PCRM: Istoria unui rateu fulminant

29 ianuarie 2010
Unul dintre puţinele partide care şi-a asigurat un loc special în scurta «viaţă» a statului R. Moldova este, fără nicio îndoială, Partidul Comuniştilor (PCRM). Peste un timp, acesta va ajunge în paginile manualului de istorie. Până atunci, însă, PCRM va rămâne în memoria colectivă fie pentru acordarea la timp a pensiilor şi salariilor, fie pentru că a creat impresia de stabilitate economică, fie pentru că a înlocuit racketul criminal cu oamenii legii, fie pentru că, practic, a nimicit agricultura, fie pentru că toţi membrii acestuia se înghesuiau în jurul unei singure persoane, Vladimir Voronin, fie pentru că a consimţit torturarea tinerilor după protestele din aprilie 2009 etc., etc., etc. Dar, cum se explică, totuşi, faptul că R. Moldova a ajuns să fie guvernată, două mandate consecutiv, tocmai de tipajul doctrinar de care, în ‘89, declara că se detaşează pentru totdeauna?

Anul 1990. În România au loc cele patru mineriade; în Africa de Sud Nelson Mandela este eliberat din închisoare, după 27 de ani de detenţie; Lituania îşi declară independenţa faţă de URSS; Mihail Gorbaciov este ales primul preşedinte executiv al Uniunii Sovietice; compania «Microsoft» lansează Windows 3.0; Franţa, Germania şi BENELUX* semnează Convenţia de la Schengen privind libera circulaţie a persoanelor; Germania de Vest învinge Argentina cu 1-0 şi câştigă Campionatul Mondial de Fotbal din Italia; Republica Belarus îşi proclamă suveranitatea; Irakul invadează Kuweitul; Germania de Est şi Germania de Vest se reunifică, formând o singură Germanie; pelicula «Dances With Wolves» (Dansând cu lupii) primeşte Oscar-ul pentru cel mai bun film.

Pe fundalul acestor evenimente, la 23 iunie, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească îşi declară suveranitatea, urmând ca, la 23 mai 1991, Parlamentul să voteze schimbarea denumirii statului în R. Moldova, iar la 27 august 1991, Legislativul de la Chişinău să adopte Declaraţia de Independenţă şi Imnul de Stat «Deşteaptă-te, române!».

Partidul Comunist, interzis

Între timp, Mircea Snegur devine preşedinte. Snegur este fost activist din nomenclatura comunistă, agrarian, care a susţinut, în 1989, proiectul de lege ce conferea limbii române dreptul de limbă oficială şi revenirea la drapelul tricolor, dar şi proclamarea independenţei R. Moldova, tot el semnând Tratatul de aderare a ţării la CSI, uniune calificată drept o nouă formulă a Imperiului Rus.

Un an mai târziu, exact în ziua în care, cu 62 de ani în urmă, fusese semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, Parlamentul R. Moldova adoptă o hotărâre (nr. 683 din 23.08.1991), semnată de Alexandru Moşanu, preşedinte al Legislativului, prin care este interzisă activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii. Drept motiv pentru această decizie a servit faptul că, «de-a lungul anilor, Partidul Comunist din Moldova, care este o parte componentă a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a dus o politică antipopulară […], a fost organizatorul represiunilor şi al deportărilor în masă, al colectivizării forţate, al foametei planificate […], a acţionat împotriva renaşterii naţionale a poporului moldovenesc […], a contribuit la formarea, pe teritoriul statului nostru suveran, a două pseudorepublici — marionete ale Centrului […] etc».

Potrivit lui Alexandru Moşanu, preşedinte al Legislativului în anii 1990-1993, cu câteva zile înainte de adoptarea hotărârii de mai sus, el s-a întâlnit cu Mircea Snegur, pentru a-şi coordona acţiunile ulterioare. Moşanu spune că anume la acea întâlnire ei au decis ca PCM să fie interzis prin decret prezidenţial, doar că, ulterior, Snegur l-ar fi anunţat că ar fi mai bine dacă Prezidiul Parlamentului (format din 25 de persoane — n.r.) ar lua o astfel de decizie, ceea ce s-a şi întâmplat la 23 august 1991.

«Aveam zile numărate atunci. Exista o listă conform căreia, dacă biruie puciul ăla de la Moscova**, 25 de persoane trebuiau să fie lichidate — primul era Snegur, al doilea — eu ş.a.m.d. Era o situaţie foarte tensionată atunci când noi am luat acea decizie», îşi aminteşte fostul preşedinte al Parlamentului.

Îndepărtatul ‘91

«Atunci a fost clar pentru toată lumea că Prezidiul a luat o hotărâre ilegală, pentru că nu avea aşa atribuţii — să interzică un partid care, din punct de vedere al Constituţiei, era unul legal şi activitatea lui nu putea fi abrogată prin simplă hotărâre a Prezidiului Parlamentului», ne-a declarat deputatul Victor Stepaniuc, ex-membru PCRM, unul dintre pionierii formaţiunii. Stepaniuc susţine că interzicerea activităţii PCM ar fi putut fi făcută prin lege, de Parlament, dar că, şi în acest caz, problema ar fi fost una discutabilă, din moment ce «prevederile constituţionale de atunci nu erau împotriva pluralismului politic şi multipartitismului».

La rândul său, Alexandru Moşanu recunoaşte că interzicerea PCM, care era un partid politic, nu a fost tocmai o decizie care ţinea de competenţa Prezidiului. «Cea mai bună soluţie, şi de durată, ar fi fost dacă hotărârea era aprobată şi de Parlament, explică primul preşedinte al Legislativului. Or, atunci Parlamentul încă nu funcţiona şi prima şedinţă a fost convocată după Puciul de la Moscova, când a fost proclamată independenţa».

Moşanu menţionează şi faptul că, dacă la aceeaşi şedinţă ar fi încercat să propună deputaţilor legalizarea hotărârii prin care PCM a fost interzis, atunci nici Declaraţia de Independenţă nu ar fi fost votată. «Nu aveam alte soluţii şi trebuia să revenim la hotărâre mai târziu, pentru că în Parlament majoritatea erau comunişti sau pro-comunişti. Nu mergea (în Parlament — n.r.) asta (hotărârea de interzicere a PCM — n.r.), credeţi-mă. Mai târziu, însă, raportul de forţe s-a schimbat în defavoarea partidelor naţional-democratice», îşi aminteşte fostul preşedinte al Legislativului.

Hotărâre, într-o nouă interpretare

Potrivit informaţiei publicate pe site-ul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), în urma suspendării activităţii Partidului Comunist, s-a format un comitet de iniţiativă, în frunte cu Vladimir Voronin, care şi-a canalizat eforturile în vederea anulării legii privind suspendarea partidului în cauză.

Deşi spune că nu a făcut parte din acel comitet, Stepaniuc recunoaşte că a făcut parte din grupurile care au colectat semnături de la cetăţeni pentru repunerea în lege a PCM. «Au fost adunate vreo 84 de mii de semnături, ceea ce însemna un număr solid. La acea vreme, niciun partid politic nu şi-a putut permite aşa ceva, poate doar Frontul Popular, care atunci avea susţinere mare în republică. Multă lume care au semnat nu au fost membri de partid, dar erau susţinătorii lui sau aveau nostalgii…», relatează fostul membru al PCRM.

În consecinţă, potrivit declaraţiei ex-deputatei Vitalia Pavlicenco, făcută publică la 27 iulie 2006, în plenul Parlamentului, peste doar doi ani de la interzicerea PCM, adică în 1993, 91 de aleşi ai poporului (din totalul de 380 câţi erau la acel moment — n.r.) au adresat o interpelare prin care solicitau clasarea hotărârii Prezidiului Parlamentului din 23 august 1991 cu privire la PCM (Tabelul nr. 1). Cu alte cuvinte, repunerea în lege a Partidului Comunist. Şi asta din dorinţa de a fi «sinceri adepţi ai făuririi unei societăţi civilizate […]» (citat din interpelare — n.r.) şi deoarece unele decizii ale fostului legislativ «cer o nouă interpretare de pe poziţiile zilei de astăzi» (citat din interpelare — n.r.).

Nicolae CUŞCHEVICI pentru ZdG

2 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Important este ca pcrm sa ramina ca un fenomen negativ in istoria Moldovei. Copiii trebuiesc crescuti in spirit patriotic, trebuiesc educati in romanism, doar asa ne putem resurscita ca popor.

IroniK spunea...

loooooool fata din poză e din şcoala mea, Olesea, nu ştiam că-i comunistă zdreanţa.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: