Azi comsomoliştii au cerut demisia ministrului de interne

14 ianuarie 2010
Membrii aripei de tineret a PCRM, au pichetat joi, 14 ianuarie, clădirea Ministerului Afacerilor Interne şi au cerut demisia ministrului Victor Catan pe motiv că acesta, potrivit lor, “a devenit jandarmul lui Filat“." (vedeţi video mai jos)
“Dacă asemenea persecutări nu vor fi oprite, vom cere şi în continuare demisia acestui ministru al Afacerilor Interne, este un “incident“ care stă în această clădire, pentru că un asemenea ministru de interne încă nu a fost“, a declarat deputatul Grigorii Petrenco, care a participat la pichetarea MAI. Deputatul a mai specificat că PCRM consideră că “MAI-ul execută o comandă politică a actualei guvernări, ei se tem de PCRM şi deja au demonstrat tuturor că nu au nimic în comun cu democraţia şi cu libertatea, nimic comun cu integrarea europeană, la fel, nu au“.


Potrivit lui Petrenco, pichetarea a fost provocată de lansarea “campaniei de presiuni şi intimidare a partidului nostru (PCRM – n.n.), a activiştilor aripei tinere a partidului nostru“. “Mulţi dintre colegii noştri au fost “vizitaţi“ la domiciliu de colaboratorii de poliţie, au fost ilegal interogaţi, s-au făcut percheziţii la domiciliu a persoanelor absolut nevinovate. Au fost exercitate presiuni şi intimidări asupra apropiaţilor şi rudelor unor persoane“, a mai specificat deputatul. În context, Petrenco a specificat că în cazul în care situaţia nu se va schimba, acţiunile de protest vor continua.

La începutul lunii ianuarie, colaboratorii de poliţie l-au reţinut pe un tânăr activist al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. La 12 ianuarie, PCRM - cel mai mare partid de opoziţie, a difuzat o declaraţie în care şi-a manifestat indignarea în legătură cu reţinerea ilegală a unuia dintre activiştii săi de către colaboratorii forţelor de ordine, constatând că în acest mod, “actuala putere, prin intermediul forţelor de ordine a statului, a dat startul unei răzbunări politice în adresa reprezentanţilor partidului de opoziţie şi a simpatizanţilor săi“.

La fel, PCRM a atenţionat societatea şi structurile internaţionale asupra “semnalelor evidente de formare în Republica Moldova a dictaturii de dreapta, asupra înteţirii cazurilor de încălcare flagrantă a drepturilor cetăţeneşti“.

5 comentarii:

Ivan Goncearuc spunea...

Dragos, te sun azi toata ziua si nu-mi raspunzi. Ziceai ca ai ceva pentru mine.

Daniel Moscalenco spunea...

pidarenko sasati

Maxter spunea...

Du-s te-npusca!!!

Anonim spunea...

absolut nevinovati.....inseamna ca cint si vinovati printre ei....sa te fut in cur.....vorba lui Mos Ion :))) pidarenko

Anonim spunea...

Salut

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: