Cugetare eminesciană asupra liberalismului

15 ianuarie 2010
În primul rând felicitări tuturor cu ocazia sărbătorii de astăzi! Cel mai frumos mod de a comemora naşterea românului absolut, din partea noastră, ar fi să nu uităm niciodată valorile pe care Eminescu le-a pus mai presus de orice, chiar mai presus decât propria lui viaţa. Să nu uităm că el este nu doar cel mai mare poet român, grad la care îl limitează sistemul educaţional de astăzi, ci şi cel mai mare publicist, şi unul dintre cei mai înverşunaţi apărători ai românismului. Să-i urmăm exemplul, atât cât putem fiecare, dar să o facem cu dragoste şi dăruire. Iată unul dintre articolele marelui Mihai Eminescu:


,,Românul", în numãrul sãu de duminicã, ne dã un frumos exemplu de confuzie.

De câte ori ziarul guvernamental se prezintã dinaintea alegãtorilor nu e nimic bun în ţarã care sã nu se datoreascã ideilor liberale; când e însã vorba de relele economice şi sociale, atunci — conservatorii au guvernat ţara, ei sunt de vinã la toate.

Cu toate acestea lucrul trebuie judecat cum este; ideile liberale în aplicarea lor trebuiesc luate cu rezultatele cele bune şi cele rele şi sã li se facã bilanţul, ca sã vedem cui i-au folosit şi cui i-au stricat.

Sã zicem — posito sed non concesso — cã înaintea erei liberale nu era nimic în ţarã. Averi mari nu erau, dar nici mizeria nu era cunoscutã. Cu ocazia discutãrii legii rurale în cel întâi Parlament al României unite d. Cogãlniceanu citea documente prin cari arãta cã pãmântul era atât de larg încât ţãranul putea sã-şi înfigã plugul Oriunde i-ar fi plãcut, fãrã sã 'ntrebe al cui e locul, şi cã n-avea sã dea decât una din zece a produsului. Codul Caragea prevede tot una din zece. În fine proiectul de 'mproprietãrire de la 1848, prezentat de proprietari, dã ţãranilor oricât pãmânt ar dori şi oriunde l-ar dori, în posesiune ereditarã, dând una din cinci la arãturi şi una din trei la fânaţe (nefiind aci altã muncã decât coasa şi strânsul ). Ţãranii erau sãraci atunci, dar nimenea nu era bogat. Meseriile erau şi ele ocrotite . Cineva trebuia sã-şi fi învãţat meşteşugul bine pentru a-l putea exercita. Libertatea de comerţ nu exista pentru obiectele de prima necesitate. Se socotea preţul grâului şi al vitelor, se adãuga câştigul legitim al negustorului, încât pâine, carne, lumânãri aveau preţuri taxate şi cât se poate de reduse. Nu erau atâtea case frumoase în Bucureşti, nu atâtea trãsuri strãlucite, nu erau strade pavate cu pietre aduse din Scoţia şi din Belgia; bugetul amânduror ţãrile nu era decât de vro 20 de milioane; o mie de oameni — boieri li se zicea, cu şi fãrã cuvânt — guvernau ţara, bine - rãu cum o fi fost, însã foarte ieftin.

Iatã cã, deodatã cu Unirea, vine la ordinea zilei era liberalã. Nu se poate tãgãdui cã Vodã Cuza era liberal; autoritar da, însã democrat autoritar , liberal autoritar . Daca ne aducem aminte de elementele numeroase pe cari Vodã Cuza le-a ridicat pentru a le opune boierilor şi ne uitãm azi împrejuru-ne, le vedem pe toate foarte sus, le vedem constituind . . . partidul roşu, escepţie fãcând poate de capi. Abia doi ani trec de la Unire şi bugetul cheltuielilor se ridicã de la 20 la 40, 48, 50 de milioane. E drept cã poporul primeşte o sumã de libertãţi; dar orice libertate nouã, de care pânã în ziua de azi încã nu e în stare a se folosi, corespundea cu cheltuialã cãci libertatea, chiar daca n-o ştii s-o întrebuinţezi , e scumpã. Înainte boieri, adicã funcţionari mari şi mici, plãtiţi şi gratuiţi , erau o mie de toţi. Vodã Cuza introduce autonomia comunalã şi judeţeanã; în fiece comunã câte un primar, ajutor, notar, vãtãşei , toţi plãtiţi; în locul a o mie de boieri de ai Regulamentului se nasc în ţarã, ca iarba din pãmânt, 40 pân-la 50 de mii de boieri noi, sãraci dar fudui şi pretenţioşi , aşteptând sã fie slujiţi de alţii, vãzând în poziţia lor improvizatã un mijloc de-a trãi din munca altora. Toatã aceastã aristocraţie nouã ţine bani. Pârcãlabii şi vornicii cei vechi, vatamanii şi bãtrânii satului nu ţineau nimic. Pe lângã aceea cã bugetul general al statului era de douã ori şi jumãtate mai mare, fiece centru mic de populaţie era încãrcat cu cheltuieli comunale de zeci de mii de franci pe an. Aproape tot ce câştigã ţãranul i se escamoteazã sub titlurile cele mai diverse de cãtre organele politice: statul, judeţul, comuna. Mai intervine o foamete generalã; ţãranul se împrumutã ca sã poatã trãi de pe-o zi pe alta; cu toate acestea perceptorul vindea cãldãrile de pe foc.

În fine regimul percepţiei, precum şi regimul în genere, se discrediteazã şi o conspiraţie aduce, în locul liberalismului autoritar , liberalismul pur. Se dureazã o Constituţie — cea mai liberalã din Europa — în care se stipuleazã: egalitatea deplinã a strãinului cu românul în ţara acestuia, fãrã a se ţinea seamã cã superioritatea economicã şi de culturã a strãinului [î]l face pe acesta, prin natura lucrurilor, stãpân românului. În toate opera aceasta de liberalism cosmopolit nu e un articol de incolat, care sã mãrgineascã relaţiile dintre strãinul cult, abil, cu deprinderi economice fixate, şi între românul incult, naiv şi deprins numai cu munca grea a câmpului. Din cauza aceasta pânã-n ziua de azi ţãranul îşi vinde grâul cu 30—40 la sutã mai ieftin decât proprietarul, arendaşul sau alţii. Fiecare 'l înşealã şi nimeni nu-i deschide ochii. Imediat vine şi era drumurilor de fier. E drept cã ele încãrcau o ţarã sãracã cu o datorie de sute de milioane pe 90 de ani înainte — dar articolele de lux veneau mai grabnic din strãinãtate, noua aristocraţie se putea înţoli mai cu înlesnire. ªi pe când fiece sezon arunca petecãriile de dincolo de graniţã pe umerii românului, strãini ce le introduceau îşi fixau frumuşel capitalul realizat din aceste petece, ridicând prãvãlie dupã prãvãlie, palat dupã palat în Bucureşti. Într-adevãr imens progres ! În sfârşit, cu mila Domnului, d. Brãtianu mai vine un al doilea rând la putere, înmulţeşte iar funcţiile, ridicã bugetul cheltuielilor în şase ani cu 40%, mai face drumuri de fier, se mai ridicã palate la Bucureşti, în acelaşi timp în care se vinde cãmaşa de pe ţãran, ba se vinde el însuşi rob cu braţele.

Daca toate acestea nu s-or fi chemând progres, apoi nu mai ştim ce e progresul.

,,Românul" se preface a fi atât de naiv pentru a numãra anii câţi au fost conservatorii la putere şi gãseşte cã sunt mai mulţi decum ar fi stat liberalii. Da ! asta vrea sã zicã a confunda ,,cauza" cu ,,timpul", lucruri cari n-au a face una cu alta. Cauza marei datorii publice sunt drumurile de fier şi înmulţirea funcţiilor şi aceastã cauzã li se datoreşte liberalilor de toatã mâna. Cincizeci de ani ar fi putut sta conservatorii dupã votarea concesiei Stroussberg şi anuitatea tot ar fi avut s-o plãteascã. Prezenţa lor la putere nu desfiinţa întru nimic angajamentele luate în numele ţãrii de roşii, prezenţa lor la putere nu putea reduce capitalul unei datorii contractate de alţii, tot aşa precum ea nu putea lua legilor organice caracterul lor liberal - cosmopolit care li s-a imprimat [de] roşii.

Nu 'ntrebaţi câţi ani au stat unul şi celãlalt la putere, ci ce-au fãcut fiecine în aceşti ani. Conservatorii n-au fãcut nimic — sã zicem — s-au opus numai cu îndãrãtnicie la binele ce voiaţi a-l realiza. Dumneavoastrã aţi fãcut totdeuna ceva, şi ceva rãu. De câte ori partidul liberal a fost în fruntea ţãrii, el a creat câte-o cauzã permanentã de mizerie, pe care urmaşii lui n-au mai putut-o desfiinţa. ªi încã — de-aţi putea face tot ce voiţi ! De aţi putea introduce eligibilitatea magistraturii, şi cu ea împreunã venalitatea ei şi nesiguranţa averii; dac-aţi putea desfiinţa colegiul I, înecându-l într-al patrulea, pentru ca sã nu mai fie cu putinţã de-a alege un singur deputat independent — atunci opera ar fi încoronatã. Atunci în adevãr ţara, avere publicã şi averi particulare, ar deveni proprietatea esclusivã a unei coterii lacome de aur câştigat fãr-de muncã şi de demnitãţi acaparate fãrã ştiinţã şi merit.

Sã nu confunde ,,Românul" timpul în care efectele unei cauze dureazã cu cauza însãşi. În acest timp, şi dupã ce veninul liberalismului cosmopolit a pãtruns în România, fãrã îndoialã şi conservatorii au trecut pe la putere. Dar în contra unor rele organice, infiltrate de alţii, ei n-au dispus de mijloace destul de energice şi n-au dispus de ele pentru cã ar fi compromis poate şi mai mult starea socialã. Machiavelli zice: un rãu politic se poate vindeca pe cât timp puţini-l vãd; când [î]l vede toatã lumea, el nu mai e vindecat. Putrejunea moravurilor private produsã prin declasarea generalã îşi are reversul în putrejunea şi libertinajul moravurilor publice; într-o ţarã de oameni declasaţi şi moraliceşte cãzuţi statul nu poate fi decât icoana lor; el nu va fi un sanctuar ci un lenociniu . Nu se poate aştepta de la un partid, oricât de onest şi de energic ar fi, de-a schimba ca prin minune rolele organice pe cari alţii le-au introdus. Cãci rãul se 'ntroduce lesne.

Roma a putut fi arsã într-o zi, pe când pentru zidirea ei s-a cerut o mie de ani.

Mihai Eminescu, 21 septembrie 1882

1 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Eminescu a fost ucis de liberali, pe parcursul vietii de altfel luptind impotriva liberalilor. Unica scapare in cazul Basarabiei este revenirea la dictatura !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: