Al treilea val de deportări (31 martie - 1 aprilie 1951)

11 decembrie 2009

Ultima deportare în masă a populaţiei basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 şi a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol potenţial la adresa regimului comunist stalinist. În cadrul operaţiunii, numită SEVER (rom. Nord), au fost vizaţi în primul rând membrii sectelor religioase, mai cu seamă cei care se numeau martorii lui Iehova. Operaţiunea SEVER a fost pusă în aplicare în baza aceleiaşi Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 şi Hotărârii Consiliului de Miniştri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane.

Acţiunea a început la ora 04,00 şi s-a încheiat la ora 20,00 în aceeaşi zi. Au fost arestate şi deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii), în special acuzate de apartenenţă la secta religioasă Martorii lui Iehova.

La această operaţiune au participat 546 de lucrători operativi ai Securităţii, 1.127 ofiţeri şi soldaţi din Ministerul Securităţii, 275 ofiţeri şi soldaţi de miliţie şi 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova. Deportarea s-a făcut în două eşaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinaţie la 13-14 aprilie 1951. Pe drum s-au născut câţiva copii şi au murit câteva persoane bolnave.

2 comentarii:

Moldova_PT spunea...

Mi-a venit o idee, Dragos, hai cumva sa compilam intr-o brosura toata informatia despre deportari. Sa dam lumii la mina, sa fie mai accesibila informatia lumii.

Dragoș Galbur spunea...

Ideea e geniala as zice eu, dar, trebuiesc $$$ finante ))

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: