Atenţie: MAI în acţiune !

6 mai 2009
Mult m-am gândit dacă merită sau ba să scriu acest articol şi am ajuns în fine la concluzia că merită, şi încă cum merită. Aş vrea să vă spun şi vouă de ce-am rămas frapat zilele ăstea. Toţi am auzit sau chiar ne folosim de site-ul public www.odnoklassniki.ru . Personal stau acolo mai că zi şi noapte, deja un an. Îmi place simplitatea acestui site şi manevrarea uşoară a opţiunilor sale. Dar, sincer să fiu, ieri am avut un dezgust acut când am intrat pe site, pentru că am dat de nişte poze pe cât de ameninţătoare pe atât de compromiţătoare, mă rog, asta-i viziunea mea asupra lor. Am avut pentru un moment impresia că am accesat site-ul reţelei teroriste Al Qaeda şi am văzut nişte imagini ale unor radicalişti gata de acţiune.



Nu ştiu în general dacă conform legii se permite afişarea lăudabilă a armelor şi muniţiilor apartenente statului, în public. Dacă priviţi atent imaginile acestor ''bravi eroi'' sunt sigur că fiecărui îi trece prin cap gândul:''Băi, cu ăştia nu m-aş lega că mă împuşcă'' iar altora chiar ''Şi cancretna îi sâ ai stvol''. Într-adevăr sunt periculoşi pentru că trebuie să ai o mândrie de sine extrem de mare şi un tupeu enorm, ca să afişezi asemenea poze în văzul întregii lumi. Şi de unde alţii nu s-ar teme de poliţişti şi în general de cei ce par a fi puternici, şi de unde n-om fi noi asupriţi şi folosiţi de către cei ce au doar interese proprii. Iar cel mai trist e faptul că sute de copii văzând aceste imagini sunt supuşi riscului de a lua exemplu de la ăştia. Dacă aş avea personal puterea de a-i sancţiona nu aş face-o, ci pur şi simplu i-aş izola de societate pînă când nu le va veni mintea la cap. Văzând aceste personaje jalnice îmi trece prin cap citatul:'' Cei slabi se ascund după un nume iar cei puternici şi-l crează''. În contextul dat cred că '''numelui'' i-ar reveni termenul de poliţist.
În fine, sunt amărât şi indignat că cineva încearcă prin modalităţi mai puţin violente să bage frica în oameni iar altora în general să le închidă gura. Ştiu că nu vor fi luate măsuri dar oricum aş să vă aduc în atenţie cazurile date şi v-aş ruga să păstraţi calmul şi să aveţi curaj şi demnitate. Forţă basarabeni !

3 comentarii:

Anonim spunea...

Da impresionant!!!Dar sincer sa spun un cunoscut de al meu ce invata ia Academia,,Stefan cel Mare''si s-a expus un punct de vedere foarte negativ asupra cetatenilor si chear a fetelor violate in comisariate.Din asta am scos comcluzia ca acolo la fel este o spalare de creere si nu stiu cum sa ma exprim corect dar parca le vira in singe:ura,miselia,minciuna si badjocora fata de cetateni...

Sanda spunea...

e jalnic sa vedem tot ce se intimpla ...unii pe linga faptul ca nu au demnitate mai duc si probabil lipsa artei fotografice :D.E de risul lumii si totodata dezgustator sa privesti asemenea poze,e similar cu a te fotografia linga o gunoieste -pt ca asa iti este serviciul sa lucrezi la salubrizare!Uitati-va astia ne sunt oamenii legii,acei care reprezinta forta si legea in tara....jalnic...sunt de fapt niste clovni si mascarici care amuza lumea din jur dar si paradoxal- ii fac sa sufere !!!Pe urma ne mai miram de unde atita violenta in tara,de unde atita rautate si mizerie???pai bine ei -NE SUNT ACEI FAURITORI AI DEGRADARII SOCIETATII !!!

Alina N. spunea...

sunt si eu dezgustata de-a binelea... ce mai, odnoklassniki iti blocheaza poze cu copii mici sau cu titluri care le par lor ofensatoare la adresa altora... MAI prostilor de la conducerea acestui site, dar aceste poze nu vi se par ca ar putea ofensa, sau chiar speria, pe cineva?! demult m-am gandit ca cei de la odnoklassniki au printre si niste comunisti rapanoshi, ca de aia tot lichideaza grupuri si grupuri... personal, intr-o buna zi osa ies de pe acest site imputit, desi imi place si mie ca macar asa pot comunica cu fostii colegi si prieteni... nu se merita sa le mai si platesti pt poze, etc....

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: