Comuniştilor nu le vine să creadă că totul s-a sfârşit şi că mitul unui partid puternic este o poveste… de adormit copiii.

11 octombrie 2009
Iubitori de basme, de-a lungul istoriei, moldovenii şi-au născocit fel de fel de mituri şi poveşti, pentru toate categoriile de vârstă. Până şi Ion Creangă, marele nostru povestitor, a scris şi basme pentru adulţi, cu un cert substrat erotic. Savurate de hojmălăi şi învăţate pe de rost de către domniţe, acestea erau tratate, totuşi, ca nişte naraţiuni în care se redau întâmplări fantastice.
Odată crescuţi, copilaşii încetau să mai creadă în poveşti; căci, aşa e de când lumea - poveştile îşi au timpul şi rostul lor, iar viaţa - adevărurile sale.
Şi iată că astăzi, în plină toamnă bacoviană, asistăm la decesul unei alte poveşti, mai contemporane, în care se vorbea despre existenţa în RM a unui partid de neînvins - Partidul Comuniştilor -, ce are nişte strategi cum nu s-au întâmplat nici în ţările cele mai mari ale lumii.
Respectivii strategi, supranumiţi „eminenţe cenuşii”, chipurile, au elaborat tactici şi strategii atât de bune, încât PCRM ar fi putut conduce Moldova mult-mult timp de-acu înainte. Dar această poveste s-a terminat atât de subit, încât nu doar „eminenţelor cenuşii”, ci şi liderilor fostului partid de guvernământ nu le vine să creadă că totul s-a sfârşit şi că mitul unui partid puternic este o poveste… de adormit copiii.
Alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie au pus capăt a opt ani de guvernare comunistă, perioadă în care RM a ratat multe şanse de a se încadra în categoria ţărilor europene. În tot acest răstimp, comuniştii moldoveni nu au avut niciodată un program de dezvoltare a ţării, bazat pe raţiuni şi calcule economie. Ei nu au avut nevoie de aşa ceva, deoarece, cât au fost la guvernare, toate acţiunile lor au avut la temelie un singur scop - păstrarea puterii în stat cu orice preţ, chiar prin neglijarea intereselor naţionale.
Pentru aceasta şi-au creat structuri represive, şi-au cumpărat tunuri mediatice, s-au certat, de-a valma, cu toţi vecinii, au insultat România, au provocat Moscova, au minţit Bruxellesul, au reprimat orice gând care nu le era pe plac, iar la 7 aprilie 2009, au maltratat copii. Apropo, evenimentele din 7 aprilie a.c. ţin locul hârtiei de turnesol pentru noua guvernare democratică de la Chişinău: este o datorie primordială ca acestea să fie cercetate, cu implicarea unor experţi internaţionali, iar rezultatele să fie făcute publice cât mai repede posibil.
O bună perioadă de timp se părea că, detronată fiind, elita comuniştilor moldoveni nu realizează care este realitatea. Ba unul, ba altul ieşeau cu ameninţări şi declaraţii belicoase, fără ca să-şi dea seama că deja nu mai pot pune mâna pe telefon şi ordona, contrar legii, satisfacerea propriului hatâr. Comuniştii moldoveni abia află care e gustul opoziţiei, cu toate că şi aici au un avantaj - noua guvernare nu va aplica împotriva lor metode neconstituţionale, cu care au operat ei de la 2001 încoace.
Dar, în acelaşi timp, credem că e de datoria noii guvernări să aplice legea de fiece dată când va fi nevoie de curmat ilegalităţile, fără a ţine cont, bineînţeles, de „ai noştri” şi „ai voştri”. O altă cale, de altfel, nu există, dacă actuala garnitură guvernamentală îşi doreşte să ofere ţării noastre perspective europene clare, iar cetăţeanului de rând - un nivel de trai decent. O altă cale nu există, pe motiv că orice sincopă va reduce din simpatiile electorale ale cetăţenilor, iar comuniştii se vor bucura de noile şanse de a ataca guvernarea democratică.
„Eminenţele cenuşii” ale fostei guvernări vor specula orice slăbiciune pentru a se revanşa şi-i observăm deja cum acţionează, făcându-şi propagandă electorală prin aducerea bătrânilor în stradă, la Chişinău. Ce-i drept, unele voci informate susţin că PCRM nu mai e un partid monolit şi că în sânul lui există diferite păreri privind doleanţele „eminenţei cenuşii” de a organiza alegeri anticipate.
Unii vorbesc deja despre împărţirea partidului în două tabere: una condusă de Mark Tkaciuk şi care vrea alegeri; alta condusă de Vladimir Ţurcan, care spune că anticipatele vor fi în defavoarea partidului, aducând puţine voturi. Se mai vorbeşte că aceste tabere îşi dispută dreptul de a-şi impune poziţia lui Voronin şi că, în interiorul PCRM, creşte ponderea celor ce optează pentru deblocarea procedurii de alegere a preşedintelui.
Care aripă va învinge - cea revanşardă sau cea a compromisului raţional -, vom vedea în curând. La 7 octombrie, Parlamentul a decis că alegerea preşedintelui va avea loc la 23 octombrie. A fost creată Comisia specială de desfăşurare a alegerii şefului statului, formată din şapte membri: trei deputaţi din partea PCRM şi câte unul din partea PL, PLDM, AMN şi PDM. Candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al RM este Marian Lupu, liderul Partidului Democrat din Moldova.
Candidatura acestuia întruneşte asentimentul categoric al tuturor componentelor Alianţei pentru Integrare Europeană, dar e apreciată şi de către centrele de influenţă internaţionale, inclusiv de către foştii aliaţi tradiţionali ai comuniştilor moldoveni. Este un caz cu titlu de unicat pentru Chişinău, când un aspirant la o funcţie supremă în stat e agreat şi la Vest, şi la Est, iar această realitate constituie un avantaj nu doar pentru Marian Lupu, ci, înainte de toate, pentru RM.
În pofida semnalelor optimiste din interior şi exterior privind necesitatea alegerii şefului statului şi a deblocării crizei constituţionale, pentru moment, nu există certitudinea unui final optimist în acest sens. Mandatele celor 53 de deputaţi ai AIE sunt insuficiente pentru alegerea preşedintelui, fiind nevoie de încă opt voturi, iar reprezentanţii PCRM au declarat în repetate rânduri că formaţiunea lor nu va vota pentru candidatul AIE.
Ce-i drept, asemenea afirmaţii au fost făcute public de către comsomolistul Petrenco şi alţi liliputani ai PCRM, liderii partidului fiind mai rezervaţi. Putem presupune, în acest caz, că „eminenţele cenuşii” nu-l mai domină pe Voronin şi că acesta ar accepta rolul de lider al unei opoziţii civilizate, care îşi războieşte opozanţii până în momentul în care disputa politică nu se transformă într-un război sau vendetă, care să afecteze interesele naţionale ale ţării.

3 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

hehe)) na ni na na ni na - comunistii vor pleca )) interesanta abordare al acestui topic ))

Anonim spunea...

puternic textul articolului...

Elena Glijin spunea...

Adio "comoooo"....

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: