Pe reţelele sociale: Smirnov e prieten cu Snegur, iar Lucinschi cu Voronin

26 octombrie 2009

Cum poţi deveni prieten cu Dorin Chirtoacă, Marian Lupu sau Mark Tkaciuk? Simplu. Ai nevoie de un cont pe una dintre reţelele de socializare: facebook sau odnoklassniki, cele mai populare în prezent în R. Moldova. Adevărul este că, de multe ori, în spatele numelor de politicieni se ascund persoane străine. Alţii totuşi recunosc că discuţiile online sunt o pasiune.

Pe reţelele de socializare de la noi îi putem găsi pe mulţi dintre politicieni: Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Mark Tkaciuk, Serafim Urechean, Chiril Lucinschi, Dorin Chirtoacă, Grigore Petrenco şi chiar pe toţi cei trei foşti preşedinţi: Mircea Snegur, Petru Lucinschi şi Vladimir Voronin. Pe odnoklassniki, de exemplu, Petru Lucinschi este prieten cu Vladimir Voronin, dar nu şi cu Mircea Snegur. Mircea Snegur este prieten cu liderul separatist Igor Smirnov, iar Vladimir Voronin este prieten cu mai multe femei îmbrăcate sumar. Toate aceste «relaţii» sunt virtuale, iar experţii în relaţii cu publicul nu sunt siguri că în spatele acestor conturi pe reţelele de socializare se află politicienii înşişi.

Mihai Ghimpu nu este «abonatul» odnoklassniki

Mihai Ghimpu, actualul preşedinte interimar al R. Moldova şi preşedinte de Parlament, are 365 de fani pe reţeaua facebook. Cu toate acestea, politicianul habar nu are despre acest lucru. «Nu sunt abonat la odnoklassniki», ne-a spus el. «Internetul are un rol important. Se informează tinerii, aceştia fiind o forţă. Schimbarea s-a produs datorită energiei şi iniţiativei tineretului care foloseşte Internetul», recunoaşte el. Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, este ceva mai activ. Pe facebook are aproape cinci mii de prieteni, iar pe odnoklassniki are trei conturi. Este membru al grupului «Te iubesc» şi este prieten cu fostul preşedinte Petru Lucinschi. Dar puţin probabil că primarul Chirtoacă gestionează toate aceste conturi. Chiril Lucinschi, fiul fostului preşedinte şi membru PD, recunoaşte că Internetul este foarte important, fiind conectat pe mai multe reţele de socializare. «La Internet este conectată o pătură activă a societăţii», spune politicianul. «Evenimentele din aprilie au făcut ca Internetul să aibă un rol deosebit. A provocat un interes sporit faţă de informaţie», mai spune el. Chiril Lucinschi afirmă că pentru un politician este important să fie conectat la Internet. El, de exemplu, are conturi pe mai multe reţele de socializare. «Este o cale bună de comunicare cu oamenii, fără bariere», mai adaugă el, precizând că urmează să devină mai activ în spaţiul virtual după ce va reveni pe arena politică. Chiril Lucinschi mai precizează că prea puţini politicieni au înţeles rolul Internetului.

Serafim Urechean are 500 de prieteni

Şi Vitalia Pavlicenco, preşedinta partidului PNL, este sigură că Internetul este o forţă.

De ceva timp şi fosta deputată s-a conectat pe facebook, însă regretă că nu prea ştie să îl folosească. «Am computer din 1992 şi sunt conectată la Internet din 1998», spune ea. «Fiind fostă deputată în opoziţie, nu am avut acces la compania publică Tele Radio Moldova. Tocmai de aceea am deschis un blog, ca să am un spaţiu de exprimare a opiniilor mele. Sunt om liber şi vreau să spun ceea ce cred», declară ea. Totodată, Vitalia Pavlicenco spune că clasa politică nu prea este conectată la Internet. «Viitorul R. Moldova ţine de modernizare şi europenizare, care va fi posibilă şi prin valorificarea Internetului», este convinsă fosta deputată, care preferă să participe la discuţii online cu numele său adevărat, şi nu cu nickname (n.r. ).

Serafim Urechean, vicepreşedintele Parlamentului din partea AMN, are exact 500 de prieteni pe odnoklassniki. Mai are şi un album foto în care apare alături de colegii săi, ţinând-o în braţe pe nepoţica sa, sau alături de fostul preşedinte al Franţei, Jacques Chirac. Politicianul a auzit de prezenţa sa pe acest site, doar că nu cunoaşte cine ar fi creat acest cont. «Consider că Internetul este binevenit, mai ales în condiţiile în care este mai mult o sursă de autoinformare», spun el.

Vlad Filat a dat startul

Ludmila Andronic, preşedinta Asociaţiei Specialiştilor în Relaţii Publice, spune că reţelele de socializare au devenit foarte populare şi că au un grad mai mare de credibilitate. «Cel puţin aşa afirmă teoreticienii», precizează experta. «Este vorba despre un contact mai personalizat. Cine a prins firul utilizează aceste pagini. Nu este complicat să menţii un blog sau o pagină pe facebook», ne spune specialista în relaţii publice. «Nu cred că de fiecare dată stă chiar politicianul propriu-zis şi plasează comentarii. Dar cu siguranţă doza de credibilitate pe care o capătă este mai mare, aceste pagini fiind personale», mai adaugă ea, afirmând că reţelele de socializare sunt moderne şi frecvent utilizate. Totuşi, mai crede Ludmila Andronic, în R. Moldova, aceste pagini de Internet nu sunt încă atât de utilizate. «Vedeţi ce se întâmpla în Rusia când Medvedev a fost prin Africa sau prin alte destinaţii. Se tot transmitea online fiecare pas», mai spune experta. «Există o generaţie dependentă de noile media. De exemplu, cei care stau în oficiu, în pauză de cinci minute, verifică propriile pagini. Cei mai în vârstă nu le folosesc», mai adaugă Ludmila Andronic. «În relaţia cu mass media politicienii trebuie să fie foarte atenţi. Pe Internet însă aceştia au timp să îşi aranjeze mesajul», mai adaugă ea. Specialista consideră că startul l-a dat Vlad Filat încă în campania electorală pentru alegerile locale din 2007, atunci când actualul premier şi-a creat un blog personalizat. «După evenimentele din aprilie, Internetul a devenit un mijloc de comunicare foarte important, dinamizând foarte mult posibilităţile noilor media. După 7 aprilie, Internetul este foarte mult exploatat pentru promovarea mesajului politic», mai comentează Ludmila Andronic.

Anastasia NANI

2 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

i-am vazt si eu pe odnoklasniki, pe facebook numai pe Filat si Tkaciuc l-am vazut...

Andrei Cebotari spunea...

Am vazt:
Filat vreo 4 si Voronin vreo 5,da Chirtoaca nustiu citi ca erau foarte multi!:)

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: