Tinerii moldoveni maltrataţi de poliţie după 7 aprilie beneficiază de vacanţe în România.

11 noiembrie 2009
Primăria Chişinău a iniţiat acţiunea "Recunoaştere şi recunoştinţă", care are drept scop acordarea de asistenţă pentru reabilitarea psihologică şi morală a tinerilor care au fost maltrataţi de poliţie la 7 aprilie, când protestul paşnic anticomunist al tinerilor a fost deturnat în violenţe.

Programul este susţinut de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Ministerul Tineretului şi Sportului din România.

Primarul liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a avut luni seara o întrevedere cu un grup de 40 de tineri, elevi şi studenţi ai instituţiilor de învăţământ din capitala moldoveană care au fost victime ale maltratărilor poliţiei la 7 aprilie şi care au revenit dintr-o excursie din România.

Dorin Chirtoacă şi-a exprimat speranţa că în urma vizitei în România tinerii au rămas cu gânduri şi emoţii pozitive şi cu sentimentul împlinit pentru acţiunile în care le-a fost pusă viaţa în pericol. Edilul Chişinăului a precizat că autorităţile municipale au iniţiat acţiunea "Recunoaştere şi recunoştinţă" în scopul exprimării gratitudinii, reabilitării psihologice şi morale pentru tinerii care, la 7 aprilie 2009, au încercat să stopeze abuzurile unei guvernări nedemocratice.

În perioada 3 - 9 noiembrie, primul grup de tineri s-a aflat într-o excursie în localităţile cu semnificaţie cultural-istorică din România. În cursul vizitei, tinerii s-au aflat în mai multe oraşe româneşti, printre care Buşteni, Sinaia, Bucureşti şi Braşov. De asemenea, ei au vizitat Palatele Victoria şi Cotroceni şi au avut întrevederi cu oficiali din cadrul Ministerelor de Externe şi de Tineret din România.

Proiectul "Recunoaştere şi recunoştinţă" prevede organizarea a încă două excursii similare în România pentru grupuri de tineri care au suferit în urma acţiunilor din aprilie 2009. Următorul grup va pleca în după-amiaza zilei de marţi. Printr-un comunicat de presă, Primăria Chişinău face apel către tinerii care avut de suferit în urma acţiunilor forţelor de ordine de după 7 aprilie 2009 să relateze în continuare despre aceste abuzuri adresându-se Primăriei, precum şi Comisiei parlamentare pentru elucidarea evenimentelor din aprilie.

În urma descinderii în forţă a poliţiei din noaptea de 7 spre 8 aprilie, după devastarea Parlamentului şi Preşedinţiei de la Chişinău, au fost arestaţi, bătuţi şi maltrataţi în izolatoarele de detenţie preventivă sute de tineri, iar alţii patru au decedat în condiţii suspecte, moartea lor fiind pusă tot pe seama violenţelor la care s-a dedat poliţia. După trecerea comuniştilor în opoziţie în urma scrutinului anticipat din 29 iulie, majoritatea democratică din Parlamentul de la Chişinău a constituit o comisie de anchetă pentru elucidarea evenimentelor din aprilie.

Sursa: Realitatea.net

6 comentarii:

Andrei Cebotari spunea...

Măcar ceva,decât nimic!

Dragoş Galbur spunea...

Este si Seif acolo ))) l-am vazt intr-o poza din primarie !

polonezu spunea...

na-r fi rau sa li se dea si comunistilor niste "vacante" in SIBERIA!!!!!!!

Alexandru Iachim spunea...

Si eu am vazut Safeul si pe Igorka...

polonezu spunea...

da frigiderul de la sediu nu era cu ei?:)))))))

Dragoş Galbur spunea...

hahah)) nuu, n-a incaput in autobus !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: