Bătălia pentru alt 28 iunie. Un material ce nu s-a putut publica în Basarabia

Bătălia pentru alt 28 iunie

Un material ce nu s-a putut publica în Basarabia

Ajunge cât am plâns la 28 iunie 1711, 1883, 1936, 1940 sau 1991. A venit timpul să ne batem, demn şi curajos, pentru alt destin al acestei zile, cel al unităţii de necontestat a neamului românesc. Fiindcă nici sub ruşi, nici sub comuniştii, nici sub guvernările neocomuniste ale nerealizatului stat RM nu s-a reuşit îndepărtarea dramatică a Basarabiei şi Bucovinei de fiinţa noastră naţională, care a fost şi a rămas una, românească. Să nu uităm, aşadar, că tratatul de la Bucureşti din 28 mai 1812 – dintre ruşi şi turci -, care a „cedat” ruşilor Basarabia, este nul şi ilegal fiindcă principatele române nu erau parte din acel tratat. Să nu uităm că şi 23 august 1939 ilegalitatea împotriva României s-a comis printr-o înţelegere secretă comunistă şi nazistă care nu a întrebat poporul român sub nici o formă dacă-şi doreşte destinul proiectat de Stalin şi Hitler. Iată de ce trebuie nu doar să condamnăm nazism-comunismul, ci să ne batem în toate instanţele politico-juridice internaţionale ca să fie lichidate consecinţele lui tragice şi să ne reunim ţara.

Lupta noastră are mulţi sorţi de izbândă fiindcă în pofida urgiei comuniste tot ce au realizat în Basarabia după 28 iunie 1940 în plan cultural, ştiinţific şi social, dar şi prin infrastructurile economice, educaţionale şi medico-sanitare ascunse de comunişti, românii de aici nu şi-au pierdut rădăcinile, ci s-au şi modernizat anume ca ţinut locuit de români. După 1940 aceşti oameni - fără să se bată cu pumnii în piept – au demonstrat că vorba lui Eminescu de la 24 ianuarie 1883 - „Chestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existenţă pentru poporul român” – este adevărată şi astăzi. Eugeniu Ureche, Mihai Grecu, Sergiu Rădăuţan, Nicolae Testimiţanu, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Andrei Sârbu, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Mihai Dolgan, Glebus Sainciuc, Valentina Rusu-Ciobanu, Dumitru Matcovschi, Vasile Vasilache, Eugeniu Doga, Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă, Vladimir Beşleagă, Valentin Mândâcanu, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Anatol Ciobanu şi mulţi mulţi alţii sunt doar vârful de lance al acestui adevăr. România modernă nu poate face abstracţie de realizările româneşti al acestor oameni. Din altă perspectivă, România modernă nu poate fi închipuită fără Paul Goma, Eugen Coşeriu, Stela Popescu, Antonie Plămădeală şi alţi mari români alungaţi din Basarabia după 28 iunie 1940.

Arheologia demonstrează că românii sunt unul din cele mai vechi popoare ale Europei, şi încă unul sedentar şi creştinat nativ. Inclusiv în Basarabia. Unii istorici şi politologi de după 1989 spun cu făţărnicie despre tradiţiile româneşti, inclusiv despre cele arhivate în doină, cântece bătrâneşti sau colinde, că nu fac faţă „marii culturi europene” şi că patriarhii Unirii de la 1948 au greşit impunând anume cu ele Europei neamul românesc. Iată, însă, că cele mai recente cercetări ale sufletului omenesc demonstrează că fondul spiritual al poporului român este de mare actualitate pentru incertitudinile tragice ale Globalizării. Arhetipurile străvechi ale românilor sunt vitale pentru descifrarea cataclismelor de care nu vom scăpa oricum. Unul din ele este actul rezidirii sacrificiale a altarului primordial, transformat de poporul român în capodoperă poetică, religioasă şi metafizică. Rezidirea necontenită a sacralităţii primordiale devine unică şansă a umanităţii secularizate în perspectiva pierderii de sub control şi a tehnologiilor, şi a sinucigaşilor Globalizării. Românii din Basarabia au rezidit acest altar cu sângele a sute de mii de oameni ucişi de comuniştii sovietici după 28 iunie 1940. Tocmai de aceea a venit timpul să ne asumăm nu doar tragismul acestei rezidiri, ci şi apărarea ei pentru ziua noastră de mâine. A venit timpul să nu mai plângem la 28 iunie. Ci să ne batem, fie şi în circumstanţele europene, pentru ziua noastră de mâine, şi românească, şi europeană.

Andrei Vartic