Cum a apărut Moldova şi de unde ne tragem?

22 iulie 2009
Atrageţi atenţie la cuvintele marcate cu culoarea roşie, sunt dovezi că Moldova e română şi respectiv noi suntem români.

Dragoş este cunoscut din cronicile moldoveneşti ca descălecător în Moldova şi primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul român Dragoş, fiind la vânătoare şi urmărind un zimbru, a venit din Maramureş la apa Moldovei, şi plăcându-i locul, s-a aşezat acolo şi a populat ţara cu români din Maramureş.

După tradiţia păstrată în "Cronica Anonimă a Moldovei", apoi în unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părţi interpolate, precum şi la Miron Costin, se spune că Dragoş a ieşit cu oamenii săi din Maramureş şi a descălecat în Moldova "în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru". Tătarii, care erau aşezaţi din 1241 în Moldova, de unde obişnuiau să facă incursiuni peste Carpaţi, au fost înfrânţi în Moldova de oştile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 - 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi. Astfel, tătarii au fost siliţi să se retragă din ţară peste Nistru, spre nordul Mării Neagre şi Crimeea. Pentru ca aceştia să nu se mai întoarcă şi să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoş, ca Marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis) , la conducerea noii Mărci numite Moldova cu reşedinţa la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obişnuiau să treacă peste munţi.


Deşi Dragoş este descălecător în Moldova, totuşi Bogdan I, este numit în Cronica (Pomelnicul) de la Mănăstirea Bistriţa ca cel dintâi domn al ţării. Ca descălecător al ţării în dependenţă de Ungaria, Dragoş este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.


Bogdan I, Domnitor al Moldovei (1359 - 1365), este considerat întemeitorul Moldovei de sine stătătoare, cu reşedinţa la Baia.

„Descălecătorul” Dragoş, reuşise să înfiinţeze, în partea de est a Maramureşului, o nouă entitate teritorială numită Moldova, după numele râului cu acelaşi nume. Acest teritoriu a rămas însă dependent de Ungaria.

Bogdan, voievodul român din Maramureş (1342 - 1345), care stăpânea aici o moşie vastă numită Cuhea sau Cuhnea, aflându-se în conflict cu regele Ungariei încă din 1343, ia decizia în 1359 să treacă munţii în Moldova, unde tocmai murise Sas, fiul lui Dragoş. Însoţit de fiii săi, de rude şi o oaste mică, Bogdan a învins oastea urmaşilor lui Sas şi l-a alungat pe fiul acestuia numit Balc sau Băliţă, care era la conducere după trecerea în nefiinţă a tatălui său.

Încercările regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu izbutesc, iar Bogdan, învingător asupra oştilor trimise contra lui, se menţine ca domn independent. După el, ca întemeietor al principatului, Moldova a fost numită şi Bogdania. De la el s-a păstrat şi prima monedă moldovenească, cu inscripţia: "Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)". El a zidit o mănăstire la Rădăuţi (în Bucovina), unde a fost şi înmormântat. Excluzând pridvorul adăugat în anul 1599 de Alexandru Lăpuşneanu, biserica lui Bogdan I, construită din piatră brută şi cioplită, şi-a menţinut forma iniţială de bazilică adaptată cultului ortodox. În această mănăstire a fost instalată episcopia înfiinţată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Inscripţia de pe mormântul lui Bogdan I, ca şi de pe mormintele celorlalţi domni ce sunt înmormântaţi în acea biserică, a fost pusă de Ştefan cel Mare (Ştefan al III-lea), nepotul lui Alexandru cel Bun.

Bogdan I îl are ca fiu pe Laţcu. Fata acestuia, Anastasia, se căsătoreşte cu Roman I şi-l are ca fiu pe Alexandru cel Bun.

După ultimele cercetări, Bogdan I a mai avut ca fiu şi pe un anume Ştefan. Acesta, la rândul său, a avut ca fii pe Petru I, Roman I, şi pe Ştefan I. Aşdar Alexandru cel Bun este strănepot al lui Bogdan I prin ambii fii ai acestuia, atât pe linia Laţcu - Anastasia dar şi pe linia Ştefan - Roman I.

Cercetări mai vechi, după care Costea al Moldovei ar fi fost tatăl celor trei domnitori (Petru I, Roman I, şi Ştefan I), nu mai sunt actuale. Că Muşata ar putea fi de fapt soţia lui Ştefan este posibil dar neconfirmat. Este posibil, dar tot neconfimat, ca Ştefan să fie de fapt una şi aceeaşi persoană cu Costea al Moldovei. Cert este că Ştefan nu a fost domnitor. Confuzia poate apărea din limba polonă, în care «voievod» (Wojewoda) înseamna pe acea vreme şi prinţ, fiu de domnitor, nu neapărat domnitor



PS: Sunt doar câteva dovezi minuscule că tot din români ne tragem.

8 comentarii:

Anonim spunea...

:D

Anonim spunea...

WWW.MOLDOVENII.MD AICI E ADEVARUL INTRA SI VEZI.

Alex spunea...

moldovenii.md = minciuna.md . Acest articol tocmai a expus argumente de ordin istoric pe care numai niste oligofreni le pot ignora.

NU MAI VREM ISTORIE MINCINOASA RESCRISA DE RUSI, BRAVO DRAGOS !

Anonim spunea...

Idioti, voi vreti o tara independenta? sau asa si vreti sa ramineti prosti-sclavi. Moldova tara independenta, si naher nu ne trebuieste - Romania!!!

Anonim spunea...

Moldovenii sint cei mai tari ,pentru Moldova si Traeasca si infloreasca Moldova si Republica Moldova. Unire moldoveni .

Anonim spunea...

CalinRomania: Am scris mult pe acest site ..moldovenii.md........Chestia este ca , in ciuda discutiilor , a argumentelor unde am aratat CLAR ca TOTI MOLDOVENII SUNT ROMANI, ei bine ....."oponentii " mei schimbau argumentul.....
Este foarte usor sa spui si ca sunt martieni printre noi.......daca nu ai dovezi si/sau argumente viabile poti sa spui orice neadevar.......
Ceea ce este prezentat mai sus este o dovada cat se poate de clara a faptului ca TOTI Moldovenii sunt Romani......

Unknown spunea...

x( =))

Anonim spunea...

mda:))

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: