24 ianuarie, sărbătorit la Bucureşti

24 ianuarie 2010
Duminică, 24 ianuarie, românii de pretutindeni au sărbătorit 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută şi sub denumirea de “Mica Unire”. Alegerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, în ambele principate a reprezentat o victorie însemnată a poporului român în lupta pentru formarea unui stat naţional, unitar.
În Bucureşti sărbătoarea a fost marcată prin depunerea de flori la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza. Praful uitării sau gerul de afară, sperăm totuşi ca ultima, a redus substanţial numărul celor prezenţi la eveniment. Iar prezenţa puţinilor dar foarte înalţilor demnitari români a adus după ea o “armată” de jandarmi atât în uniformă cât şi în civil. Grupul Noii Golani a participat şi el la eveniment, promovând bannerele cu inscripţia “Basarabia Pamânt Românesc”

“Din păcate accesul unora dintre tineri, pe teritoriul alăturat Patriarhiei, a încercat să fie îngrădit, pretextele expuse fiind, absenţa unei cereri/permisiuni de la Primărie, pentru a putea depune flori la monument. Domnul care ne-a contactat s-a prezentat a fi prietenul nostru, şi a declarat ca nu ne vrea niciun rău, nu avem voie şi că acest ordin vine de la MApN. Odată ce ne-am despărţit de “prietenul” nostru am mers direct la unul din reprezentanţii MApN, care ne-a permis accesul fără vreo restricţie, iar aflându-ne deja după cordonul viu al jandarmilor,şi îndreptându-ne spre monument am fost practic încercuiţi de jandarmi îmbrăcaţi în civil, care au pus întrebări despre scopul venirii noastre, şi alte detalii, fără ca cel puţin să se prezinte, sau fantasticul să se legitimeze. Ajunşi totuşi la monument am rămas înconjuraţi de jandarmi îmbrăcaţi în civil, care probabil ca număr, depăşeau numărul civililor veniţi la eveniment. Eram minuţios filmaţi şi fotografiaţi, iar dacă treceam de latura sensibilă poate ne simţeam şi noi staruri”

Paradoxal, în momentul când premierul Emil Boc, însufleţit vorbea despre paralelismul reformelor lui Al.I.Cuza şi a celor care urmează a fi implementate în România, democraţie, libertate etc, tinerii erau intimidaţi la mai puţin de câteva zeci de metri, chiar dacă intimidarea nu s-a reflectat în acţiuni violente şi aplicarea forţei, să te simţi prizonier sau chiar infractor din simplul motiv că susţii şi promovezi o idee (aparte)-“Basarabia Pamânt Românesc” arată într-adevăr revoltător.

Festivitatea s-a încheiat cu o tradiţională Horă a Unirii, iar după manifestaţie la 2 dintre tinerii participanţi li s-a cerut să se legitimeze, procedura durând în jur de 20 de minute, timp în care tinerii trebuiau să mai aştepte în gerul de afară.

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

Marea Unire din 1918, Mica Unire din 1859 şi Unirea din sufletele noastre sunt în ochii şi spiritul tinerilor care încearcă din răsputeri să evoce că începutul vine de la noi.

Autor: Alina Sclifos

1 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Cred ca cei din SIS de la noi s-au dus la "zarabotka" in Romania :D

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: