Mişcarea Naţional Creştină din Basarabia comemorează membrii Sfatului Ţării (foto)

27 noiembrie 2009

Voi începe acest articol relatându-vă câteva detalii despre ziua de 27 noiembrie, de altfel o zi cu multe semnificaţii şi o zi în care au avut loc mai multe evenimente pe parcursul întregii istorii. Deviind niţel de la titlul articolului, aş dori să menţionez că pe 27 noiembrie, 1818, s-a născut Aron Pumnul, lingvist şi istoric literar român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 în Transilvania, profesor al lui Mihai Eminescu. Tot pe 27 noiembrie, doar că în 1885, s-a născut marele prozator şi dramaturg român, academicianul Liviu Rebreanu, o persoană remarcantă în istoria poporului nostru românesc.
Acum trecând tema propriu zisă, aş dori încă odată să vă readuc aminte că Sfatul Ţării a fost Parlamentul guberniei Basarabia, iar după proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, a fost organul legislativ al noii republici, care avea să proclame Unirea cu Regatul României în 1918.
De ce am comemorat 27 noiembrie?

Prima şedinţă a Sfatului Ţării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917 şi a fost ales ca preşedinte Ion Inculeţ. În decursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 - 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ţinându-şi lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După ce la data de 2 martie 1918, Ion Inculeţ şi-a dat demisia din conducerea Sfatului Ţării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia, a fost numit ca preşedinte al Sfatului Ţării omul politic Constantin Stere (2 aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918) şi apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918). La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Ţării s-a autodizolvat.

Respectiv, astăzi, tinerii naţionalişti români din Mişcarea Naţional Creştină din Basarabia au efectuat o vizită la Cimitirul Armenesc din Chişinău, pentru ai comemora şi ai cinsti pe acei membri ai Sfatului Ţării care şi-au găsit aici locul de veci. Mulţumim tinerilor liceeni cât şi generaţiei mai în vârstă pentru prezenţă, atitudine şi naţionalismul de care au dat dovadă. La fel de îmbucurător este faptul că Mişcarea Naţional Creştină din Basarabia îşi consolidează statutul şi poziţiile, de altfel ultima perioadă facându-se auzită şi văzută la diverse evenimente ce ţin de istoria neamului românesc, care de 8 ani încoace ne-au fost interzise, dar nu şi luate! Ne-a fost greu, mult timp s-a încercat insistent furtul identităţii noastre, al limbii, al culturii şi al altor valori româneşti, dar noi, naţionaliştii din Basarabia, mereu am luptat, am rezistat şi acum ne-am şi unit cu toţii devenind astfel o putere colosală şi un adevărat focar de românism chiar în inima Basarabiei. În continuare vă prezint câteva poze (faceti click pe poze pentru a le apropia) de la evenimentul propriu zis:







Basarabia Pământ Românesc !

8 comentarii:

Anonim spunea...

Tot respectul pentru voi baieti ! Ma inchin in fata voastra !

Echipa Orasul Patria spunea...

Respect Fratilor!!!!

UnknownError spunea...

Bravo!

Anonim spunea...

Mindru că sunt ROMÂN

Anonim spunea...

Оказывается Молдавские нацики, как сатанюги))) Шляются по кладбищам))) Вы там как готы прячетесь, чтоб вас никто не увидел? Кошек не режете? :))) Еслин нет, то реально браво!)!)!)!)))

Anonim spunea...

suntetsi osul si carnea natiunii!!!inscrierea in rindurile voastre cum se poate face popovi4alex@gmail.com

ROMANIA VORBESTE spunea...

Salutam pe fratii nationalisti crestini din Basarabia!

Cum putem lua legatura directa cu cei de la Miscarea National Crestina?

adresa noastra de mail este: romania.vorbeste@gmail.com

Catalin spunea...

http://alcuiesti.ro/?p=348 dai like aici pentru a sustine cauza noastra!

Acesta este mesajul meu pentru Basarabia, vreau să trezesc în toți românii, nostalgia, patriotismul și mândria națională, ce lipsește în timpurile noastre, iubiți-vă țara și încercați să faceți să fiți mândrii de naționalitatea voastră, dați dovadă de patriotism și nu mai batjocoriți numele țării, spun asta pentru toți românii, de pretutindeni, eu personal port bentița tricoloră zilnic la mână, pentru că nu mai suport să aud în jurul meu că toți vor să plece de aici și că le este rușine de România. Aceste lucruri se aplică peste tot, indiferent de țara în care trăiești, fie că ești din R. Moldova, România, Ucraina, Italia, Spania, Anglia etc. poți fii alături de România și poți încerca de astăzi să schimbi imaginea noastră în lume.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: