România promite deschiderea în curând a podului Rădăuţi Prut - Lipcani

1 februarie 2010
Un nou punct de trecere a frontierei între România şi Republica Moldova urmează a fi deschis până cel târziu pe 12 februarie. Cel puţin aşa promit autorităţile române.
Anunţul a fost făcut de prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman. Acesta s-a întâlnit, duminică, cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, cu autorităţile vamale şi cele ale Poliţiei de Frontieră, dar şi cu mai mulţi şefi de instituţii publice în vederea realizării unui grafic pentru deschiderea, în cel mult două săptămâni, a Vămii de la Rădăuţi Prut, scrie Evenimerntul Zilei.

Demersurile survin vizitei preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, care a stabilit cu omologul său moldovean deschiderea în regim de urgenţă a punctului de frontieră Rădăuţi Prut-Lipcani.
„În urma discuţiei pe care am avut-o vineri cu secretarul de stat de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Dan Fătuloiu, am stabilit întocmirea unui program de măsuri cu termene şi responsabilităţi pentru deschiderea cât mai urgentă a acestui punct vamal. Am invitat toţi factorii responsabili care, într-un fel sau altul, au atribuţiuni pentru punerea în practică a proiectului. Trimitem la Ministerul Administraţiei şi Internelor propunerile noastre, urmând ca luni acest material să ajungă inclusiv pe biroul preşedintelui Traian Băsescu”, a afirmat prefectul Roman.

Vama va funcţiona provizoriu în construcţii modulare care urmează a fi instalate, în cel mai scurt timp, la Rădăuţi Prut. Ulterior, autorităţile din Botoşani vor face demersuri la Guvern pentru construcţia unui sediu permanent. Punctul de trecere provizoriu va fi amenajat în apropierea Primăriei, cu două culoare de trecere, unul pentru intrarea şi unul pentru ieşirea din ţară. Vor fi amplasate în punct opt birouri din module mobile, care vor fi racordate la utilităţi şi la infrastructura de comunicaţii, urmând ca fiecare instituţie ce îşi va desfăşura activitatea acolo să îşi facă dotarea cu mobilier şi tehnică.

„Consiliul Judeţean a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a deschide acest punct de trecere a frontierei. Sâmbătă am avut ocazia să-i înmânez primului ministru un dosar cu toate demersurile făcute de noi până acum. În 2006, judeţul Botoşani a primit o sarcină, dar nu i s-au alocat şi sursa de finanţare pentru a o realiza. Realizăm acum un punct de trecere provizoriu, însă important este că se deschide traficul şi asta e o garanţie că vom beneficia de sprijinul Guvernului pentru a realiza vama aşa cum ne-am propus", a declarat, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac.

Punctul de trecere a frontierei de la Rădăuţi Prut-Lipcani nu a putut fi deschis pentru că autorităţile române nu au amenajat sediul vămii şi infrastructura aferentă, cu toate că partea moldoveană a realizat o investiţie similară în Lipcani. Deschiderea punctului este o prioritate şi pentru Uniunea Europeană, care a finanţat cu trei milioane de euro construcţia unui pod peste Prut între cele două state.

sursa: evenimentul.ro

2 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Un enorm pas cred eu, atit spre unire cit si spre dezvoltarea localitatilor din preajma, mai ales a Lipcaniului, am bunei acolo si merg vara ))

nd spunea...

Deci Romania n-a vrut sa deschida punctul de frontiera (desi partea moldoveana si-a facut datoria, iar UE s-a sifonat discret in asteptare) datorita unei investitii minime sau din oarece motive ascunse...
Hm... e posibila respectarea adevarului? macar a unei parti a lui? Sau scrierea onesta a stirii/articolului?
Parca presedintele TB spunea altceva...

Formula Cel puţin aşa promit autorităţile române sugereaza din start indoiala.Cum e un subiect sensibil, poate pe viitor nu-l mai tratati la modul asta. Sau daca da, macar mutati-va la Moldova Suverana, sa fie treaba clara din start.Pentru ca Basarabia dupa independenta are-sper- alta viziune.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: