UNIREA Moldovei cu România, PE AGENDA Parlamentului românesc

30 aprilie 2013
Partidul Conservator, al cărui grup parlamentar cuprinde 21 de deputaţi şi senatori în Legislativul de la Bucureşti susţine că proiectul de regionalizare a României trebuie să ia în calcul şi posibila unire cu Republica Moldova.

Conservatorii i-au transmis un mesaj vicepremierului român Liviu Dragnea, prin care îi cer să ia în calcul o apropiere a Republicii Moldova de România.

De asemenea, conservatorii atrag atenţia că Republica Moldova trece printr-o criză politică, după ce a rămas fără premier, iar România ar trebui să aibă o poziţie responsabilă. În contextul acestei crize multiple, vocile care prevăd soluţia unirii cu România, în cadrul Uniunii Europene, ca singură opţiune lucidă iau amploare, scrie 24h.md.

9 mai – victoria burgheziei şi proletariatului asupra lumii Tradiţiei

29 aprilie 2013
Se uită foarte des că ziua de 9 mai, pe lângă mitica „victorie asupra fascismului”, este în primul rând un simbol al realizării prevederilor conferinţei de la Ialta. Reamintesc că 4-11 februarie 1945, reprezentanţii Marii Britaniei, SUA şi URSS a fixat frontierele zonelor de influenţă, care pus începutul unei ordini mondiale bipolare şi a unui monopol ideologic global, care continuă şi astăzi. A fost unul din puţinele momente ale istoriei, în care „comunismul” şi „capitalismul” şi-au dat mâna împotriva unui duşman comun. A urmat războiul rece, industrializarea forţată,  lagăre de concentrare, “cortina de fier” şi înarmare nucleară, care nu pot fi puse doar pe seama sovieticilor, ci pe seama întregului edificiu temelia căruia a fost pusă la Ialta.

Aşadar, ziua de 9 mai nu este doar un simbol al mitologiei sovietice, dar şi un simbol al euroatlantismului, pentru că abia după cel de-al doilea război mondial, SUA devine o mare putere globală. Ideologic vorbind, este vorba de victoria a principiilor şi valorilor iluminist-umaniste, a alianţei dintre „capital” şi „proletariat”, dintre Karl Marx şi Adam Smith, împotriva aşa-numitor „forţe reacţionare”.

„Reacţiunea” (prin toate formele sale – falangismul spaniol, fascismul italian, naţional-socialismul german, legionarismul românesc etc. ) din perioada interbelică venea ca o soluţie la criza ideilor liberale şi socialiste. Faptul că fenomenul nu a fost unul local, ci unul continental, indică faptul că un astfel de mers al lucrurilor a fost unul întru totul firesc. Ceea ce stângiştii calificau şi mai califică drept „fascism”, un apelativ transformat în înjurătură politică, nu a fost decât o manifestare şi o revitalizare a structurilor arhaice ale popoarelor europene, care se opuneau vehement atât unui capitalism oligarhic şi ideilor liberale, cât aşa-numitei „lupte de clasă”, văzută ca o subversiune împotriva unităţii naţionale şi valorilor tradiţionale. Este interesant că acest reacţionismul nu a reuşit să dispără de la sine, prin autoconsumare, asemenea celorlalte curente de gândire, ci a fost redus la tăcere, în zona marginală, cu ajutorul forţei armelor şi a mecanismelor de teroare psihologică la nivel internaţional, conservându-se într-o zonă tenebră a societăţii, de unde de şase decenii îşi aşteaptă ceasul.
Ce a reprezentat aşa numita „reacţione europeană”? Reacţionarii opuneau valorilor Revoluţiei Franceze omul eroic, aristocratismul, tradiţiile arhaice patriarhale, unitătea naţională şi religioasă. Conducătorul Italiei interbelice nu în zadar spunea: „nu eu am creat fascismul: eu doar l-am extras din subconştientul italienilor”. Aşa-numitul „fascism” devenise nu altceva decât o expresie a revoltei aristocratului, militarului şi ţăranului împotriva burghezimii şi proletariatului, a revoltei iraţionalismului înălţător al duhului împotriva raţionalismului mecanicist nivelator, a revoltei omului tradiţiei împotriva consumatorului urban. Reacţionarii şi-au propus identificarea „mijlocul de aur” care ar salva procesul decadenţei civilizaţiei umane, având nenorocul de a fi atraşi într-un război mondial pe care au fost condamnaţi să-l piardă. Acum am putea spune cu siguranţă că reacţionarii nu au pierdut pentru că nu ar fi avut dreptate, ci pentru că au fost înfrânţi cu forţa armelor.
În perioada postbelică, cu ajutorul unei puternice maşinării propagandistice, întregul fenomen al „reacţiunii” a fost aruncat într-o oală cu „rasismul” şi „antisemitismul”. Simplul dezacord cu ordinea politică şi sistemul de valori împus de Forţele Aliate, presupune implicit o „predispoziţie spre crime împotriva umanităţii”, de parcă cei mai mari criminali ai secolului XX nu ar fi fost anume lumea „liberalo-comunistă”. Să nu uităm, chiar şi astăzi, în plin secol XXI, în unele state europene cercetarea adevărului despre fenomenul holocaustului se mai pedepseşte penal.
Adevărul este că au existat două mari realităţi: reacţiunea lumii tradiţionale împotriva curentelor degradante şi crimele de război ale câtorva funcţionari şi oameni politici. Propaganda oficială a confundat intenţionat aceste două realităţi, cuprinzându-le într-un termen generalist de „fascism”, lipsit, de altfel, de orice consistenţă ideologică. Odată cu acţiunile criminare ale unor oameni politici, a fost puse sechestru asupra ideilor tuturor gânditorilor reacţionari din perioada interbelică. Forţele Aliate au creat o adevărată mitologie a „fascismului criminal şi a aliaţilor săi” şi a „unei mari victorii a lumii civilizate”. Un astfel discurs a avut sarcina să construiască o anumită realitate social-politică şi o anumită ordine internaţională, cu „duşmani” (care trebuie distruşi sistematic) şi „aliaţi” predefiniţi. Din fericire, trebuie să constatăm că astăzi acest monopol se topeşte treptat.  Europocentrismul se află într-o criză profundă, valorile Apusene în curând vor înceta a mai fi un monopol, iar lumea bipolară este înlocuită cu paşi rapizi cu o lume multipolară.
PS: De ce Rusia, care nu mai este un stat comunist, sărbătoreşte chiar şi astăzi de 9 mai aşa-numita „Zi a victoriei împotriva fascismului”? Motivul este simplu: Federaţiei Ruse îi lipseşte astăzi o idee naţională şi o mitologie naţională, fiind nevoită să apeleze din inerţie la mitologia sovietică pentru a menţine o anumită doză de „unitate naţională”. Este ca şi cum un sărac ar fi nevoit să umble în hainele părinţilor morţi, pentru că nu are bani pentru procurarea unor haine noi. Abia când Rusia îşi va identifica o nouă idee naţională, ziua de 9 mai va înceta să mai fie importantă pentru societatea rusă. Iată de ce nu doar Rusia are nevoi de o preschimbare la faţă, ci şi ţările care au avut o istorie comună cu Rusia (cum ar fi Republica Moldova).
Din această perspectivă, mi se pare straniu gestul liberalilor de a opune imagologic „ziua Europei” sărbătorii sovietice „ziua victoriei”, uitându-se că 9 mai este şi ziua Independenţei României.  Nu mă miră deloc acest lucru, pentru că liberalii basarabeni sunt mai întâi de toate „europeni”, şi abia în ultimul rând „moldoveni” sau „români”.

Sursa: Octavian Racu

Mircea Druc: ”Republica Moldova este un stat falimentar, care va dispărea”

28 aprilie 2013
„Republica Moldova este destinată să dispară”. Declaraţia îi aparţine fostului premier moldovean, Mircea Druc. Invitat în direct la emisiunea „Kilometrul 0”, alături de scriitorul Vasile Ernu, Mircea Druc a discutat foarte tranşant despre viitorul fostei republici sovietice. În aceeaşi situaţie, spune el, se mai găseşte şi Ucraina, o altă ţară membră a fostei URSS.

„Dumneavoastră, la Bucureşti, şi mulţi la Chişinău, luaţi în serios această noţiune de stat moldovenesc. „Dacă îl întrebaţi pe Mircea Druc unionistul, eu vă spun că, inevitabil, Republica Moldova este un stat falimentar, care se va dezmembra. Cele şase judeţe vor reveni la firescul lor, se vor integra în România. Să trăiască Uniunea Europeană, să dea Dumnezeu să existe în continuare, şi atunci, prin România, vom merge către Uniunea Europeană”, a spus fostul premier al Republicii Moldova.

Mirce Druc s-a arătat de acord cu cei care consideră că nu doar Republica Moldova ci şi Ucraina se va destrăma din lipsa unei perspective.

Legat de acest subiect, scriitorul Vasile Ernu a afirmat: „Îi respect pe unionişti, dar sunt un om raţional. În acest moment, văd două proiecte. Unul unionist, care este minoritar, susţinut de o parte foarte mică a populaţiei, şi unul al statului Republica Moldova, care, semifalimentar şi slab, încearcă să-şi construiască o identitate. Mie mi se pare că în acest moment singura formulă cu şanse reale este aceasta a unei structuri identitare care, în timp, poate evolua şi spre o formă de unionism. Nu văd nici o contradicţie, pentru că lucrurile pot evolua foarte mult în câţiva ani”.

În opinia sa, totul depinde de ce va face Europa în următoarea perioadă, iar „Europa nu o duce bine”, a spus Vasile Ernu.

De Paști, oficialilor de la Chișinău le este INTERZISĂ intrarea în Transnistria

Oficialii de la Chişinău au interdicţie să intre în regiunea transnistreană în perioada sărbătorilor pascale. Tiraspolul a întocmit o listă a celor care nu au dreptul de a circula în stâng a Nistrului.

Scrisoarea în care se anunţă despre această interdicţie a fost transmisă Chişinăului la o zi după întrevederea vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, cu reprezentantul Tiraspolului la negocieri, Nina Ştanski. La această întrevedere, cei doi au convenit că cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului vor putea circula liber de sărbători.

Problema a fost deja discutată atât cu Tiraspolul, cât şi cu reprezentanţii OSCE, care dezaprobă astfel de iniţiative. Autorităţile de la Chişinău speră ca Tiraspol îşi va revizui decizia.

"Am solicitat celor de la Tiraspol să revină la normalitate şi să nu impună aspecte politice asupra unor sărbători. Aceste liste, chiar dacă le-am solicitat din curiozitate, nu au fost prezentat", a comunicat vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, pentru PublikaTV

Poezia ”Tricolorul” recitată de o rusoaică

27 aprilie 2013
Mai există și unii ruși, chiar dacă aparent, nu prea întregi la minte, însă iubitori de Patrie și limbă română. :)
Urmăriți în video-ul următor o fetișcană de etnie rusă care recită o poezie naționalistă în limba română - Tricolorul.

Pe 27 aprilie, 1990, Gheorghe Ghimpu a arborat TRICOLORUL pe clădirea Sovietului Suprem RSSM


Pe 27 aprilie 1990, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova a aprobat tricolorul ca drapel de stat. Lui Gheorghe Ghimpu i-a revenit meritul de a înălța tricolorul pe clădirea Sovietului Suprem , actualmente clădirea Președenției Republicii Moldova.


Președintele Partidului Liberal din Republica Moldova – Mihai Ghimpu, fratele lui Gheorghe Ghimpu, și-a amintit că Gheorghe Ghimpu a umblat cu drapelul mai multe zile, înfășurat de corp, așteptînd cu nerăbdare ziua în care urma să-l arboreze.

Scriitorul și deputatul Ion Hadîrcă: „Atunci când a arborat tricolorul, la 27 aprilie, deasupra Parlamentului, nu pricepeam de ce își risca viața ridicîndu-se la niște înălțimi amețitoare. Mai târziu am înțeles că numai Gheorghe Ghimpu putea face acest lucru. Sunt puțini în lumea celor drepți care ar fi trăit o asemenea clipă în viața lor”.

Doctorul în filologie Ion Melniciuc: „Am alergat pe jos cu soția de la Botanica până la sediul Parlamentului, când Gheorghe Ghimpu a arborat Tricolorul. Îl vedeam de la Botanica. Am trăit emoții de nedescris, o stare sufletească nemaivazută, urmărind Tricolorul arborat pe clădirea Parlamentului. Asta a făcut-o Gheorghe Ghimpu. A fost un adevărat patriot”.

„Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc” - Gheorghe Ghimpu.

Găgăuzia vrea să anuleze ”Legea antidiscriminare”

23 aprilie 2013
Deputații Adunării Populare din Găgăuzia intenționează să adopte o lege a regiunii autonome care va interzice manifestațiile homosexualilor și activitatea gay-cluburilor. În afară de această lege, deputații găgăuzi vor să colecteze semnături pentru anularea Legii egalității de șanse, care „a egalat găgăuzii cu minoritățile sexuale”, transmite gagauzinfo.md.

„Am venit propunerea de a iniția colectarea semnăturilor pe tot teritoriul țării pentru anularea Legii antidiscriminare. Intenționăm să ne adresăm tuturor locuitorilor țării din numele Adunării Populare”, a declarat deputatul găgăuz, Serghei Cimpoieș.

Legea anti-gay din Găgăuzia a fost aprobată în comisiile Adunării Populare.

sursa: HotNews.md

"Sovietul-suprem" de la Tiraspol se mută în Tighina

19 aprilie 2013

Aşa zisul soviet-suprem de la Tiraspol s-ar putea muta în oraşul Tighina (Bender). Anunţul a fost făcut de către liderul separatist Evgheni Şevciuk, care a menţionat,  că instituţia va activa din toamnă la Tighina, notează site-ul tiras.ru,

În acelaşi context, Şevciuk a explicat că sediul actual al "Parlamentului" separatist nu este suficient de încăpător pentru angajaţii administraţiei. Acesta susţine că mutarea "sovietului suprem" la Tighina ar rezolva această problemă.

Şevciuk a declarat că această decizie va demonstra încă o dată importanţa oraşului Tighina pentru regiunea transnistreană şi nu va pune la îndoială "graniţa" dintre Moldova şi Transnistria ca fiind râul Nistru.

Menţionăm că în ultimele săptămâni au avut loc mai multe incidente în zona de securitate a Republicii Moldova, în special în oraşul Tighina. Mai mult de atât, şeful administraţiei oraşului Tighina a ameninţat că va scoate cu orice preţ angajaţii poliţiei moldoveneşti, dar şi a penitenciarelor moldoveneşti din regiune. Potrivit acordului din 1992, oraşul Tighina urma să fie administrat de ambele părţi.

Solicitat de Moldova.ORG, directorul Asociaţiei Promo-LEX a declarat că administraţia separatistă are un plan pe care îl aplică, folosindu-se de vulnerabilitatea clasei politice de la Chişinău. "Probabil ei consideră ca acum e momentul potrivit (instabilitate politica, incapacitatea elitei moldoveneşti de a face faţă provocărilor, angajamente internaţionale importante, dependenţa energetică faţă de Rusia, etc.) ca să ocupe definitiv şi complet municipiul Bender. Prin astfel de provocări cei de la Tiraspol şi Moscova probabil urmăresc şi scopul de a distrage atenţia de la gravele probleme ce ţin de situaţia şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului", spune Ion Manole

Moldova.ORG

Românii din Ucraina primesc limba română înapoi

16 aprilie 2013


Limba română a fost recunoscută ca limbă regională în satul Igeşti, din raionul cernăuţean Storojineţ (nordul Bucovinei). Măsura vine la câteva luni după ce în alte două localităţi ucrainene - Voloca şi Hrăşăuţi - a fost luată aceeaşi măsură.

Iniţiativa a aparţinut primăriei din Igeşti, iar votul final a venit din partea Consiliului Local, informează publicaţia Zorile Bucovinei, citată de tocpress.info. Toţi cei 25 de votanţi au fost pentru adoptarea măsurii.

Satul Igești, atestat documentar la 1428, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, are o populație alcătuită în proporție de 99,9% din etnici români.

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, deputaţii consiliului local Voloca, localitate românească dintr-un alt raion cernăuţean (Hliboca), au decis să acorde limbii române statut de limbă regională pe raza localităților Voloca și Hrușăuți. Acolo, în schimb, nu a fost un vot în unanimitate, doi dintre cei 17 deputaţi votând împotriva proiectuluui.

Româna este limbă regională şi în satele nord-bucovinene Ostriţa, Buda, Măhala, Prut şi Tărăsăuţi. În toamna anului trecut, româna a fost recunoscută ca limbă regională şi în localitatea Biserica Albă, din Transcarpatia. În această regiune trăiesc nu mai puţin de 50.000 de români.

Legea cu privire la politica lingvistică, adoptată de Rada Supremă a Ucrainei la data de 3 iulie 2012, a intrat în vigoare la 10 august 2012 şi permite utilizarea oficială a limbilor regionale în activitatea administraţiei publice locale, în cazul în care 10% din totalul populaţiei dintr-un teritoriu este vorbitoare a unei limbi minoritare.

Bulgarii din Taraclia vor autonomie față de Chișinău

15 aprilie 2013

Taraclia, regiune populată preponderent de cetățeni de etnie bulgară, vrea autonomie față de Chișinău. În cadrul unei ședințe a Consiliului orășenesc, cu votul unanim al aleșilor locali, a fost adoptată decizia de a solicita autorităților centrale autonomie administrativă și culturală, relevă UNIMEDIA cu referire la Novinite

Hotărârea a fost adoptată în contextul aniversării a 200 de ani de la înființarea orașului Taraclia, care va fi marcată la 6 mai curent. În baza acesteia, administrația locală a expediat o scrisoare autorităților de la Chișinău și un proiect de lege ce prevede oferirea unui nou statut oficial acestei regiuni.


Totodată, potrivit sursei citate, în scrisoare se menționează că regiunea Taraclia merită să aibă un statut special deoarece este populată în special de etnici bulgari și că ar trebui să fie recunoscută oficial ca „centru al bulgarilor din Republica Moldova”.

Autorii inițiativei legislative mai propun ca limba bulgară să devină limbă oficială a regiunii, alături de limba „moldovenească”.

Publicația „Novinite” scrie că aceste solicitări vin în contextul în care Partidul Liberal a venit cu propunerea ca limba rusă să fie exclusă din rândul limbilor oficiale ale Republicii Moldova, iar limba „moldovenească” să fie redenumită în limba română.

Până în prezent, bulgarii din Republica Moldova au decis de două ori, la referendumurile locale din 1994 și 1999, să ceară autonomie și statut special pentru Taraclia.

Ambasadorul Republicii Moldova în Rusia: „Pledez pentru retragerea forțelor armate rusești”

10 aprilie 2013


Șeful misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Moscova, Andrei Galbur, a discutat, într-un interviu pentru Ziarul Național, despre obiectivele Republicii Moldova în relația cu Federația Rusă, accentuând faptul că parcursul european al statului pe care-l reprezintă ar aduce beneficii inclusiv Rusiei, scrie infoprut.ro

„Autoritățile ruse au declarat de mai multe ori că este dreptul suveran al unui stat să decidă vectorul său de dezvoltare. Noi, la rândul nostru, în dialogul cu colegii din Federația Rusă am demonstrat și vom continua să demonstrăm, nu doar prin vorbe, că opțiunea europeană a țării noastre nu vine în niciun fel în contradicție cu dezvoltarea unor relații de parteneriat pragmatic, atât cu Moscova, cât și cu alte state din respectivul spațiu geografic. Personal, sunt sigur că Rusia are doar de câștigat de la avansarea R. Moldova în parcursul său european”, a declarat diplomatul cu referire la o posibilă aderare a Rep. Moldova la proiectul Uniunii Vamele Euroasiatice.

În ceea ce privește prezența trupelor rusești pe teritoriul regiunii transnistrene, Andrei Galbur a declarat că „păreri pot fi multe, însă în activitatea mea mă conduc strict de poziția autorităților țării mele în această problemă. Poziția este cunoscută și nu a suferit schimbări. Pledăm pentru retragerea completă a forțelor armate rusești din Moldova în conformitate cu angajamentele internaționale și aici vorbim despre stocurile de muniții de la Cobasna și trupele militare care asigura paza acestora”.

Potrivit sursei, Șeful misiunii diplomatice a Rep. Moldova în Federația Rusă, a mai adăugat că „în ceea ce privește contingentul în operațiunea de menținere a păcii, poziția la fel este clară, că doar o operațiune multinațională cu mandat pertinent din partea unei organizații internaționale autorizate în acest sens poate avea legitimitatea și eficiența necesară. Autoritățile ruse cunosc foarte bine poziția R. Moldova și în comunicatele, comentariile, declarațiile oficiale au formulat poziția lor. Este un subiect care va continua să fie abordat în cadrul dialogului”.

Întrebat fiind care este poziția oficialilor ruși referitoare la criza politică de la Chișinău, oficialul a declarat că oficialii ruși, ca și ceilalți observatori europeni, urmăresc cu atenție evoluția evenimentelor de la Chișinău.

Oficial, în Rusia muncesc circa 500 de mii de moldoveni

9 aprilie 2013


Oficial în Federația Rusă muncesc peste 500 de mii de muncitori migranți originari din Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute luni de șeful adjunct al Serviciului Federal de Migraţiune din Federaţia Rusă, Anatoli Fomenko, informează UNIMEDIA cu referire la postul de televiziune rus TVC.

„Observăm o creștere dramatică a fluxului de migranți în țara noastră, dacă comparăm anii 2010, 2011 și 2012”, a spus Fomenko în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, în Rusia se numără aproximativ 10,5 milioane de cetățeni străini. Dintre aceștia, 2,5 milioane au venit din Uzbekistan, 1,3 de milioane din Ucraina, 1,1 milioane din Tadjikistan, peste 500 de mii din Kârgâzstan și același număr din Republica Moldova.

„Regimul fără de vize, la sigur, provoacă un aflux important de migranți străini în Rusia,” este de părere Fomenko.

Potrivit oficialului rus, Serviciului Federal de Migraţiune nu susține inițiativa cu privire la introducerea regimului de vize cu țările CSI, anunță Interfax.

Ceaușescu a trecut sub tăcere problema Basarabiei pentru a nu prejudicia relațiile cu URSS



Un nou val de documente secrete au fost publicate de Wikileaks. Unul care se referă la țara noastră menționează că în anii '70 ai secolului trecut, autoritățile române trebuiau „să cedeze” pe problema Basarabiei pentru a nu prejudicia și mai mult relațiile româno-sovietice.


Asta în timp ce în discuțiile private cu ambasadorii americani, conducerea Partidului Comunist Român se arăta oarecum indignată de faptul că România trebuie în permanență să treacă sub tăcere afinitățile istorice cu Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM).

Despre aceasta se vorbește într-un document dat publicității de Wikileaks, datând cu 6 decembrie 1976, în care se descrie vizita Primului secretar al Partidului Comuniștilor din RSSM, Ivan Bodiul, în România, informează UNIMEDIA. În luna septembrie 1973, primul secretar al Comitetului Județean Iași al Partidului Comunist Român, Ion Iliescu, a declarat ambasadorului american că este oarecum ciudat faptul că Republica Sovietică Moldovenească are legături mai strânse cu Bulgaria decât cu România, se spune în text.

Potrivit ambasadorului american, deși ar fi putut exista beneficii de la vizita lui Ceaușescu în Moldova Sovietică și a lui Bodiul în România, punând astfel în evidență afinitățile istorice dintre cele două republici, se pare că anume șeful statului român, Nicolae Ceaușescu, a fost cel care „a cedat” în chestiunea de interes tradițional românesc.

„Ambele părți au renunțat la vechile antagonisme în favoarea apropierii dintre Uniunea Sovietică și România. Cu toate acestea, problema Basarabiei rămâne una delicată pentru orice șef de stat român”, se mai spune în document.

Nicolae Testemițanu, un naționalist interzis

6 aprilie 2013


Nicolae Testemiţanu a venit pe lume cu însemnul dumnezeiesc pe frunte: prin toate fibrele sufletului său de ţăran şi savant, de medic şi vizionar, şi-a făcut un nume de rezonanţă în întreaga republică. Apariţia şi traiectoria sa fulminantă semnifică blazonul nobleţei de unde a pornit. Ani şi ani, răsplămădit prin sudoarea acestor ţărani, pământul de pe aceste văi şi dealuri a născut un simbol, care a concentrat în sine durerea şi înţelepciunea, vrerea şi amărăciunea, speranţa şi suspinul, zâmbetul şi plânsul celor mulţi şi apăsaţi. 

     Nicolae Testemiţanu s-a născut la 1 august 1927 în satul Ochiul Alb, judeţul Bălţi într-o familie de ţărani mijlocaşi cu mulţi copii: tatăl, Andrei Testemiţanu, de profesie agricultor, îşi trăgea obârşia din Mihăileni, sat mare din apropierea Ochiului Alb, era un om „sincer ca verdele ierbii şi blând ca raza primăvăratică de soare” şi mama, Axenia Testemiţanu, de profesiune casnică (Ion Stici „Ochiul Alb. Cartea satului”).

Anii de studii


     După absolvirea şcolii primare din satul natal, a învăţat un an(1940) la gimnaziul din satul Baraboi, actualmente în raionul Donduşeni. Pe timpul celui de al Doilea Război Mondial, când operaţiile militare se desfăşurau departe de hotarele Republicii Moldova, a studiat trei ani la liceul teoretic „ Ion Creangâ” din oraşul Bălţi. Din anul 1945 şi-a continuat studiile în clasa a IX-a a şcolii medii nr.1 din acelaşi oraş (astăzi liceul „ Mihai Eminescu”). 


     Absolvind cu succes cursul deplin al şcolii menţionate, a decis să-şi continue studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC). În timpul studenţiei s-a manifestat ca un tânăr capabil, foarte muncitor şi conştient de misiunea sa, reuşind, paralel cu studiile făcute temeinic( a avut bursă nominală de stat ), să se manifeste în mod evident pe tărâmul activităţilor obşteşti. Era şeful grupei academice în care studia, fiind ulterior ales lider al organizaţiilor de tineret şi sindicale din institut. Profesorii sosiţi din Sankt-Petersburg, specialişti de mare clasă, l-au observat şi apreciat chiar din primul an de studii, investind în el speranţe de viitor. Şi - din start trebuie de precizat: Nicolae Testemiţanu a îndreptăţit pe deplin acele aşteptări vis-a-vis de persoana sa. 

     Toţi şi-l amintesc pe studentul Nicolae Testemiţanu ca pe un ins ordonat, ce făcea dovada unei solide culturi asimilate din cărţi, din liceu, dar mai ales din „curtea lui moş Andrei”, fapt ce-i conferea un avantaj net în comparaţie cu ceilalţi colegi. 

     Purta în sine un fluid magnetic, un fel de sarcini energetice pozitive, emanând în discuţii numai căldură şi lumină. Avea mereu pe parcursul vieţii, o impecabilă prestanţă vestimentară: acea batistă la buzunarul de la piept, acel inel de aur de pe degetul mare al mâinii drepte, acele cravate asortate la cămăşi. Gesturile măsurate şi mersul puţin legănat îl deosebeau de colegi şi-l făceau imediat observat. Impresiona atitudinea sa corectă faţă de generaţia în vârstă, de mentorii, îndrumătorii săi, de colegii de serviciu. Prin corectitudine, bunătate, sinceritate, cunoştinţe vaste şi cultură aleasă el putea să cucerească pe oricine. Era extrem de franc, deschis cu oamenii simpli, şi aceştia îi răspundeau cu aceeaşi monedă. 

     Era călit în situaţii aspre şi rigide, purta în retine şi memorie atâtea tablouri triste din anii de război, de foamete grea, de deportări silite ale băştinaşilor în Siberii de gheaţă, de intoxicare ideologică a semenilor din partea regimului totalitar. Cu antenele fine ale raţiunii prindea mereu acea realitate bipolară: una se scria în legi, alta se producea în viaţă. 

Carieră

 Şi-a început cariera de muncă în calitate de medic-ordinator al secţiei Chirurgie a spitalului raional central din orăşelul Râşcani, de unde peste câteva luni a fost „absorbit” din nou de capitală, rămânând pe acest meridian toţi anii câţi i-a avut de trăit. Din 1954 este numit asistent la catedra Chirurgie Generală a ISMC, activând concomitent şi în calitate de şef al secţiei Medico-Sanitare a Ministerului de Interne al RSSM. Din anul 1955 este numit medic-şef al Spitalului Clinic Republican, funcţie de răspundere care necesita profesionalism, aptitudini manageriale şi organizatorice. Dând dovadă de abilitate şi operativitate în muncă, în scurt timp asigură o avansare în bine a treburilor de la SCR: deschide noi secţii specializate, pe o bază mai trainică reaşează gospodăria de aici. Dispunând de forţe inepuizabile în activitatea cotidiană, fondează concomitent revista „ Ocrotirea Sănătăţii”, fiind şi primul 
ei redactor-şef, continuă asiduu munca de cercetare la catedră, finisând teza de doctor în medicină, pe care a susţinut-o în anul 1958. 

     Acea activitate fructuoasă a fost apreciată de autorităţi, fapt care a decis înaintarea sa în anul 1959 în funcţia de rector al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, moment semnificativ, deoarece în fruntea instituţiei respective este, pentru prima dată, desemnat un fost absolvent al ei de aici, de pe meridian moldav. Avea doar 32 de ani, era plin de romantism, purta în inimă o dorinţă nestrămutată de a face cât mai mult bine poporului. Deschide noi facultăţi, construieşte spaţii pentru studii, cămine studenţeşti, laboratoare, o bază pentru odihnă şi sport pe litoralul Mării Negre. Pune bazele serviciului traumatologic – ortopedic, are în genere permanent în vizor dezvoltarea ştiinţei medicale, încurajând şi promovând în direcţia dată cât mai mulţi tineri laborioşi şi talentaţi. La această etapă îşi manifestă plenar calităţile organizatorice, demonstrând prin fapte concrete de ce este în stare. Erau anii aşa zisului „dezgheţ hruşciovist”, când oamenii cu iniţiativă şi capabili găseau tot mai des cale verde spre afirmare. 

     În această ordine de idei, înaintarea sa la funcţia de ministru al sănătăţii a fost considerată de conducerea republicii, dar şi de întreaga comunitate medicală ca un act logic, menit să schimbe în bine situaţia destul de complicată din ramură. A refuzat din start oferta, căci abia-şi luase avânt în multiplele transformări de la Alma Mater, dar „vocea partidului” pe atunci era aspră şi decisivă, împotrivirile în faţa ei nu aveau sens. A cedat, fiind îndemnat de gândul că din această funcţie va reuşi să-şi servească cu şi mai multă consistenţă poporul, idealul său cel sfânt. Nu l-au speriat volumul muncii, nici dimensiunile acelui câmp în paragină din ramură: a venit cu idei noi, salvatoare, a emis strategii cu bătaie lungă în vederea pregătirii cadrelor de specialişti şi savanţi, consolidarea bazei tehnico-materiale din domeniul medicinii. Zilnic se afla pe teren – în sate, cătune, orăşele, oraşe – analizând cu discernământ şi în profunzime situaţia la zi, concretizându-şi sie şi echipei sale priorităţile de moment. De pe atunci fu luată decizia de a acorda o atenţie sporită calităţii medicinii din spaţiul rural; dacă în oraşe era deja asigurată cât de cât asistenţa medicală specializată, apoi la sat ea lipsea cu desăvârşire. Deci, se cerea găsită o ieşire din situaţie. A construit mult, mijloacele sclipuindu-le din fondul de stat, dar şi din veniturile colhozurilor. A selectat şi a recomandat la studii în doctorantură în diverse centre ştiinţifice din fosta Uniunea Sovietică circa 250 de persoane, care ulterior au revenit la baştină cu o pregătire excelentă, cu grade de cercetători în multe specialităţi. Scopul său suprem era asigurarea sănătăţii oamenilor şi a pământului. În bună parte a reuşit, fiind unicul ministru din republicile unionale de atunci, care a reuşit să ducă o luptă eficientă împotriva abuzului de folosire a pesticidelor în agricultură (chimicale dăunătoare sănătăţii oamenilor), trecând prin guvern o decizie în această privinţă. 

     Prin tot ce făcea, prin comportarea ireproşabilă a sa de militant pentru propăşire şi dreptate, devenise foarte popular în republică. Era deja considerat de către potentaţii zilei drept rival al lor, lucru pe care nu au putut să i-l ierte. A urmat acea răfuială politică din 19 martie 1968, când, în rezultatul unor discuţii de câteva ore la c.c. al p. c. m., Nicolae Testemiţanu a fost destituit din post. I-au pus în cârcă încălcarea „ principiului leninist de selectare şi repartizare a cadrelor,” învinuire grea pe atunci, pe când, de fapt, l-au demisionat pentru naţionalism. Destinul acesta au avut să-l înfrunte ulterior mai mulţi feciori destoinici ai plaiului moldav, fapt confirmat de arhive şi martori oculari ai acelor timpuri. 



     Nu şi-a pierdut cumpătul; deşi a fost solicitat să activeze în cadrul ministerului unional de ramură, a decis, totuşi, să rămână în Moldova, să se ocupe mai intens de cercetarea ştiinţifică. Fireşte, rana sângerândă, produsă în urma acelei răfuieli politice, l-a durut permanent, rămânând ca o cicatrice pe tot restul vieţii. De felul său blajin de a fi, o lume cunoaşte, i-a iertat pe toţi şi pe toate, consacrându-se totalmente muncii de cercetare. Este doctorand, activează un timp conferenţiar la catedra Medicină Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii a ISMC; în anul 1971 devine doctor habilitat în medicină, fiind profesor universitar la aceiaşi catedră. Din anul 1973 şi până la decesul subit, în anul 1986, este şef al catedrei Medicină Socială şi Organizarea Ocrotirii Sănătăţii a ISMC. S-a adunat în sine, a păşit peste toate greutăţile şi a învins. 

     Interesul său ştiinţific şi practic era orientat spre argumentare necesităţii de a lichida deosebirile de fond dintre nivelurile de asistenţă medicală acordată populaţiei rurale faţă de cea urbană. A creat o şcoală ştiinţifică cu orientare aprofundată în direcţia dată, a adunat în palmaresul său ştiinţific la peste 220 de lucrări publicate, inclusiv 15 monografii, a elaborat „o nouă concepţie ştiinţifică de organizare a asistenţei medicale specializate de ambulatoriu şi de staţionar cu servicii de urgenţă acordate populaţiei rurale.” 
  
 Prin tot ce a creat şi ne-a lăsat drept moştenire acest mare înaintaş a demonstrat că Domnia sa este un savant cu renume mondial. Concluziile şi dovezile sale ştiinţifice servesc astăzi drept bază în activitatea medicului de familie, accentul continuând să se pună pe medicina primară. Generaţiile de astăzi şi cele viitoare de medici, specialişti în domeniul sănătăţii publice şi managementului şi nu numai au ce învăţa de la dumnealui - mai ales a lupta cu consacrare în atingerea unui scop, a fi onest şi mărinimos în relaţiile cu semenii, a fi mereu încadrat în activitatea patriotică de apărare a libertăţii, limbii, datinii străbune şi a altor valori ale neamului.

Rusia să-și ceară scuze față de românii din Basarabia și Bucovina

1 aprilie 2013
Deputatul român Tudor Panţâru a anunţat marţi, în cadrul şedinţei Parlamentului de la Bucureşti că a pregătit un proiect de lege prin care ziua de 1 aprilie să fie declarată Ziua comemorării victimelor regimului totalitar sovietic.
Potrivit deputatului, în această zi vor fi comemoraţi toţi românii masacraţi, deportaţi, torturaţi şi condamnaţi la moarte prin înfometare de regimul totalitar sovietic de ocupaţie.
Deputatul a amintit în context eforturile autorităţilor poloneze, în special, ale regretatului preşedinte Kaczynski, de a comemora victimele de la Katyn. Pe de altă parte, deputatul a spus că pentru crimele comise de regimul sovietic faţă de românii bucovineni şi basarabeni încă nimeni nu şi-a cerut iertare.
„Masacrul românilor bucovineni de la Fântâna-Albă, foametea din ‘47 şi martiriul basarabenilor deportaţi în gulaguri, acestora adăugându-li-se torturile din beciurile NKVD-iştilor şi gropile cu var din preajmă, gropi în care erau aruncaţi de vii românii noştri basarabeni. Este greu să ştergi din memorie asemenea crime. Pentru aceste crime încă nu şi-a cerut nimeni iertare!”, a spus Panţâru.
Tudor Pantâru a amintit că în 1941 3 mii de români bucovineni au fost seceraţi de mitralierele bolşevicilor în localitatea Fântâna-Albă din nordul Bucovinei, în încercarea de a trece în ţara lor peste o graniţă instaurată pe nedrept în urma ocupaţiei sovietice. Totodată, din iunie 1940 până în martie 1953, au fost deportaţi în Siberia sute de mii de români basarabeni, iar destinele altor câteva milioane, rămase sub ocupaţie, au fost distruse prin alte metode inumane. Documentele istorice de arhivă dezvăluie că în urma Foametei organizate în Basarabie au decedat 300 de mii de oameni.
„Prin Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei califică Foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în R. Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Spre ruşinea clasei politice româneşti, calvarul bucovinenilor şi basarabenilor rămâne necunoscut pentru societatea românească”, a spus Panţâru.
În această ordine de idei, deputatul a chemat parlamentarii români să susţină proiectul său de lege privind instituirea în România a Zilei de comemorare a victimelor regimului sovietic de ocupaţie.

Cine va răspunde de masacrul de la Fântâna Albă?

Fantana Alba

In urma ultimatumului Uniunii Sovietice de cedare a Basarabiei si ocuparea prin agresiune a acesteia, dar si a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor de peste Prut.

Coplesiti de rapiditatea evenimentelor, multi romani s-au trezit in spatele granitei. Dupa ce socul initial a fost depasit, familii intregi aflate aproape de granita incercau sa treaca frontiera pentru a se reuni cu rudele de pe cealalta parte.
In afara de aceasta, politica Uniunii Sovietice de a faramita comunitatile romanesti din Bucovina de Nord prin deportare, nici la o luna de la ocupare peste 12.000 de romani au fost deportati si in decembrie inca 2000, infometarea si munca fortata indeamna populatia romaneasca sa isi caute refugiul in Regat, chiar si cu pretul vietii.

Situatia era asa de grava ca pana si Stalin s-a declarat nemultumit de incapacitatea granicerilor de a opri exodul, peste 7.000 de bucovineni ajungand in Romania in primul an de la anexare. Doar in noiembrie 1940, aproape 100 de persoane reusesc sa treaca granita ilegal. In februarie 1941, alte 500 de persoane incearca acelasi lucru, dar acestia sunt impiedicati de graniceri, numai 57 reusind pana la urma sa treaca restul fiind ucisi sau capturati.
NKVD aresta si tortura oameni numai la auzul zvonurilor ca acele persoane se gandeau sa treaca granita.

Momentul Fantana Alba

In ciuda acestor masuri drastice, pe 1 aprilie 1941 s-au adunat cateva mii de romani ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice.
In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.
Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.

In drumul lor spre Fantana Alba ei sunt ajunsi din urma de cateva unitati calare sovietice. Unul dintre ei se imbranceste si ii loveste cu sabia pe tinerii ce tineau steagul alb si tricolorul, ranindu-l pe unul dintre ei si isi continua drumul alaturi de ceilalti calareti.

Ceea ce satenii nu stiau era ca soldatii se indreptau spre Poiana Varnitei, acolo unde sovieticii amplasasera intre timp mitraliere si asteptau procesiunea. Ascunsi printre copaci, granicerii asteapta momentul in care multimea intra intr-un luminis si atunci trag in plin, peste 200 de oameni fiind ucisi de focul mitralierelor. Unii dintre ei au reusit sa fuga numai sa sfarseasca sub taisurile sabiilor cavaleriei. Romanii se aflau la doar 3 kilometri de granita.

Dupa masacru, ranitii au fost ingropati de vii, alaturi de cei deja morti, intr-o serie de gropi comune sapate inainte. Locuitorii isi amintesc cum pamantul se misca incontinuu antrenat de miscarile celor aflati inca in viata. Cativa supravietuitori au fost arestati de NKVD, torturati si ucisi ramasitele lor fiind ingropate la cimitirul evreiesc din Hliboca.

Reamintirea masacrului

Acei cativa norocosi ce au reusit sa scape cu viata au povestit cele intamplate si timp de jumatate de secol aceasta crima a ramas amintita doar de ei si comunitatea romaneasca de acolo. De abia dupa 1990 evenimentele intamplate la Fantana Alba au reusit sa se faca cunoscute, in ciuda dezinformarilor si incercarilor de suprimarea a acestor intamplari de catre autoritatile comuniste.

Din pacate, numarul total al victimelor nu este cunoscut in intregime, o analiza pertinenta a acestui masacru nefiind efectuata pana la ora actuala. Locuitorii zonei insa spun cu numarul mortilor trece de 2.000. Dupa masacrul de la Fantana Alba are loc in iunie deportarea a peste 13.000 de romani in lagare de munca din Siberia si Kazahstan, aducand si mai multa suferinta unei populatii deja napastuite.