Moldova ar putea deveni următoarea țintă a Rusiei

11 august 2010
R.Moldova ar putea deveni următoarea ţintă a Rusiei, susţine agenţia de analiză STRATFOR, subliniind că diviziunile din cadrul coaliţiei de guvernământ din această ţară ar putea fi folosite de Rusia în scopul creşterii influenţei sale asupra Chişinăului, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse de la Moscova ale STRATFOR, Republica Moldova ar putea fi următoarea republică fostă sovietică unde Rusia va viza elementele proeuropene de pe scena politică. Această situaţie este o urmare a declaraţiei comune din mai a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, şi omologului său ucrainean, Viktor Ianukovici, potrivit căreia cele două ţări îşi iau angajamentul să colaboreze pe tema conflictului transnistrean.
Sunt două modalităţi în care Rusia - cu ajutorul Ucrainei - s-ar putea implica în această problemă pe termen scurt, consideră STRATFOR. Una este să încerce să aducă Transnistria sub control împreună cu restul Republicii Moldova, cealaltă este să îşi menţină hegemonia doar asupra Tranistriei şi să aranjeze o divizare a ţării, fără a controla efectiv R.Moldova.
Circumstanţele din R.Moldova ar putea face ţara vulnerabilă la intenţiile Rusiei, comentează agenţia americană. Guvernul este slab şi divizat între membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, confruntându-se permanent cu provocările partidului prorus comunist, care în prezent se află în opoziţie.
Preşedintele interimar proeuropean Mihai Ghimpu a luat unele măsuri extrem de controversate, cum ar fi emiterea unui decret pentru înfiinţarea unei Zile a ocupaţiei sovietice la 28 iunie, care nu numai că a înfuriat Transnistria şi a determinat Rusia să se răzbune blocând exporturile de vin moldovenesc, dar a şi polarizat elementele pragmatice proeuropene din R.Moldova.
Această situaţie a condus la scăderea popularităţii alianţei şi la o revenire în sondaje a comuniştilor, creând condiţiile pentru un referendum programat în septembrie, care ar putea conduce la noi alegeri generale, în noiembrie, în urma cărora comuniştii ar putea recâştiga puterea.
Rusia nu este însă singura putere externă care vrea să influenţeze R.Moldova, un alt pretendent tradiţional fiind România, care are legături culturale şi etice cu vecina sa din est. Observând cursul evenimentelor recente din Ucraina, România a urmărit agresiv R.Moldova, gândind că aceasta ar putea fi următorul stat fost sovietic ce va cădea sub influenţa Moscovei, comentează STRATFOR.
Problema Transnistriei a fost un subiect asupra căruia Berlinul a sugerat o cooperare cu Moscova. În timp ce Rusia şi Germania îşi sporesc cooperarea în sectoarele economic şi energetic, Transnistria ar putea încetini această apropiere, cancelarul Angela Merkel cerând retragerea trupelor ruse din acest teritoriu.
Extinderea influenţei Rusiei asupra Ucrainei este una, dar şi asupra R.Moldova ar putea fi prea mult, chiar şi pentru binevoitoarea Germanie, comentează STRATFOR. Deschiderea Rusiei faţă de R.Moldova ar putea stârni valuri în Europa, în funcţie de cât de departe decide Moscova să îşi mărească influenţa asupra Chişinăului.

2 comentarii:

Anonim spunea...

http://foaienationala.ro/iata-cine-impus-limba-moldoveneasca.html

Tribuna Basarabiei spunea...

Astăzi, începem o serie de articole (documente de arhiva) prin care deschidem o noua pagina in dezvăluirea istoriei românilor si a adevărului despre cel care a fost, cel mai mare mareşal al românilor, Ion Antonescu. Rămâneţi alături de noi, descoperiţi secretele istoriei si transmiteţi mai departe, astfel încât, tot mai mulţi romani sa cunoască adevărul :

http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/08/secretele-istoriei-adevarul-despre.html

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: