MNC și Noua Dreaptă au mărșăluit astăzi la Chișinău

31 august 2010
Noua Dreaptă demonstrează la Chișinău

Noua Dreaptă demonstrează la Chișinău
31.08.2010
O demonstrație a ultranaționaliștilor autorizată de primăria capitalei.

Membri ai organizaţiei Mişcarea Naţional-Creştină de la Chişinău, împreună cu activişti ai organizaţiei ultranaţionaliste Noua Dreaptă din România au mărşăluit azi pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău, cu ocazia sărbătorii Limba noastră. 

Cei aproximativ 40 de participanţi la marş au fluturat tricoloare şi drapele cu însemnele Noii Drepte şi au scandat „Limba română unica stăpînă” şi „România Mare în vechile hotare”. Acţiunea a fost autorizată de primăria capitalei şi s-a petrecut în prezenţa forţelor de ordine.


Astăzi la Chișinău
Partidul comuniştilor a acuzat anterior asociaţia obştească Mişcarea Naţional-Creştină de implicare în acţiuni extremiste şi a criticat Ministerul Justiţiei că ar fi înregistrat o organizaţie extremistă. Ministerul Justiţiei a respins însă acuzaţiile, pe motiv că statutul acestei organizaţii nu ar conţine dispoziţii care ar fi putut fi calificate ca fiind extremiste sau contrare Constituţiei R. Moldova.

În martie însă, Ministerul Justiţiei a refuzat să înregistreze „Asociaţia Obştească Noua Dreaptă”, organizaţie cu care Mişcarea Naţional-Creştină nu ar avea nimic de-a face, după declarația făcută Europei Libere de liderul acesteia Sergiu Laşcu.

Decorați pentru apărarea limbii române

Celor care au luptat pentru limba română în stânga Nistrului - Ordinul Republicii, Ordinul
Foto: blogspot.com

Pentru merite deosebite în promovarea limbii române şi a adevărului ştiinţific, astăzi, 31 august, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a decorat un grup de pedagogi şi directori ai şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului şi oraşul Bender.

Potrivit decretului, „Ordinul Republicii”  a fost conferit Eleonorei Cercavschi, director al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din oraşul Grigoriopol, Eugeniei Halus, director al Liceului Teoretic „Evrica” din oraşul Rîbniţa, Ion Iovcev, director al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol, Mariei Roibu, director al Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din municipiul Bender, şi Mariei Ungureanu, director al Gimnaziului-internat pentru Copii Orfani din municipiul Bender.

Prin acelaşi decret, Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I a fost conferit lui Alexei Mocreac, director adjunct al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din oraşul Grigoriopol, Nadejdei Ghidirimschi, director al Gimnaziului din satul Roghi, raionul Dubăsari, regretatului Ion Ivanov, profesor la Şcoala Medie nr.1 din oraşul Slobozia, Valentin Nicu, director al Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din satul Copanca, raionul Căuşeni Raisei Pădureanu, director adjunct al Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol, şi Constantin Sucitu, director al Gimnaziului din satul Corjova, raionul Dubăsari.

Cu medalia „Mihai Eminescu” au fost distinsă – Tatiana Andrieş, profesor la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Tiraspol şi Ana Marcov, profesor la Liceul Teoretic „Mihai  Eminescu” din oraşul Dubăsari.

UNIMEDIA precizează că Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol, Liceul "Alexandru cel Bun" din Bender, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfînt” din Grigoriopol şi Liceului Teoretic „Evrica” din oraşul Rîbniţa sunt unicele instituţii preuniversitare cu predare în limba română, care activează în localităţile aflate sub regimul separatist.

Sursa: UNIMEDIA

Românii din Cernăuţi sunt presaţi să vorbească limba moldovenească

(VIDEO) Românii din Cernăuţi sunt presaţi să vorbească limba moldovenească: Suntem români şi punctum !
Foto: UNIMEDIA


"Dorim urgentarea decretării limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova". Aceasta este rugămintea Comunităţilor Româneşti din Ucraina, adresată preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, în cadrul întrevederii cu membrii Consiliului Director al Forumului Democratic al Românilor din Moldova.

Preşedintele Senatului Comunităţii Româneşti din Ucraina, Vasile Tăriţeanu, a declarat că "unele societăţi din Cernăuţi, dirijate de comunişti, încearcă să introducă limba moldovenească în şcoli, ca limbă de stat". Adresarea oficială vine din numele celor peste două sute de mii de români din regiunea Cernăuţi, care susţin că ceea ce se stipulează în Constituţie, "este un neadevăr ştiinţific". 

La rândul său, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a precizat că astfel de hotărâri se adoptă numai în cadrul Parlamentului, şi nu de unul singur, prin emiterea unui decret. Totodată, el a menţionat că în Moldova există moldoveni care vorbesc limba română, iar limba moldovenească nu o vorbeşte nimeni.

El a explicat că conducerea ar trebui să se ocupe de ridicarea nivelului de viaţă a cetăţenilor, astfel ca aceştia să nu poată fi manipulaţi de politicieni, iar disputelor pe marginea temei român-moldovean să se pună punct.

Fostul ministru al Culturii, Ion Ungureanu, este de părerea că nu mai este loc pentru discuţii, odată ce în cadrul Marii Adunări Naţionale din 1989 s-a citit Declaraţia, care stipula că "suntem români şi limba e română".

UNIMEDIA precizează că în cadrul celei de-a doua întrevederi a preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, cu membrii Forumului Democratic al Românilor din Moldova, s-a discutat despre situaţia actuală din ţară, despre sărbătoarea Zilei Limbii Noastre şi despre posibilele decorări a celor, care au luptat pentru eliberarea naţională. 


Sursa: UNIMEDIA

Floarea ceea se numește Limba Română


Și iarăși Republica Moldova, și iarăși veșnicile sărbători parazitare pentru bugetari, iarăși bani aruncați în vânt pentru manifestații pompoase și populiste, deci, nimic pozitiv cu excepția că în astă zi moldoveanu se pune nițel mai mult pe gânduri asupra limbii și identității sale. Astăzi e 31 august, cică ziua limbii noastre, de parcă ziua limbii n-ar trebui să fie în fiecare zi. Pleacă vara, și ne flutură cu baticul alb luându-și la revedere de la noi, lăsându-ne fiecăruia dintre noi, ca amintire până-n vara viitoare, o floare, o floare vie, iar floarea ceea se numește limba română. Spre a o păstra lângă noi, în continuare vie și înflorită, ar trebui s-o punem într-o glastră ca mai apoi s-o purtăm cu noi oriunde, precum Matilda și Leon din film își purtau floarea cu ei ori de câte ori se mutau. Păziți-vă fraților limba, luptați pentru ea, muriți pentru ea, înviați pentru ea !

Dragoș Galbur
Limba noastră cea română

Sărut vatra și-al ei nume
Care veșnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cânt a Patriei ființă
Și-a ei rodnică țărână
Ce-a născut în suferință
Limba noastră cea română.
Pre pământ străvechi și magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

In al limbilor tezaur
Pururea o sa rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.
Grigore Vieru

Limba română sărbătorită sub stropi de ploaie la Bălți

La Bălţi, Ziua Limbii Române este sărbătorită pe Aleea Clasicilor. Aici, de dimineaţă, s-au adunat orăşeni, oaspeţi ai municipiului, oameni de cultură şi reprezentanţi ai autorităţilor locale pentru a cinsti Limba Română şi a omagia personalităţile care, prin activitatea lor, au luptat ca limba şi literatura română să ne reprezinte. În pofida vremii ploioase, una dintre cele mai marcante sărbători naţionale pentru cetăţenii Republicii Moldova continuă să adune multă lume pe Aleea Clasicilor din Bălţi.



Sursa: hotnews.md

Cel mai mult, din 1989 și până în prezent, în limba română au lovit politicienii

Cel mai mult, din 1989 și până în prezent, în limba română au lovit politicienii
Foto: captura YouTube

Limba română în Basarabia de la 1989 încoace a avut un zbor frânt. Mii de oameni au luptat pentru ca limba româna să revină acasă. Acest lucru însă nu a contat pentru agrarieni, interfrontişti şi comunişti să se stropşească la ea, declarând că noi vorbim "moldoveneasca", transmite PublikaTV.

Potrivit sursei, lupta pentru limbă şi alfabet a culminat în vara anului 1989. Pe 27 august, mii de participanţi la Marea Adunare Naţională s-au pronunţat pentru decretarea limbii române drept limbă de stat. Pe 31 august, "limba moldovenească" a fost declarată de Sovietul Suprem drept oficială, scrisă cu grafie latină. Începând cu 1 septembrie, obiectul de studiu a fost numit Limba şi literatura română.

În 1994, odată cu venirea agrarienilor şi interfrontiştilor, limba română este tot mai mult atacată, or ei pledau pentru denumirea de „moldovenească”. Pentru a-şi îndreptăţi pledoariile, ei adoptă Constituţia Republicii Moldova. Articolul 13 are la bază "Legea cu privire la statutul limbii" din '89. Astfel, în legea fundamantală a ţării se stipulează că "limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească funcţionând pe baza grafiei latine". Ei şi-au dorit şi înlocuirea disciplinei şcolare Limba română cu limba moldovenească. Dar intenţiile au fost zădărnicite de protestele a mii de elevi, studenţi şi profesori.

Din 2001 încoace, comuniştii au făcut declaraţii acide cu privire la limba română. Protestele a mii de oameni în 2002, 2004 şi 2008 au stăvilit intenţiile comuniştilor de răzbunare pe limba română. Şi după plecarea comuniştilor de la putere, mulţi politicieni sunt confuzi în declaraţii atunci când abordează chestiunea limbii vorbite în Republica Moldova.

Sursa: PublikaTV

De ce să facem pe placul rușilor și să nu trăim într-un singur stat al românilor: România?

Dacă e să facem bilanţul celor 19 ani de independenţă a R. Moldova putem constata că ea a trecut printr-o perioadă foarte grea, mă refer la basarabeanul simplu care duce toată povara, tot greul vieţii. Ţinut în continuare în Comunitatea Statelor Independente, declarându-şi independenţa faţă de URSS, ea continuă să fie dependentă de Federaţia Rusă.
În 1991 a fost posibila obtinerea independentei juridice - de iure, dar nu si de facto, caci guvernarile de stinga au impins RM spre a fi dependenta de Rusia. O parte a teritoriului R. Moldova, Transnistria, rămâne a fi ocupat de trupele militare ale Federaţiei Ruse, iar Parlamentul R. Moldova încă n-a adoptat o decizie specială cu privire la retragerea necondiţionată şi imediată a trupelor militare ruseşti.

La 19 ani de la independenta se discuta despre falimentul statului moldovenesc care trebuie modernizat si înlocuit cu un stat democratic.
Moldova furata de nomenclatura din toate timpurile, este rusinea Europei, cu un PIB anual pe cap de locuitor de circa 1.400 dolari SUA, la nivelul Africii. Unii declara ca in R.M. in premiera mondiala a fost construit capitalismul de cumatrie.
Timp de 8 ani Partidul Comuniştilor a instituit în tara un regim politienesc corupt, in cele mai bune traditii ale lumii a treia, lume in care Moldova a si plonjat definitiv in plan social-economic. Sistemul de stat, putred si in dezagregare, absolut ineficient, care ii persecuta pe indezirabili incalcând drepturile si prevederile constitutionale, toate acestea au devenit simptome evidente, demonstrând ca Republica Moldova este o tara fara viitor. Pericolul este cat se poate de real, ca PCRM să ajungă din nou la guvernare din cauza mentalitatii oamenilor. Acesta e tristul adevăr.
Presa rusă şi americană subliniază însă şi alte realităţi din Republica Moldova. "Washington Times" scrie că Ambasada SUA în Republica Moldova a recepţionat în anul curent mai multe informaţii neoficiale precum că în Republica Moldova au loc „preluări ostile" ale afacerilor profitabile, informează Unimedia. Departamentul de Stat al SUA anunţă că proprietarii afacerilor sunt abordaţi de către persoane politice în vederea obţinerii cotelor-părţi ale întreprinderilor. În caz de refuz, aceştia sunt ameninţaţi că le vor fi închise afacerile.

Totodată, Departamentul de Stat al SUA precizează că mai multe surse informează despre faptul că în sistemul de învăţământ din Republica Moldova este răspândit fenomenul corupţiei.

Moldova marchează independenţa printr-o situaţie politică dificilă. Ea nu a putut fi stabilizată începând din primăvara lui 2009, când alegerile parlamentare s-au soldat cu proteste de masă, participanţii dând foc clădirilor parlamentului şi preşedinţiei.
După părerea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu « Zilele grele pe care le trăim sunt consecinţa faptului că am fost subjugaţi, am fost puşi în situaţia să trăim nu după legile noastre, ci după legile altora: sovietice, totalitare, comuniste.
În prezent Moscova pune piedici exportului de vinuri moldoveneşti, interzice exporturile de fructe şi legume pentru peste 100 de companii.
Guvernarea liberal-democrată de la Chişinău a împlinit un an. Oamenii simpli spun că acum nu se mai tem să spună ce gândesc, analiştii politici afirmă că faţa Moldovei s-a schimbat, iar clasa politică vorbeşte despre o deschidere fără precedent a comunităţii internaţionale faţă de Republica Moldova, transmite Jurnalul Naţional.
Prima şi cea mai mare realizare a actualei guvernări liberal-democrate este evitarea falimentului. După 8 ani de guvernare, comuniştii au lăsat un buget care a trebuit să fie refăcut cu injecţii importante financiare din partea organismelor internaţionale. Putem constata cu strângere de inimă că la 19 de independenţă nu avem conştiinţa propriei identităţi. Încă nu ne-am lămurit ce limbă vorbim şi cine suntem.
Se pare, noi basarabenii, ar trebui, sa invatam ce inseamna sa fii patriot,dedicat cauzei nationale de la fratii nostri ardeleni care nu au uitat niciodata in decursul secolelor de ocupatie austriaca si ungara ca sunt romani.
Trăim 19 ani de demagogie, R. Moldova este un stat constituit pe un teritoriu istoric si de drept apartinand Romaniei. O denumire care nu produce decat confuzie.

Moldova adevarata, in care domneste spiritul romanesc, in care sunt majoritatea manastirilor, cetatile de scaun, etc este intre Prut si Carpati.O parte a Moldovei feudale a avut nesansa istorica sa fie anexata de imperiul tarist, rezultatele acelei ocupatii le putem vedea si-n ziua de azi.
Nu avem dreptul istoric si moral sa ne numim Republica Moldova, independenti pe placul celor care au inventat natiunea si limba moldoveneasca, adica ocupantii rusi si sovietici. Prin urmare, aceasta aniversare pentru romanii basarabeni este de trista amintire.

Atitudinile fata de valorile sfinte, fata de marele adevar istoric « SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM » dezbina, in continuare, clasa politica din Basarabia . O platforma unica nationala a fortelor democratice, bazată pe redobindirea identitatii si constiintei romanesti, este singura cale, care ar putea să ne redea Libertatea şi să ne scoată din sfera de influenta rusa, convingându-i pe partenerii occidentali să ne sprijine pe drumul nostru spre spatiul euratlantic, prin reintregirea Natiunii Romane.
Proclamarea - in anul 1991 - a Independentei Republicii Moldova a fost un eveniment istoric Actul de echitate istorica însă va fi decizia de reunificare a celor doua state romanesti, România şi Basarabia. Dumnezeu să ne ajute !

SCURT ISTORIC
1. R. Moldova este parte a Basarabiei, care, la rândul său face parte din Principatul Moldovei, acesta din urmă a contribuit la naşterea statului România.
Românimea zilelor noastre
Etimologia numelui Moldova, iniţial numele unui râu, este discutată. Majoritatea cercetătorilor, se referă la cuvântul "Mulda", care înseamnă în germanica veche "scobitură prăfoasă, mină" (Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceeace se acordă cu: semnificaţia numelui românesc al primei capitale Baia; prezenţa pe aceste meleaguri a meşterilor mineri Saşi (de la care se trage şi denumirea cetăţii "Neamţului"); denumirea râului Moldova, în germană "Moldau" (nume care desemnează şi Vltava din Republica Cehă), în maghiară "Molda" (Baia numindu-se în această limbă "Moldvàr" iar voievodatul Moldovei: "Moldva").
Conform acestei teorii, Moldova ar însemna aşadar "Ţara minelor". Dar există şi alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul "Molid" prezent în altitudine în munţii Călimani, în jurul Dornei şi în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică. În trecut mai circula şi o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, după care voievodul maramureşean Dragoş de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o căţea numită Molda, care, sleită de puteri, se înnecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace. În actele cancelariei domneşti ţara era denumită: Moldova, după râul cu acelaşi nume. Uneori apare şi numele de: "Moldo-Vlahia", ("Vlahia Moldovenească"), sau de "Bogdano-Vlahia", (Ţara lui Bogdan) de Dolha după numele domnitorului (tot maramureşean) sub care şi-a obţinut independenţa. Grecii o denumeau: "Ruso-Vlahia", ("Vlahia dinspre Rusia"); sau "Mauro-Vlahia", ("Vlahia neagră", de la pădurile de nepătruns). Pentru Ţara Românească, grecii foloseau denumirea "Ungro-Vlahia", ("Vlahia dinspre Ungaria"). Turcii foloseau denumirile: "Bogdan-ili", sau "Kara-Bogdan" ("Bogdania neagră") (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât şi la pădurile de nepătruns).
Deci, la 1359 este intemeiat Voievodatul Moldovei, ca stat independent. Intemeietorul fiind maramureşanul Bogdan I. Pe timpul lui Ştefan III, cel Mare şi Sfânt, Moldova ajunge la întinderea şi puterea ei maximă. La 1600, Mihai Viteazul infăptuieşte marea unire (după cea făurită de Burebista, regele geto-dac) a celor trei ţări româneşti.
La 1775, Austria ia nordul Moldovei (prin minciună), numindu-l Bucovina.
Bucovina, Moldova de Apus şi Basarabia sunt părţi ale Moldovei istorice, azi împărţite între România (46%), Rep. Moldova (36%) şi Ucraina (18%).
La 1812, după războiul ruso-turc, are loc Pacea de la Bucureşti, unde se decide ca partea de Est a Voievodatului Moldovei să fie anexată Imperiului Rus (iarăşi prin minciună şi trădare). Ruşii îi dau numele de Basarabia, nume care era dat doar părţii de Sud (Bugeacul de astăzi). Numele de Basarabia îşi are originea de pe timpul lui Basarab I, voievodul Munteniei, care a cucerit acest teritoriu de la tătari în secolul al XIV-lea. La 1848 are loc revoluţia în ţările româneşti, care pune în fiinţă ideea unirii. La 1856, după războiul ruso-turc, pierdut de ruşi, Moldova primeşte inapoi trei judeţe din Sudul Basarabiei: Izmail, Cahul şi Chilia. La 1859, Al.I.Cuza devine domn în Principatul Moldovei (ceea ce a rămas din el), după care, peste puţin timp (cca 2 săptămâni distanţă) este ales domn şi-n Ţara Românească. La 1862 este făcută unirea formală a celor două părţi sub numele de România, cu capitala la Bucureşti. La 1866 Al.I.Cuza este nevoit să abdice. Prinţul, de viţă germană, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinţ al României, în speranţa asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire şi independenţă.
La 1877, după războiul ruso-româno-turc, România devine independentă, dar Sudul Basarabiei este reanexat la Imp. Rus (1878). La 1881 Carol devine rege al României. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial Republica Democrată Moldovenească.
La 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării cere ajutor guvernului de la Iaşi să restabilească ordinea cu ajutorul armatei. La 27 martie 1918, este votată unirea cu România. La 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania decide unirea cu România. La 1920 Tratatul de la Trianon consfinţeşte unirea României.
La 15 octombrie 1922 are loc la Alba Iulia încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. La 1924, autorităţile sovietice au luat iniţiativa creării RSS Autonome Moldoveneşti în cadrul RSS Ucrainene, cu capitala la Balta (schimbată mai târziu la Tiraspol).
Harta României din 1924. România cuprindea la acea dată cea mai mare parte a ceea ce este azi Republica Moldova. Pe malul stâng al Nistrului se află RSSA Moldovenească, (1924 - 1940), care este azi în cea mai mare parte regăsită în Transnistria.
La 28 iunie 1940, conform Pactului germano-sovietic, Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 şi după o serie de ultimatumuri, trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de Nord (şi în Ținutul Herţa - aşa au vrut). Încep deportările spre „fundul" Imperiului. Conform datelor în mai puţin de un an sovieticii au arestat, deportat, asasinat peste 300.000 români, iar după revenirea lor , în 1944, procentul victimilor avea să urce la peste 1/3 din totalul populaţiei (aproximativ 1.000.000 de persoane).
În 1941, generalul Antonescu îndeamnă „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!". În 1944, la 23 august, armata sovietică ocupă Basarabia din nou. Conform împărţirii făcute de către Stalin în 1940, Basarabia urma să fie tăiată în trei. Deci, Bugeacul, cât şi N Basarabiei împreună cu N Bucovinei reveneau RSS Ucrainene, iar restul plus o parte a RSSA Moldoveneşti forma RSS Moldovenească. La 1946-47 are loc foametea organizată, care a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane. În 1949 din nou deportarea a peste 11.000 de familii. În 1951 se încheie valul de deportări. La 27 august 1991 RSS Moldovenească se declară Republica Moldova, ca stat independent.

Se încearcă unirea cu Patria Mamă, dar incompetenţii din cele două părţi nu o pot duce până la capăt. Imediat după proclamarea independenţei, au apărut concomitent o mişcare care sprijinea reunificarea cu România şi mişcări potrivnice care sprijineau fie unirea cu Rusia sau cu Ucraina, fie despărţirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de Moldova. Cele din urmă au proclamat unilateral independenţa teritoriilor respective. în 1992, Republica Moldova a încercat să-şi aşeze suveranitatea prin forţa armelor în stânga Nistrului, dar a fost împiedicată de a 14-a armată a Rusiei. În martie 1994, un referendum a arătat că marea majoritate a votanţilor prefera independenţa. Concluzia ar fi asta: - Republica Moldova este un stat independent, dar plămădit de către autorităţile sovietice Nicidecum R. Moldova nu poate fi continuitoarea Principatului Moldova.

Scopul fondării acestei republici fiind rusificarea poporului valah, adică al celui român. Prima fază, unirea unei părţi din RSSA Moldoveneşti cu o parte din Basarabia. Faza finală, unirea Patriei Mame cu R. Moldova, care trebuia să fie sub influienţa ruşilor (deci nu a R. Moldova cu România, ci invers) La mijlocul sec. XIX-lea moldovenii au fost cei care au început formarea statului modern român Politica dusă de către autoritatea comunistă din R. Moldova a fost continuarea a ceea ce a fost iniţiat de către ruşi, rusificarea şi ura pentru poporul din care facem parte, al neamului românesc
De ce să facem pe placul ruşilor, ci nu a strămoşilor noştri - de a trăi într-un singur stat al românilor, România?
2. De ce român şi limba română?
Harta graiurilor româneşti
După cum spunea cronicarul Miron Costin: Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat si înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte?, ce ştii românéşte?, adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească. Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută. Şi aşa ieste acestor ţări si ţărâi noastre, Moldovei si Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toşi acéia din ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească.
Dimitrie Cantemir a scris în lucrarea sa „Descrierea Moldovei": Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii; dar rostirea lor este ceva mai aspră, precum: giur, pe care valahul îl rosteşte jur, ca leşescul z sau franţuzescul j; Dumnedzeu, valah Dumnezău; acmu, valah acuma; acela, valah ahela. Mai au şi câteva vorbe pe care moldovenii nu le ştiu; însă pe acestea nu le folosesc când scriu. Se ţin pas cu pas de graiul şi scrierea moldovenească şi recunosc, în chipul acesta, de fapt că graiul moldovenesc este mai curat decât al lor.
Domnul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca "Duce al Moldovei" printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu nationis Wlachie. Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii si valahii "au aceleaşi limbă si obiceiuri". Trimiteri la o aşa-numită "limbă moldovenească" pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi si vlahii transilvăneni. Ruşii în multe rânduri au încercat atât să schimbe identitatea şi denumirea limbii (doar să nu fie română), cât şi s-o scoată din uzul populaţiei româneşti din Basarabia (apoi şi din Bucovina de N).
3. Ce este limba moldovenească?
În regiunea din stânga Nistrului autorităţile sovietice au înfiinţat în 1924 RASS Moldovenească, ca o republică autonomă subordonată RSS Ucraineană. Aici îşi are obârşia teoria unei limbi moldoveneşti diferită de română, prin această teorie URSS încercând să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei. Ţăranii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfabeţi şi nu cunoşteau limba română literară. Autorităţile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic şi cît mai depărtată de limba română. Cu crearea noii limbi literare s-a ocupat lingvistul Leonid Madan, dar nu a existat niciodată o acceptare unanimă a invenţiilor acestuia de către autorităţile sovietice. Metodele folosite la crearea noii limbi literare moldoveneşti au inclus: Notarea în scris a tuturor diferenţelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia şi limba română literară.

Folosirea unor împrumuturi din rusă, de pildă: galstuh = cravată, slovari = dicţionar. Născocirea unor neologisme mai ales pentru noţiuni abstracte care lipseau din vorbirea obişnuită a ţăranilor moldoveni analfabeţi. Exemple de neologisme născocite cu acest prilej: unofelnic = monoton, singurcîrmuiri = autoadministrare, unogîndiri = unitate de idei, amuvremnic = contemporan Exemplu de "limbă moldovenească" din anii ‘20 (transpusă în alfabet latin): "Deamu v-o două luni di zăli, dicînd "Plugaru Roş" îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî" (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RSSA Moldovenească, în broşura "Despre orfografia moldovenească" din 1929).
În perioada 1932-1938 sovieticii au renunţat la teoria moldovenistă, trecându-se la folosirea alfabetului latin şi a limbii române literare. În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, adepţii alfabetului latin trimişi în puşcării, iar teoria limbii moldoveneşti diferită de română a revenit în forţă. După al doilea război mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de limbă moldovenească şi în Basarabia, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii ‘20.
Limba literară moldovenească de după al doilea război mondial a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite. Ideea limbii moldoveneşti continuă şi-n zilele noastre, marii susţinători fiind chiar cei trei conducători a R. Moldova. Conform Academiei de Ştiinţe din R. Moldova şi a Declaraţiei de Independenţă (1991) limba ce se vorbeşte în Basarabia este româna.
4. De ce Mitropolia Basarabiei subordonată Bisericii Ortodoxe Române?
În evul mediu biserica a avut un rol important în domeniile vieţii sociale, juridice şi a ţărilor române.biserica ortodoxă s-a dezvoltat şi s-a organizat sub oblăduirea bizanţului, dar a cunoscut şi influienţe slave. românii s-au născut ca un popor întemeierea primelor mitropolii a avut loc în Țara românească în 1359 la argeş în timpul lui nicolae alexandru şi în 1370 la severin în timpul lui vladislav vlaicu. în 1401 patriarhia de la constantinopol recunoaste mitropolia moldovei. în transilvania, după cucerirea maghiară, locul episcopiilor ortodoxe a fost luat de cele catolice.

O dată cu unirea din 1859, contopirea celor două Mitropolii formează Biserica Ortodoxă Română. Aşa cum, Basarabia este parte a Principatul Moldovei, care a participat la unire, rezultă că, şi biserica este comună.
Actuala Mitropolie a Moldovei este sub stăpânirea celei ruseşti, ceea ce nu este corect. Noi avem Biserica noastră, a românilor moldoveni, care a fost înfiinţată în 1401, pe timpul lui Alexandru cel Bun, şi care acum face parte din Biserica Ortodoxă Română, nicidecum din cea rusească. În loc să dezvoltăm Biserica noastră, noi, basarabenii şi bucovinenii, contribuim la înflorirea bisericii ruşilor (ex. banii care sunt transferaţi în contul lor). De ce ne supunem bisericii care ne-a distrus scrierile şi care a contribuit la nimicirea preoţilor noştri, a distrugerii lăcaşurilor sfinte?
Un material de Mihai Ciubotaru, preluat din Basarabia Literara

5 din cele 500 de TIR-uri cu ajutoare din România au ajuns în Basarabia

30 august 2010
Primele cinci camioane cu materiale de construcţii, acordate de România, au intrat în această dimineaţă în Basarabia, prin punctul Leuşeni-Albiţa, scrie Jurnal.md, preluat de Romanian Global News. Autorităţile vamale din Republica Moldova şi din România au convenit să asigure „coridor verde" pentru camioanele ce vor transporta materiale pentru construcţia caselor sinistraţilor, care au avut de suferit în urma inundaţiilor.

Toate ajutoarele româneşti vor fi transportate prin punctul vamal Leuşeni-Albiţa şi vor fi stocate la un depozit specializat amenajat de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, în apropierea localităţii Leuşeni.

Aceste materiale de construcţie, care vor sosi în Republica Moldova, vor fi scutite de toate drepturile de import (TVA, accize, taxe vamale şi taxe pentru procedurile vamale). Totodată, Serviciul Vamal a stabilit şi o procedură simplificată de declarare a ajutorului material, astfel încât ajutoarele româneşti să ajungă cât mai repede la destinaţie. Camioanele cu materialele de construcţie vor putea trece în regim simplificat şi în perioada 27 - 31 august.

România va trimite cinci sute de camioane încărcate cu materiale de construcţie, pentru reconstrucţia locuinţelor afectate de inundaţii. România este dispusă să trimită peste malul Prutului, materiale de construcţie, în baza unui sprijin financiar nerambursabil de 100 milioane euro, spijin care va fi acordat în mai multe tranşe.

Următorul pas Republica Moldova

"...Moldova ar putea fi pasul natural de facut pentru orice afacere prezenta sau dezvoltata in Romania. A inceput cucerirea?"

"Este important sa atragem investitorii, pentru ca, odata veniti aici, nu vor mai pleca", afirma saptamanile trecute Valeriu Lazar, ministrul economiei si viceprim-ministrul Republicii Moldova, in cadrul seminarului "Moldova Business Week".
Lazar facea lobby atunci pentru atragerea investitorilor tocmai prin faptul ca Republica Moldova este o tara saraca, subdezvoltata, unde este nevoie de investitii, orice investitii care ar putea genera locuri de munca si bani gheata in economie. "Moldova Business Week" a tintit investitorii din orice tara, insa Romania este pentru oficialii de la est de Prut tara de la care au cele mai mari asteptari si de unde se asteapta sa vina in anii urmatori din ce in ce mai multi investitori. Oricum, pe cartile de vizita a zeci de directori de companii de la Bucuresti scrie de mult timp "Romania & Republica Moldova".

"Este normal ca aceste doua piete sa fie considerate laolalta, cel putin deocamdata, pana cand afacerea de la Chisinau va fi mai consistenta", spunea Karsten Benz, director de vanzari al Lufthansa, in zilele care au urmat inaugurarii primei curse a companiei la Chisinau. Afacerea Lufthansa din Republica Moldova este coordonata de la Bucuresti, la fel ca in cazul multor afaceri pentru care prezenta in Moldova a fost sau este marginala.

Principalii investitori din Republica Moldova provin din Olanda - cu 17,5% din totalul ISD-urilor, Cipru si Italia, tari urmate de Rusia si Romania - cu o cota de 7,7 si respectiv 6,6%. La un volum de investitii de 2,6 miliarde de dolari atras din anii '90 pana in prezent, aportul vecinului de la vest, Romania, a fost de 170 de milioane de dolari. Cifrele pot parea mici, insa pentru statul cu o economie de circa 5 miliarde de dolari in 2009, potrivit Fondului Monetar International, atragerea de investitii straine directe si mizarea pe exporturi reprezinta singura sansa reala de dezvoltare.

Autoritatile de la Chisinau spun ca pana in prezent investitiile din Romania au fost modeste, insa se asteapta ca pe viitor situatia sa ia o turnura pozitiva. "Filiera romaneasca va fi importanta in ceea ce priveste investitiile straine directe", afirma Lazar, ministrul economiei, care recunoaste ca situatia politica a influentat relatiile economice intre cele doua state vecine, si mai spune ca "desi mediul nu a fost unul prietenos, au fost depasite barierele, iar trecutul rusinos a ramas in urma".

Investitorii romani din Republica Moldova sunt in principal companii cu capital strain, care, dupa ce au intrat pe piata locala, acum limita estica a Uniunii Europene, si-au indreptat atentia spre est, directia de integrare europeana. Cele mai importante nume romanesti aflate pe lista investitorilor din Republica Moldova sunt momentan BCR, Raiffeisen Leasing, BT Leasing, Rompetrol si Petrom, potrivit ministrului economiei.
Cand vine vorba de comert, experienta moldoveneasca seamana destul de bine cu Romania.

Asa cum in anii '90 Metro a fost primul magazin de mari dimensiuni din Romania, acum este si primul magazin de acest tip din Moldova. Grupul german isi conduce operatiunile de la est de Prut din Bucuresti.

- Cei mai importanti investitori din Romania in Republica Moldova sunt momentan BCR, Raiffeisen Leasing, BT Leasing, Rompetrol si Petrom.

- Salariul mediu in republica este de circa 170 de euro.

- Primul mall de la Chisinau, MallDova, a fost inaugurat in 2008 de catre Anchor Group.

- Moldova-Agroindbank este cea mai mare banca comerciala, cu o cota de circa 19,5% dupa valoarea activelor, si unul dintre principalii parteneri ai BERD in republica.

- In 2007, fostul campion international de tenis si omul de afaceri Ilie Nastase a preluat, impreuna cu directorul de operatiuni al McDonald's Moldova, cele trei restaurante ale lantului.

Sursa: Business Magazine

Șocant, și prezervativul vorbește !

29 august 2010
(VIDEO) La întâlnire cu alegătorii, Muntean către o doamnă care îi cere să vorbească în română:
Foto: europalibera.org




Aflându-se la întâlnire cu alegătorii din Cahul, ieri, 28 august, deputatul comunist, Iurie Muntean s-a adresat unei doamne: "Când mă uit la zimbetul prostesc de pe faţa acestei doamne, îmi imaginez cât este de nefericită...cât este de nefericită", şi asta ca reacţie la faptul că doamna a insistat ca să vorbească în română.



Mai mult, la auzul acestor cuvinte, doamna i-a aruncat în faţă materialele de agitaţie şi a ieşit din sala unde avea loc întâlnirea, iar comunistul i-a făcut cu mâna semn de rămas bun.


Iurie Muntean şi-a permis să-l intimideze şi pe Petru Botezatu, corespondent al postului de radio „Univers FM” Cahul, întrebându-l cu ce drept filmează întâlnirea sa cu alegătorii, acuzându-l pe acesta din urmă că încalcă normele democratice şi că lezează dreptul la intimitate atât al persoanelor din prezidium, este vorba despre primul comunist din Cahul Anatol Gorilă şi deputaţii Iurie Muntean şi Zinaida Chistruga, cât şi al publicului prezent la întâlnire.

Iurie Muntean a ignorat argumentul adus de Petru Botezatu, precum că acesta reprezintă o instituţie mass-media şi a continuat „să facă lecţii” de democraţie şi de deontolgie a jurnalistului, afirmând că reporterul postului local de radio ar fi trebuit să ceară permisiunea de a filma de la toţi cei prezenţi în sală.

Atât Iurie Muntean, cât şi Anatol Gorilă i-au asigurat pe cei prezenţi la întâlnire că Petru Botezatu se dă drept jurnalist, dar că de fapt, acesta nu reprezintă nicio instituţie media, fără să verifice însă dacă cel vizat dispune de o legitimaţie de jurnalist.

Sursa: UNIMEDIA

Smirnov: Naţionalismul şi românizarea e politica oficială de stat a RM

Smirnov: Naţionalismul şi românizarea e politica oficială de stat a RM

„Este evident că, timp de 20 de ani, în politica Republicii Moldova (RM) nu s-a produs nicio schimbare – naţionalismul şi românizarea caracterizează în continuare politica oficială de stat. 

Evenimentele ultimului an din RM, începând cu 7 aprilie 2009, au demonstrat cu o şi mai mare convingere calea corectă pe care poporul Transnistriei şi-a ales-o – calea consolidării propriei statalităţi”, a declarat liderul separatist Igor Smirnov, sâmbătă, la Parcani, în cadrul unei întâlniri cu deputaţii din stânga Nistrului.

Potrivit lui Smirnov, Transnistria nu a putut să se împace cu orientarea proromânească a RM, cu politica sa de autodistrugere a propriei statalităţi, care continuă şi acum, relatează portalul hotnews.md  cu referire la lenta pmr.

„Nu transnistrenii au distrus RM, ci Frontul Popular din Moldova, snegurii, hadârcii, vieru, lari, drucii, Costinii, Ghimpu şi compania. Ei au fost cei care ne-au ignorat şi nu au dorit să modifice niciun articol din legile despre limbi. Ei au început cu forţa să impună tricolorul, identitatea românească, au respins propunerea noastră referitoare la o zonă economică liberă şi la autonomie, după care, prin deciziile proprii, au declarat ilegală înfiinţarea RSSM din 1940, i-au distrus statalitatea. Trebuia să apărăm drepturile şi libertăţile transnistrenilor”, a mai spus liderul separatist Igor Smirnov. 

Filat despre posibila unire cu România: Republica Moldova este un stat independent și suveran. Este și așa va fi.

Filat despre posibila unire cu România: Republica Moldova este un stat independent și suveran. Este și așa va fi
Foto: moldova.sports.md

"Nu o parte din R. Moldova dorește unirea cu România, ci o parte dintre cetățeni au un punct de vedere referitor la acest subiect. R. Moldova este un stat independent și suveran. Este și așa va fi. În acest statut al țării noastre ne vom dezvolta ca să avem un nivel de viață adecvat." Declarația îi aparține premierului Vlad Filat, lansată în cadrul unei întâlniri cu cetățenii din r. Rezina.

"Relațiile cu România sunt unele firești cu o țară vecină, cu care avem o istorie comună și multe alte lucruri, care ne leagă", a precizat Filat.

"România este și o țară a Uniunii Europene, căreia trebuie să-i fim recunoscători pentru suportul acordat constant. În urma inundațiilor am suportat pierderi de 65 milioane de dolari, am avut ajutor în primul rând din partea acestei țări pentru construcția a 700 de case. Plus, ni se oferă și 5 mii de burse pentru copii din R. Moldova care să studieze în România", a mai adăugat premierul.

Sursa: UNIMEDIA

Independenţa Republicii Moldova – mai mult ficţiune decât realitate

28 august 2010
Ce este independenţa Republicii Moldova astăzi? Mai mult o ficţiune decât o realitate. Însă nu pentru că am fi slabi din punct de vedere economic sau pentru că nu am avea „instituţii democratice” funcţionale, problema independenţei noastre este cu totul de o altă natură.

Trebuie să recunoaştem că în realitatea nu am luptat niciodată pentru ieşirea Basarabiei din componenţa URSS. Dispariţia imperiului sovietic a venit pe neaşteptate. Am fost forţaţi, practic, să ne declarăm independenţa, spre a nu intra în stare de anarhie politică.

Politicienii de la începutul anilor 90 erau îngroziţi: au primit brusc în mâinile sale pârghiile prin care trebuiau să decidă soarta a patru milioane de oameni, au primit în mâinile sale un stat cu care nu ştiau ce să facă. Situaţia devenea mai complicată întrucât, Republica Moldova era condusă de cei care toată viaţa sa nu au ştiu decât să joace rolul de executanţi docili ai ordinelor venite de la Moscova.

Deveniţi „democraţi”, „anticomunişti” şi lideri ai Mişcării de Eliberare Naţională peste noapte, ei nu erau capabili să demareze procesul de construcţie statală, dar nu putea nici să renunţe la poziţia sa politică şi la independenţa statului pe care îl conduceau. Foştii conducători ai RSSM erau sortiţi să menţină artificial acest stat, fără a fi capabili să propună o raţionalitate a existenţei Republicii Moldova.

Cine făcea parte atunci “elita politică” a noului stat? Preşedinţi de kolhozuri, directori de uzine, activişti ai Partidului Comunist, scriitori de serviciu ai PCUS. Era absurd să te aştepţi la prea multe lucruri din partea unor astfel de “cadre”. Astăzi, feciorii, nepoţii lor alcătuiesc masa aşa-numitor "liberali", politicienilor “noii generaţii”, însă aceste nu sunt decât nişte surcele care nu au reuşit să sără prea departe de copacul comunist.

Această lipsă a raţionalităţii existenţei statului s-a manifestat prin ceea ce numim „criza identitară” a Republicii Moldova, o criză care frământă nu doar ţara noastră, dar şi restul spaţiului ex-sovietic, inclusiv şi Federaţia Rusă. Nu este vorba de dilema „moldovean” vs „român”, ci de lucruri mult mai fundamentale: „Ce este Republica Moldova?”, „Pentru ce există ea?”, „Care este misiunea ei şi ce rol trebuie să joace pe tabla de şah a lumii?”.

Răspunsul la aceste întrebări trebuie constituie ideologia oficială a Chişinăului, care ar permite oferirea unei raţionalităţi funcţionării instituţiilor de stat. Într-un cuvânt, Basarabia are nevoie de un proiect care ar răspunde la toate întrebările vitale legate de sensul existenţei statului nostru.

Până atunci, Republica Moldova rămâne a fi un stat care încearcă să-şi prelungească artificial existenţa şi această ocupaţia îi ia tot timpul. Din aceste considerente, este greu să numeşti „independent” un stat care se mai întreabă dacă existenţa sa este o ficţiune sau realitate.

sursa: http://octavianracu.wordpress.com

Primăria Chişinău sărbătoreşte Limba Noastră cea Română

Cu ocazia Sărbătorii Naţionale “Limba noastră cea română”, pe 31 august a.c., Primăria municipiului Chişinău organizează în Piaţa Marii Adunări Naţionale un spectacol extraordinar de muzică, cu începere de la ora 17.00.

În seara zilei de 31 august va evolua Zinaida Julea şi Igor Rusu acompaniaţi de Orchestra municipală condusă de fraţii Advahov.

Cîntecele anilor 1989-1990 vor fi readuse în scenă de Iurie Sadovnic, Ricu Vodă, Maria Gheorghiu, Lidia şi Radu Dolgan, Anatol Dumitraş, Cristi Aldea-Teodorovici şi Orchestra instrumentală a Direcţiei Cultură Chişinău.

De asemenea, în concertul dedicat sărbătorii vor mai participa Natalia Barbu, Geta Burlacu, Nelly Ciobanu, “Catharsis”, Olia Tira, Sun Stroke Project ş.a.

Un recital inedit va susţine Orchestra naţională “Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, cu interpreţii de muzică populară: Adriana Ochişanu, Doina Sulac, Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Nicolae Cibotaru şi Petre Mîţu Stoian.

Invitaţi speciali ai sărbătorii,care vor evolua pentru prima dată în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău sunt Paula Seling şi Ovi, deţinători ai locului III la „Eurovision 2010”.

Concertul se va încheia cu un recital al trupei româneşti “Morandi”.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău

Ce este de fapt Republica Moldova?

Dacă e să facem bilanţul celor 19 ani de independenţă a R. Moldova putem constata că ea a trecut printr-o perioadă foarte grea, mă refer la basarabeanul simplu care duce toată povara, tot greul vieţii. Ţinut în continuare în Comunitatea Statelor Independente, declarându-şi independenţa faţă de URSS, ea continuă să fie dependentă de Federaţia Rusă.
În 1991 a fost posibila obtinerea independentei juridice – de iure, dar nu si de facto, caci guvernarile de stinga au impins RM spre a fi dependenta de Rusia. O parte a teritoriului R. Moldova, Transnistria, rămâne a fi ocupat de trupele militare ale Federaţiei Ruse, iar Parlamentul R. Moldova încă n-a adoptat o decizie specială cu privire la retragerea necondiţionată şi imediată a trupelor militare ruseşti. La 19 ani de la independenta se discuta despre falimentul statului moldovenesc care trebuie modernizat si înlocuit cu un stat democratic.Moldova furata de nomenclatura din toate timpurile, este rusinea Europei, cu un PIB anual pe cap de locuitor de circa 1.400 dolari SUA, la nivelul Africii. Unii declara ca in R.M. in premiera mondiala a fost construit capitalismul de cumatrie. Timp de 8 ani Partidul Comuniştilor a instituit în tara un regim politienesc corupt, in cele mai bune traditii ale lumii a treia, lume in care Moldova a si plonjat definitiv in plan social-economic. Sistemul de stat, putred si in dezagregare, absolut ineficient, care ii persecuta pe indezirabili incalcând drepturile si prevederile constitutionale, toate acestea au devenit simptome evidente, demonstrând ca Republica Moldova este o tara fara viitor. Pericolul este cat se poate de real, ca PCRM să ajungă din nou la guvernare din cauza mentalitatii oamenilor. Acesta e tristul adevăr. Presa rusă şi americană subliniază însă şi alte realităţi din Republica Moldova. “Washington Times” scrie că Ambasada SUA în Republica Moldova a recepţionat în anul curent mai multe informaţii neoficiale precum că în Republica Moldova au loc „preluări ostile” ale afacerilor profitabile, informează Unimedia. Departamentul de Stat al SUA anunţă că proprietarii afacerilor sunt abordaţi de către persoane politice în vederea obţinerii cotelor-părţi ale întreprinderilor. În caz de refuz, aceştia sunt ameninţaţi că le vor fi închise afacerile.
Totodată, Departamentul de Stat al SUA precizează că mai multe surse informează despre faptul că în sistemul de învăţământ din Republica Moldova este răspândit fenomenul corupţiei.
Moldova marchează independenţa printr-o situaţie politică dificilă. Ea nu a putut fi stabilizată începând din primăvara lui 2009, când alegerile parlamentare s-au soldat cu proteste de masă, participanţii dând foc clădirilor parlamentului şi preşedinţiei.
După părerea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu « Zilele grele pe care le trăim sunt consecinţa faptului că am fost subjugaţi, am fost puşi în situaţia să trăim nu după legile noastre, ci după legile altora: sovietice, totalitare, comuniste.
În prezent Moscova pune piedici exportului de vinuri moldoveneşti, interzice exporturile de fructe şi legume pentru peste 100 de companii.
Guvernarea liberal-democrată de la Chişinău a împlinit un an. Oamenii simpli spun că acum nu se mai tem să spună ce gândesc, analiştii politici afirmă că faţa Moldovei s-a schimbat, iar clasa politică vorbeşte despre o deschidere fără precedent a comunităţii internaţionale faţă de Republica Moldova, transmite Jurnalul Naţional. Prima şi cea mai mare realizare a actualei guvernări liberal-democrate este evitarea falimentului. După 8 ani de guvernare, comuniştii au lăsat un buget care a trebuit să fie refăcut cu injecţii importante financiare din partea organismelor internaţionale. Putem constata cu strângere de inimă că la 19 de independenţă nu avem conştiinţa propriei identităţi. Încă nu ne-am lămurit ce limbă vorbim şi cine suntem.
Se pare, noi basarabenii, ar trebui, sa invatam ce inseamna sa fii patriot,dedicat cauzei nationale de la fratii nostri ardeleni care nu au uitat niciodata in decursul secolelor de ocupatie austriaca si ungara ca sunt romani. Trăim 19 ani de demagogie, R. Moldova este un stat constituit pe un teritoriu istoric si de drept apartinand Romaniei. O denumire care nu produce decat confuzie. Moldova adevarata, in care domneste spiritul romanesc, in care sunt majoritatea manastirilor, cetatile de scaun, etc este intre Prut si Carpati.O parte a Moldovei feudale a avut nesansa istorica sa fie anexata de imperiul tarist, rezultatele acelei ocupatii le putem vedea si-n ziua de azi. Nu avem dreptul istoric si moral sa ne numim Republica Moldova, independenti pe placul celor care au inventat natiunea si limba moldoveneasca, adica ocupantii rusi si sovietici. Prin urmare, aceasta aniversare pentru romanii basarabeni este de trista amintire.
Atitudinile fata de valorile sfinte, fata de marele adevar istoric « SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM » dezbina, in continuare, clasa politica din Basarabia . O platforma unica nationala a fortelor democratice, bazată pe redobindirea identitatii si constiintei romanesti, este singura cale, care ar putea să ne redea Libertatea şi să ne scoată din sfera de influenta rusa, convingându-i pe partenerii occidentali să ne sprijine pe drumul nostru spre spatiul euratlantic, prin reintregirea Natiunii Romane.
Proclamarea – in anul 1991 – a Independentei Republicii Moldova a fost un eveniment istoric Actul de echitate istorica însă va fi decizia de reunificare a celor doua state romanesti, România şi Basarabia. Dumnezeu să ne ajute !

SCURT ISTORIC

1. R. Moldova este parte a Basarabiei, care, la rândul său face parte din Principatul Moldovei, acesta din urmă a contribuit la naşterea statului România.

Românimea zilelor noastre

Etimologia numelui Moldova, iniţial numele unui râu, este discutată. Majoritatea cercetătorilor, se referă la cuvântul “Mulda”, care înseamnă în germanica veche “scobitură prăfoasă, mină” (Hasdeu consideră că această denumire a fost adusă de bastarni), ceeace se acordă cu: semnificaţia numelui românesc al primei capitale Baia; prezenţa pe aceste meleaguri a meşterilor mineri Saşi (de la care se trage şi denumirea cetăţii “Neamţului”); denumirea râului Moldova, în germană “Moldau” (nume care desemnează şi Vltava din Republica Cehă), în maghiară “Molda” (Baia numindu-se în această limbă “Moldvàr” iar voievodatul Moldovei: “Moldva”). Conform acestei teorii, Moldova ar însemna aşadar “Ţara minelor”. Dar există şi alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul “Molid” prezent în altitudine în munţii Călimani, în jurul Dornei şi în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică. În trecut mai circula şi o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, după care voievodul maramureşean Dragoş de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o căţea numită Molda, care, sleită de puteri, se înnecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace. În actele cancelariei domneşti ţara era denumită: Moldova, după râul cu acelaşi nume. Uneori apare şi numele de: “Moldo-Vlahia”, (”Vlahia Moldovenească”), sau de “Bogdano-Vlahia”, (Ţara lui Bogdan) de Dolha după numele domnitorului (tot maramureşean) sub care şi-a obţinut independenţa. Grecii o denumeau: “Ruso-Vlahia”, (”Vlahia dinspre Rusia”); sau “Mauro-Vlahia”, (”Vlahia neagră”, de la pădurile de nepătruns). Pentru Ţara Românească, grecii foloseau denumirea “Ungro-Vlahia”, (”Vlahia dinspre Ungaria”). Turcii foloseau denumirile: “Bogdan-ili”, sau “Kara-Bogdan” (”Bogdania neagră”) (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât şi la pădurile de nepătruns). Deci, la 1359 este intemeiat Voievodatul Moldovei, ca stat independent. Intemeietorul fiind maramureşanul Bogdan I. Pe timpul lui Ştefan III, cel Mare şi Sfânt, Moldova ajunge la întinderea şi puterea ei maximă. La 1600, Mihai Viteazul infăptuieşte marea unire (după cea făurită de Burebista, regele geto-dac) a celor trei ţări româneşti.
La 1775, Austria ia nordul Moldovei (prin minciună), numindu-l Bucovina.
Bucovina, Moldova de Apus şi Basarabia sunt părţi ale Moldovei istorice, azi împărţite între România (46%), Rep. Moldova (36%) şi Ucraina (18%).
La 1812, după războiul ruso-turc, are loc Pacea de la Bucureşti, unde se decide ca partea de Est a Voievodatului Moldovei să fie anexată Imperiului Rus (iarăşi prin minciună şi trădare). Ruşii îi dau numele de Basarabia, nume care era dat doar părţii de Sud (Bugeacul de astăzi). Numele de Basarabia îşi are originea de pe timpul lui Basarab I, voievodul Munteniei, care a cucerit acest teritoriu de la tătari în secolul al XIV-lea. La 1848 are loc revoluţia în ţările româneşti, care pune în fiinţă ideea unirii. La 1856, după războiul ruso-turc, pierdut de ruşi, Moldova primeşte inapoi trei judeţe din Sudul Basarabiei: Izmail, Cahul şi Chilia. La 1859, Al.I.Cuza devine domn în Principatul Moldovei (ceea ce a rămas din el), după care, peste puţin timp (cca 2 săptămâni distanţă) este ales domn şi-n Ţara Românească. La 1862 este făcută unirea formală a celor două părţi sub numele de România, cu capitala la Bucureşti. La 1866 Al.I.Cuza este nevoit să abdice. Prinţul, de viţă germană, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinţ al României, în speranţa asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire şi independenţă. La 1877, după războiul ruso-româno-turc, România devine independentă, dar Sudul Basarabiei este reanexat la Imp. Rus (1878). La 1881 Carol devine rege al României. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial Republica Democrată Moldovenească.

La 22 decembrie 1917, Sfatul Ţării cere ajutor guvernului de la Iaşi să restabilească ordinea cu ajutorul armatei. La 27 martie 1918, este votată unirea cu România. La 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România. La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania decide unirea cu România. La 1920 Tratatul de la Trianon consfinţeşte unirea României.

La 15 octombrie 1922 are loc la Alba Iulia încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. La 1924, autorităţile sovietice au luat iniţiativa creării RSS Autonome Moldoveneşti în cadrul RSS Ucrainene, cu capitala la Balta (schimbată mai târziu la Tiraspol).

Harta României din 1924. România cuprindea la acea dată cea mai mare parte a ceea ce este azi Republica Moldova. Pe malul stâng al Nistrului se află RSSA Moldovenească, (1924 – 1940), care este azi în cea mai mare parte regăsită în Transnistria.

La 28 iunie 1940, conform Pactului germano-sovietic, Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 şi după o serie de ultimatumuri, trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de Nord (şi în Ținutul Herţa – aşa au vrut). Încep deportările spre „fundul” Imperiului. Conform datelor în mai puţin de un an sovieticii au arestat, deportat, asasinat peste 300.000 români, iar după revenirea lor , în 1944, procentul victimilor avea să urce la peste 1/3 din totalul populaţiei (aproximativ 1.000.000 de persoane). În 1941, generalul Antonescu îndeamnă „Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”. În 1944, la 23 august, armata sovietică ocupă Basarabia din nou. Conform împărţirii făcute de către Stalin în 1940, Basarabia urma să fie tăiată în trei. Deci, Bugeacul, cât şi N Basarabiei împreună cu N Bucovinei reveneau RSS Ucrainene, iar restul plus o parte a RSSA Moldoveneşti forma RSS Moldovenească. La 1946-47 are loc foametea organizată, care a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane. În 1949 din nou deportarea a peste 11.000 de familii. În 1951 se încheie valul de deportări. La 27 august 1991 RSS Moldovenească se declară Republica Moldova, ca stat independent. Se încearcă unirea cu Patria Mamă, dar incompetenţii din cele două părţi nu o pot duce până la capăt. Imediat după proclamarea independenţei, au apărut concomitent o mişcare care sprijinea reunificarea cu România şi mişcări potrivnice care sprijineau fie unirea cu Rusia sau cu Ucraina, fie despărţirea unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de Moldova. Cele din urmă au proclamat unilateral independenţa teritoriilor respective. în 1992, Republica Moldova a încercat să-şi aşeze suveranitatea prin forţa armelor în stânga Nistrului, dar a fost împiedicată de a 14-a armată a Rusiei. În martie 1994, un referendum a arătat că marea majoritate a votanţilor prefera independenţa. Concluzia ar fi asta: – Republica Moldova este un stat independent, dar plămădit de către autorităţile sovietice Nicidecum R. Moldova nu poate fi continuitoarea Principatului Moldova.
Scopul fondării acestei republici fiind rusificarea poporului valah, adică al celui român. Prima fază, unirea unei părţi din RSSA Moldoveneşti cu o parte din Basarabia. Faza finală, unirea Patriei Mame cu R. Moldova, care trebuia să fie sub influienţa ruşilor (deci nu a R. Moldova cu România, ci invers) La mijlocul sec. XIX-lea moldovenii au fost cei care au început formarea statului modern român Politica dusă de către autoritatea comunistă din R. Moldova a fost continuarea a ceea ce a fost iniţiat de către ruşi, rusificarea şi ura pentru poporul din care facem parte, al neamului românesc

De ce să facem pe placul ruşilor, ci nu a strămoşilor noştri – de a trăi într-un singur stat al românilor, România?

2. De ce român şi limba română?

Harta graiurilor româneşti

După cum spunea cronicarul Miron Costin: Măcară dară că şi la istorii şi la graiul şi streinilor şi înde sine cu vréme, cu vacuri, cu primenéle au şi dobândescŭ şi alte numere, iară acela carile ieste vechiŭ nume stă întemeiat si înrădăcinat: rumân. Cum vedem că, măcară că ne răspundem acum moldovéni, iară nu întrebăm: ştii moldovenéşte?, ce ştii românéşte?, adecă râmlenéşte, puţin nu zicem: sţis romaniţe? pre limba latinească. Stă dară numele cel vechiŭ ca un teméi neclătit, deşi adaog ori vrémile îndelungate, ori streini adaog şi alte numere, iară cela din rădăcină nu să mută. Şi aşa ieste acestor ţări si ţărâi noastre, Moldovei si Ţărâi Munteneşti numele cel direptŭ de moşie, ieste rumân, cum să răspundŭ şi acum toşi acéia din ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul: Ţara Românească. Dimitrie Cantemir a scris în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”: Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii; dar rostirea lor este ceva mai aspră, precum: giur, pe care valahul îl rosteşte jur, ca leşescul z sau franţuzescul j; Dumnedzeu, valah Dumnezău; acmu, valah acuma; acela, valah ahela. Mai au şi câteva vorbe pe care moldovenii nu le ştiu; însă pe acestea nu le folosesc când scriu. Se ţin pas cu pas de graiul şi scrierea moldovenească şi recunosc, în chipul acesta, de fapt că graiul moldovenesc este mai curat decât al lor.
Domnul Laţcu (aproximativ 1365-1373), fiul primului domnitor al Moldovei, era recunoscut de către Sfântul Scaun ca “Duce al Moldovei” printr-o scrisoare în care se adăuga că Moldova este parte a naţiunii vlahe (române): dux Moldavie partium seu nationis Wlachie. Cronicarul polonez Jan Długosz afirma în 1476 că moldovenii si valahii “au aceleaşi limbă si obiceiuri”. Trimiteri la o aşa-numită “limbă moldovenească” pot fi găsite în lucrări timpurii precum cea a lui Grigore Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei, unde autorul notează că de fapt această limbă este vorbită de moldoveni, valahi si vlahii transilvăneni. Ruşii în multe rânduri au încercat atât să schimbe identitatea şi denumirea limbii (doar să nu fie română), cât şi s-o scoată din uzul populaţiei româneşti din Basarabia (apoi şi din Bucovina de N).

3. Ce este limba moldovenească?

În regiunea din stânga Nistrului autorităţile sovietice au înfiinţat în 1924 RASS Moldovenească, ca o republică autonomă subordonată RSS Ucraineană. Aici îşi are obârşia teoria unei limbi moldoveneşti diferită de română, prin această teorie URSS încercând să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei. Ţăranii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfabeţi şi nu cunoşteau limba română literară. Autorităţile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic şi cît mai depărtată de limba română. Cu crearea noii limbi literare s-a ocupat lingvistul Leonid Madan, dar nu a existat niciodată o acceptare unanimă a invenţiilor acestuia de către autorităţile sovietice. Metodele folosite la crearea noii limbi literare moldoveneşti au inclus: Notarea în scris a tuturor diferenţelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia şi limba română literară. Folosirea unor împrumuturi din rusă, de pildă: galstuh = cravată, slovari = dicţionar. Născocirea unor neologisme mai ales pentru noţiuni abstracte care lipseau din vorbirea obişnuită a ţăranilor moldoveni analfabeţi. Exemple de neologisme născocite cu acest prilej: unofelnic = monoton, singurcîrmuiri = autoadministrare, unogîndiri = unitate de idei, amuvremnic = contemporan Exemplu de “limbă moldovenească” din anii ‘20 (transpusă în alfabet latin): “Deamu v-o două luni di zăli, dicînd “Plugaru Roş” îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî” (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RSSA Moldovenească, în broşura “Despre orfografia moldovenească” din 1929). În perioada 1932-1938 sovieticii au renunţat la teoria moldovenistă, trecându-se la folosirea alfabetului latin şi a limbii române literare. În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, adepţii alfabetului latin trimişi în puşcării, iar teoria limbii moldoveneşti diferită de română a revenit în forţă. După al doilea război mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de limbă moldovenească şi în Basarabia, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii ‘20. Limba literară moldovenească de după al doilea război mondial a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite. Ideea limbii moldoveneşti continuă şi-n zilele noastre, marii susţinători fiind chiar cei trei conducători a R. Moldova. Conform Academiei de Ştiinţe din R. Moldova şi a Declaraţiei de Independenţă (1991) limba ce se vorbeşte în Basarabia este româna.

4. De ce Mitropolia Basarabiei subordonată Bisericii Ortodoxe Române?

În evul mediu biserica a avut un rol important în domeniile vieţii sociale, juridice şi a ţărilor române.biserica ortodoxă s-a dezvoltat şi s-a organizat sub oblăduirea bizanţului, dar a cunoscut şi influienţe slave. românii s-au născut ca un popor întemeierea primelor mitropolii a avut loc în Țara românească în 1359 la argeş în timpul lui nicolae alexandru şi în 1370 la severin în timpul lui vladislav vlaicu. în 1401 patriarhia de la constantinopol recunoaste mitropolia moldovei. în transilvania, după cucerirea maghiară, locul episcopiilor ortodoxe a fost luat de cele catolice.
O dată cu unirea din 1859, contopirea celor două Mitropolii formează Biserica Ortodoxă Română. Aşa cum, Basarabia este parte a Principatul Moldovei, care a participat la unire, rezultă că, şi biserica este comună.
Actuala Mitropolie a Moldovei este sub stăpânirea celei ruseşti, ceea ce nu este corect. Noi avem Biserica noastră, a românilor moldoveni, care a fost înfiinţată în 1401, pe timpul lui Alexandru cel Bun, şi care acum face parte din Biserica Ortodoxă Română, nicidecum din cea rusească. În loc să dezvoltăm Biserica noastră, noi, basarabenii şi bucovinenii, contribuim la înflorirea bisericii ruşilor (ex. banii care sunt transferaţi în contul lor). De ce ne supunem bisericii care ne-a distrus scrierile şi care a contribuit la nimicirea preoţilor noştri, a distrugerii lăcaşurilor sfinte?

Programul Zilelor Culturii şi Limbii Române în Basarabia

Zilele Culturii şi Limbii Române în Basarabia

 În perioada 31 august – 2 septembrie 2010, în Republica Moldova va avea loc o serie de evenimente culturale menite să marcheze Ziua Limbii Române în Basarabia, sărbătorită anual pe 31 august. Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti.
Astfel, miercuri, 1 septembrie 2010, de la ora 15.00, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, vor avea loc concerte susţinute de trupe cunoscute de la Bucureşti şi Chişinău – Şuie Paparude, Alternosfera, Gândul Mâţei, Studio One, Cătălin Josan, Snails, care vor culmina cu un recital al legendarei formaţii Phoenix.
Tot în cadrul „Zilelor Culturii şi Limbii Române“, va fi organizată o caravană a cărţilor care se va deplasa la ChişinăuCahul şi Bălţi, unde organizatorii vor oferi cărţi bibliotecilor şcolare, liceale si universitare. Vor fi donate peste cinci sute de titluri din fondul de carte al Bibliotecii Naţionale, din colecţiile editate sub egidaJurnalul Naţional şi din portofoliul Editurii Institutului Cultural Român.
Programul caravanei cărților este următorul:
  • 31 august:
ora 9.30 – Liceul Teoretic Mihai Viteazul din Chișinău
ora 11.00 – Liceul Teoretic Gheorghe Asachi din Chișinău
ora 12.00 – Liceul Onisifor Ghibu din Chișinău
ora 13.30 – Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Chișinău
  • 2 septembrie
ora 12.00 – Universitatea Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul
ora16.00 – Biblioteca “Alecu Russo” din Bălți

Parteneri: Primăria Municipiului Chişinău, Jurnalul Naţional
Partener media: Jurnal TV.
Suport informaţional: basarabeni.ro şi Romanian Global News.

Contact media: Serviciul de presă al ICR, tel. 031 7100 622, e-mai biroul.presa@icr.ro