Cei care vorbesc de autonomii teritoriale, nu înţeleg că unitatea este în sufletul românilor

24 ianuarie 2010
Preşedintele României Traian Băsescu a participat la manifestările prilejuite de Ziua Unirii la Iaşi. "Marcăm 151 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească. Este în mod categoric actul fondator al construcţiei României Mari. Fără evenimentul de la 24 ianuarie 1859 România Mare nu ar fi putut exista. A fost efortul şi dorinţa de unitate a românilor, indiferent unde locuiau în spaţiul carpato-danubian. Era şi nevoia românilor de a fi împreună, de a fi în unitate. Din acest motiv par copilăreşti sau lipsite de substanţă, aspiraţiile politicienilor care ar vrea să vadă într-un fel sau altul afectată unitatea statului român. Trebuie să vă spun că, cei care vorbesc de autonomii teritoriale, în mod categoric nu înţeleg că unitatea este în sufletul românilor."
"Trecând peste momentul 1859, trebuie spus că a urmat un lung şir de evenimente care au culminat cu Marea Unire. Poporul român şi-a dat jertfa de sânge în Războiul de Independenţă de la 1877, poporul român şi-a dat jertfa de sânge în Primul Război Mondial. Aş spune că toate marile evenimente care au dus la constituirea statului unitar român au fost plătite în primul rând de popor", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a comparat momentul 1859 cu realităţile României contemporane şi a ţinut să sublinieze că principala similitudine este necesitatea înfăptuirii de reforme. "Revenind la momentul 1859 trebuie să observăm o similitudine a realităţilor de atunci şi de astăzi. Şi atunci era nevoie de o Constituţie, o constituţie modernă, care să corespundă aspiraţiilor românilor de a avea un stat modern. Şi atunci, ca şi acum avem nevoie de o reformă a Educaţiei, avem nevoie de reforme în Agricultură, avem nevoie de un Cod al Asistenţei Sociale.

Toate acestea ne arată că naţiunile, oricât ar avansa în timp, trebuie să se afle într-un proces continuu de modernizare de aşezare a vieţii naţiunilor în acord cu aspiraţiile fiecărui român şi cu aspiraţie tuturor românilor la un loc. Dacă ne referim la Unirea de la 1859, nu putem să nu remarcăm faptul că astăzi, când sărbătorim 151 de ani de la această unire, ne apropiem şi de sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi. Este daca vreţi o confirmare a faptului că naţiunile evoluează prin educaţie, prin ştiinţă, iar in momentul de faţă avem nevoie nu numai de unitate, ci şi de o şcoală bună care să făurească drumul viitor al României."

Ca şi preşedintele Senatului, Traian Băsescu s-a declarat "un susţinător fără rezerve a iniţiativei primarului ca ziua de 24 ianuarie să fie o zi de sărbătoare naţională".

Autor: Realitatea.Net Sursa: realitatea.net

8 comentarii:

Ultimul Samurai spunea...

Cita dreptate are nea Base', il respect enorm pe acest om !

Dragoş Galbur spunea...

Şi eu îl respect pentru felul cum gândeşte ! A făcut multe pentru basarabeni şi sper s-o facă în continuare !

Ana Partas spunea...

respect Base !

Anonim spunea...

Sa ne traiti domnule presedinte

Anonim spunea...

"A făcut multe pentru basarabeni", chiar ce o fi facut base pentru basarabeni, decat declaratii ?:)

Dragoş Galbur spunea...

cauta pe google !

Anonim spunea...

raspuns in stil base : " am facut foarte multe, cauta pe google", imi place naivitatea unora :)

Dragoş Galbur spunea...

da da bravo, ai dreptate, hai ai futut-o din gara !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: