Cum ne-au furat accesul la Marea Neagră

9 august 2010
Cu părere de rău, suntem nevoiţi să constatăm că Ministerul de Externe al Republicii Moldova, în perioada 1998-1999, în procesul pregătirii pentru semnare a Tratatului moldo-ucrainean, n-a fost la înălţimea responsabilităţilor care-i reveneau şi n-a elaborat,cu suficient profesionalism şi discernământ, întregul spectru de abordări ale multiplelor probleme care erau vizate de respectivul document. Unul din cele mai importante subiecte era cel cu privire la elaborarea dosarului privind delimitarea şi demarcarea frontierei moldo-ucrainene. Aşa s-a întâmplat că experţii acestui Minister au căutat să se documenteze, cu referire la acest subiect, în arhivele din Moscova şi Kiev, dar, din păcate, au ignorat Arhiva Naţională a Republicii Moldova, care conţine documente extrem de valoroase privind această problematică. Un rateu grav l-a constituit documentarea referitoare la cazul Palanca, cu un aspect necunoscut, deocamdată, opiniei publice din Republica Moldova, care-i conferă acestui subiect, Palanca, o conotaţie cu mult mai importantă decât acesta o are la ora actuală. În cele ce urmează, în baza unui dosar din respectiva arhivă, vom încerca să elucidăm felul în care RSS Moldovenească a fost lipsită, în perioada 1944-1949, în mod abuziv, de statutul de stat riveran la Marea Neagră, prin accesul direct la limanul Nistrului pe care-l deţinea, în baza unei suprafeţe de terenuri arabile şi stufării, echivalente cu 458,6 ha, care aparţineau satului Palanca.
Un document important în legătură cu incidentul survenit la frontiera dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană din cauza acaparării ilegale de către autorităţile ucrainene a unei părţi considerabile din moşia satului Palanca, ce arunca lumină asupra acestui caz ieşit din comun, a fost elaborat de către Direcţia cadastru şi rotaţia culturilor agricole a Ministerului Agriculturii al RSSM cu nr. de înregistrare 795, expediat, la 13 aprilie 1949, Consiliului de Mi¬niştri al RSS Moldoveneşti. Respectivul document conţine o succintă prezentare a genezei şi istoriei acestui rapt teritorial.(Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Fond P-2848, reg. 6, d.94, f.203).
În debutul documentului se face referire la fragmentul din decretul din 4 noiembrie 1940 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, care stabilise frontiera moldo-ucraineană pe acest segment, păstrând satul Palanca în componenţa RSSM şi repartizând RSS Ucrainene satul vecin, Han Câşla, rebotezat de ucraineni în Udobnoe.
Din acest document ar reieşi că frontiera dintre satele Palanca şi Udobnoe (Han Câşla) nu fusese delimitată pe teren în mod corespunzător şi din cauză că, în virtutea existenţei proprietăţii private asupra pământului, prezente în Basarabia, până la anexarea acesteia de către URSS, în modul de utilizare a terenurilor agricole ale celor două sate învecinate „s-au creat „чересполосность”, încurcătură şi imprecizie”. Din păcate, nu-i chiar aşa cum menţionează autorii documentului. Nu proprietatea privată era de vină (se ştie cât de mult au „iubit” comuniştii această noţiune şi în acest caz se întrezăreşte această „dragoste”, dând vina parţial şi pe ea), ci dorinţa autorităţilor comuniste de la Kiev de a-şi mai adjudeca, absolut nejustificat, încă o porţiune din teritoriul Basarabiei, de importanţă covârşitoare, care-i permiteau RSS Moldoveneşti să deţină statutul de stat riveran la Marea Neagră, prin accesul direct la Marea Neagră prin limanul Nistrului.
Ţăranii satului Palanca, se menţiona, în continuare în acest document, până la organizarea colhozului, se foloseau de loturile de pământ – la sud de această localitate, în hotarul natural «Limanul Nistrului”, cu o suprafaţă totală de 458,6 ha, inclusiv teren arabil – 158,6 ha şi stufării – 300 ha. Din documentele existente şi în urma verificărilor de teren, s-a stabilit că ţăranii satului Palanca şi ai altor sate din RSS Moldovenească, până în anul 1947, utilizau circa 70-80% din toată suprafaţa урочища „Limanului Nistrului”, iar locuitorii satului Udobnoe (Han Câşla) şi ai altor sate ale regiunii Ismail se foloseau, în mod dispersat, de doar 20-30 % din suprafaţa acestui урочища (ibidem, f. 203)
În anul 1947, în timpul instituirii Serviciului Silvic al regiunii Ismail, acestuia i-au fost transmise o parte din terenurile arabile şi din stufăriile care se aflau pe teritoriul raionului Olăneşti, RSS
Limanul Nistrului
Schiţă de desen tehnic al segmentului de frontieră aflat în litigiu între RSSM şi RSSU din hotarul natural “Limanul Nistrului”
Moldovenească, situate la o distanţă de 0,5 – 1 km de localitate, de care, în permanenţă, s-au folosit ţăranii din satele învecinate, din cadrul RSS Moldoveneşti.Acest „transfer” a fost operat, cu de la sine putere, de către Comitetul Executiv Raional Starokazacie, din regiunea Ismail, RSS Ucraineană! Nici mai mult , nici mai puţin! Transmiterea în posesia Serviciului Silvic al regiunii Ismail a terenurilor situate pe teritoriul raionului Olăneşti n-a fost confirmată nici de Comitetul Executiv al acestui raion, nici de Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti, se menţiona în acelaşi document. Prin urmare, alt calificativ, decât rapt teritorial, nu-i poate fi atribuit acestei acţiuni nesăbuite a unor autorităţi de rang mediu, care, este evident, nu puteau să acţioneze de o asemenea manieră fără îndemnul autorităţilor centrale de la Kiev.
În toamna anului 1947, se menţionează în continuare în acest document, în procesul formării colhozului în satul Palanca, în componenţa lui au fost incluse şi terenurile din hotarul natural „Limanul Nistrului”, care aparţineau ţăranilor ce au fost încorporaţi în respectiva gospodărie colectivă.
În procesul de stabilire a frontierelor terenurilor utilizate de către colhoz şi în legătură cu procedura de eliberare de către statul sovietic a actului privind utilizarea pe veci (sau veşnică) a pământului, reprezentanţii Serviciului Silvic al regiunii Ismail, precum şi cei ai raionului Starokazacie au refuzat să-şi dea consimţământul de a trasa frontiera dintre cele două localităţi şi două republici în baza principiului utilizării defacto a terenurilor aflate în litigiu. Acestea au formulat pretenţiile de a transfera în folosinţa respectivului serviciu silvic terenurile din hotarul natural „Limanul Nistrului”, care „anterior erau în folosinţa ţăranilor din satul Palanca, cu o suprafaţă echivalentă cu 458,6 ha”, pretenţie contestată, în mod categoric, de către colhozul din satul Palanca. (Ibidem, f. 204)
Comitetul Executiv Raional Olăneşti, printr-o decizie a sa din 23 aprilie 1948, cu numărul de înregistrare 9, solicitase Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti „să satisfacă legitimele revendicări ale colhozului „Stalin” şi să întărească frontiera dintre RSSM şi regiunea Ismail, în conformitate cu utilizarea reală [a acestor terenuri – I. V.] şi includerea în actul de stat al colhozului „Stalin” a sectorului de teren cu suprafaţa de 458,60 ha, în conformitate cu schema anexată”.(Ibidem, f. 204-205)
Respectivul document mai invoca şi un alt argument în sprijinul acestor revendicări – cel cu privire la importanţa stufăriilor pentru satul Palanca şi satele raionului Olăneşti ca unică sursă de materiale de construcţie şi suprafeţe necesare pentru păşunat. Serviciul Silvic al regiunii Ismail, se menţiona în acest document, şi fără aceste terenuri acaparate de la RSSM, dispunea în această regiune de o suprafaţă de circa 9.000 de hectare de stufării.
Ministerul Agriculturii al RSSM considera întrutotul justificată hotărârea adoptată de către adunarea generală din satul Palanca, cu privire la stabilirea frontierei dintre terenurile colhozului din această localitate şi cele aflate în administrarea Serviciului Silvic al regiunii Ismail. În acelaşi timp, acest minister considera că frontiera dintre RSSM şi RSSU, indicată pe harta RSS Ucrainene, cu scara 1:1.000.000, editată în anul 1944, era incorectă, întrucât nu indica, în mod exact, frontierele terenurilor agricole ale celor două sate învecinate – Palanca şi Udobnoe (Han Câşla). (Ibidem, f. 205)
În baza tuturor argumentelor invocate, Ministerul Agriculturii din RSSM solicita Consiliului de Miniştri al RSSM să confirme hotărârea Comitetului Executiv al raionului Olăneşti din 23 aprilie 1948 şi să întreprindă demersuri pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS cu privire la stabilirea frontierei de importanţă republicană dintre raionul Olăneşti din RSSM şi raionul Starokazacie din regiunea Ismail, RSSU, „în baza principiilor utilizării reale a terenurilor agricole, în conformitate cu schema anexată”. (Ibidem, f. 205)
Între timp, situaţia la frontiera moldo-ucraineană, pe segmentul Palanca-Udobnoe (Han Câşla) a ieşit de sub control în luna aprilie 1949, aici producându-se evenimente ieşite din comun pentru regimul sovietic de ocupaţie. Locuitorii satului Palanca, vădit nemulţumiţi de modul în care au fost deposedaţi de cele 458,6 ha de teren arabil şi stufării, s-au revoltat şi le-au readjudecat cu de la sine putere, sfidând nu doar autorităţile comuniste ale RSSM ci şi cele de la Kiev şi Moscova. Acest lucru reiese, în mod explicit, din documentul următor. La 28 aprilie 1949 ministrul Gospodăriei Silvice din URSS, Bovin, i-a expediat lui G. Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, o telegramă guvernamentală, al cărei conţinutul fusese formulat în termeni ultimativi, întrucât acesta fusese informat de către Serviciul Silvic al regiunii Ismail despre ocuparea cu forţa de către locuitorii satului Palanca a terenurilor ce le-au fost acaparate în mod nejustificat de către autorităţile ucrainene. Iată conţinutul acestei telegrame:” Colhozul din satul Palanca, raionul Olăneşti, RSS Moldovenească, a acaparat în mod abuziv, terenurile pregătite de către staţia de protecţie forestieră din Belgorod-Dnestrovsk pentru plantarea de pădure a fondului forestier de stat în raionul Starokazacie a regiunii Ismail. O parte a acestor terenuri era destinată pentru plantarea (эвкомии) ecualiptului. Rog să dispuneţi restituirea imediată a acestor terenuri Serviciului Silvic al regiunii Ismail şi pedepsirea celor ce s-au făcut vinovaţi. (ANRM, Fond P-2848, reg.6, d.94, 200)
Peste o zi, pe 30 aprilie 1949, Preşedintelui Comitetului Executiv Raional Olăneşti i-au fost solicitate telefonic explicaţii în legătură cu aceste incidente. (Ibidem, f. 201)
În aceeaşi zi, la ora 1930, Nazarenko, preşedintele Comitetului Executiv al raionului Olăneşti, i-a expediat o telegramă lui G. Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, în care-i relata următoarele:”Serviciul Forestier Nistrean [din Belgorod-Dnestrovsk] a ocupat în mod ilegal terenurile colhozului ”Stalin”; rog să comunicaţi ministrului Gospodăriei Silvice din URSS să dispună încetarea acaparării pământurilor colhoznice”. (Ibidem, f.202)
La 3 mai 1949, S. Kneaz, adjunctul lui G. Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a prezentat acestuia o informaţie privind terenurile disputate, situate între colhozul „Stalin” din satul Palanca, raionul Olăneşti, RSSM, şi satul Udobnoe (Han Câşla), raionul Starokazacie din regiunea Ismail, RSS Ucraineană. (Ibidem, f. 193) În respectivul document se menţiona că Ministerul Silviculturii al URSS, prin intermediul unei telegrame din 28 aprilie 1949, semnate de ministrul Bovin, comunicase despre „acapararea abuzivă” de către colhozul „Stalin”, din raionul Olăneşti, a terenurilor care aparţineau Serviciului Silvic al regiunii Ismail.
Preşedintele Comitetului Executiv al raionului Olăneşti, Nazarenco, fiind solicitat să dea explicaţii în legătură cu acest incident, comunicase, prin telefon, în ziua de 30 aprilie 1949, că acele terenuri aparţineau colhozului „Stalin”, dar nu Serviciului Silvic Ismail şi, prin intermediul unei telegrame, expediate la 1 mai 1949, a reconfirmat cele relatate telefonic cu privire la acapararea abuzivă a acestor terenuri ale satului Palanca de către Serviciul Silvic din regiunea Ismail. În acest document se mai relata că disputa privind terenurile dintre cele două sate – Palanca şi Udobnoe (Han Câşla) – fusese generată de lipsa unor frontiere exacte între aceste două localităţi.
De altfel, trebuie să recunoaştem că, pentru soluţionarea acestei chestiuni, Ministerul Agriculturii din RSSM a trimis, în două rânduri, o comisie pentru a stabili la faţa locului modul de utilizare reală a acestor terenuri de către gospodăriile ţărăneşti din raionul Olăneşti. În baza activităţii desfăşurate, respectiva comisie a prezentat Consiliului de Miniştri al RSSM un proiect de hotărâre. Acest document conţinea următoarele propuneri:
Să se delimiteze în favoarea colhozului „Stalin” din raionul Olăneşti o suprafaţă echivalentă cu 458,6 ha, situate în hotarul natural «Limanul Nistrului”.
Să se solicite Consiliului de Miniştri al URSS să întărească frontiera dintre raionul Olăneşti al RSSM şi Starokazacie, din regiunea Ismail, RSSU.
În replică la telegrama lui Bovin, G. Rudi a dispus să fie elaborat textul unei telegrame, pe care i-a şi expediat-o la Moscova, pe 4 mai, ministrului Bovin, în care se menţiona, între altele: ”În urma verificării la faţa locului, s-a adeverit că terenurile satului Palanca, pe care Serviciul Forestier Ismail le considera ale sale, constituie proprietatea colhozului „Stalin” din raionul Olăneşti.
Consiliul de Miniştri al RSSM roagă să daţi indicaţii Serviciului Silvic Ismail să nu-i mai creeze obstacole colhozului „Stalin” în valorificarea acestor terenuri”. (Ibidem, f. 199)
Pălăncenii nu erau dispuşi să cedeze şi au decis să se adreseze instanţelor superioare de la Moscova. La 1 iunie, lui G. Rudi i-a parvenit un mesaj din partea Comitetului pentru Colhozuri de pe lângă Guvernul URSS, însoţit de plângerea colhozului „Stalin” din raionul Olăneşti. G. Rudi era invitat să informeze respectiva instituţie despre rezultatele examinării acestei plângeri.
Plângerea conducerii colhozului „Stalin” din satul Olăneşti, adresată Comitetul pentru Colhozuri de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS, nu este datată, dar ştampila aplicată pe ea de către destinatar indică recepţionarea acesteia la 27 mai 1949. În felul acesta, putem deduce că documentul în cauză a fost expediat după 20 mai 1949. Documentul a fost semnat de către preşedintele colhozului „Kozlov” şi de către şapte membri al conducerii colhozului (al optulea, un oarecare Colţa, nu semnase), iar ceilalţi şapte se numeau: Belinski, Stepanko, Guriev, doi de Colţa, Grigorenko şi Şinkariov.
Cei opt semnatari relatau despre litigiul funciar care survenise între colhozul din satul Palanca şi Serviciul Silvic al regiunii Ismail, RSS Ucraineană, în procesul delimitărilor cadastrale din 194, 6 care dura deja 8 luni.
Petiţionarii menţionau că terenurile asupra cărora pretindea Serviciul Silvic ucrainean din cele mai vechi timpuri erau utilizate de către ţăranii din satul Palanca, RSS Moldovenească, şi, prin urmare, trebuiau să fie atribuite colhozului în care au intrat toţi gospodarii acestui sat.
În anul 1947, se preciza în respectivul document, raionul învecinat Starokazacie din RSSU a
Harta
Harta contemporană a segmentului frontierei moldo-ucrainene Palanca- Udobnoe (Han Câşla)
adoptat o hotărâre prin care terenurile care aparţineau ţăranilor din satul Palanca au fost transmise Serviciului Silvic din regiunea Ismail.
Avea oare dreptul RSS Ucraineană – se întrebau cei opt petiţionari – să dispună de un teritoriu străin, fără consimţământul reprezentanţilor acestui sat, raionului şi Guvernului RSS Moldoveneşti.
În acelaşi an, 1948, relatau cei opt pălănceni, Serviciul Silvic ucrainean a instituit o pază înarmată, nepermiţând locuitorilor satului Palanca să-şi lucreze terenurile care le aparţineau. În felul acesta, din respectivul document reiese că partea ucraineană a acaparat în mod abuziv o parte a terenurilor ce aparţinuseră satului Palanca şi, pentru menţinerea controlului asupra acestor proprietăţi însuşite, prin fraudă, a recurs şi la instituirea unei paze, dotate cu arme de foc.
Cei opt petiţionari pălănceni contestau şi motivaţiile absurde invocate de partea ucraineană de a planta fâşii forestiere pe teritoriul anexat în mod abuziv. Pădure în acest teritoriu nu exista până la acest rapt, menţionau aceştia, ea nu putea fi plantată în locurile mlăştinoase, iar pe terenurile arabile, deosebit de bogate, a planta pădure, ceea ce încerca să facă Serviciul Silvic ucrainean, constituia, în viziunea lor, o adevărată crimă şi aceasta se întâmpla, menţionau cei opt pălănceni, în timp ce atât în RSSM, cât şi în RSSU existau foarte multe terenuri expuse eroziunilor, care puteau să fie utilizate, extrem de util, pentru plantarea de pădure.
Ultima comisie cadastrală, constatau cei opt petiţionari, fusese convocată la Palanca, cu două luni înainte de elaborarea respectivei plângeri, şi atunci întreg setul de materiale fusese expediat Consiliului de Miniştri al RSSM, însă fără nici un rezultat. Din această cauză pălăncenii, ajunşi într-o situaţie disperată, s-au decis să adreseze plângerea lor unei instanţe importante de la Moscova, însoţită şi de o schemă-plan al terenurilor pe care le revendicau, în mod legitim, soli¬citând urgentarea restituirii terenurilor ca aparţinuseră de drept ţăranilor din satul Palanca, care deveniseră, între timp, membri ai colhozului din localitate. (Ibidem, f. 196-197)
Considerăm necesar să menţionăm că şi conducerea comunistă a RSS Moldoveneşti a demonstrat consecvenţă şi chiar curaj, asumându-şi anumite riscuri. În demersul semnat de G. Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, la 10 iunie 1949 şi adresat lui Gh. M. Malenkov, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS (a doua persoană în ierarhia sovietică de atunci), era invocat cazul deosebit de grav de însuşire abuzivă de către Comitetul Executiv al raionului Starokazacie a unor terenuri arabile şi stufării din preajma limanului Nistrului, proprietăţi ale satului Palanca, raionul Olăneşti, RSS Moldovenească. În respectivul document se menţionează că autorităţile ucrainene, profitând de faptul că în timpul secetei cumplite din anul 1946 (dar şi al foametei dezastruoase, pe care documentul în cauză, din considerente lesne de înţeles, nu o invocă) proprietarii acestor terenuri arabile din satul Palanca n-au fost în stare să le lucreze, le-au acaparat cu de la sine putere, în mod abuziv, fără acordul autorităţilor sovietice moldoveneşti, şi le-au acordat Serviciului Forestier din regiunea Ismail, RSS Ucraineană.
În anul 1948, în procesul constituirii colhozului în satul Palanca, când, aşa precum se menţionează în acest demers, toţi ţăranii din această localitate au intrat în respectiva gospodărie colectivă, a şi fost pusă problema restituirii de către autorităţile ucrainene a terenurilor arabile şi a suprafeţelor de stufăriş de pe malul limanului râului Nistru, confiscate de către acestea în mod ilegal. Întrucât partea ucraineană refuza să restituie aceste suprafeţe, Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti, „ţinând seama de revendicările legitime” ale membrilor gospodăriei colective din satul Palanca, îi solicita lui Gh. Malenkov să dispună Consiliului de Miniştri al RSS Ucrainene să anuleze decizia Comitetului Executiv Raional Starokazacie din reg. Ismail, cu privire la transmiterea către Serviciul Silvic Ismail a terenurilor satului Palanca. (Ibidem, f. 188)
A doua zi, pe 11 iunie 1949, Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti a adoptat Hotărârea nr. 731 „Cu privire la restabilirea utilizării terenurilor agricole ale satului Palanca, din raionul Olăneşti, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”. În respectivul document se spunea că „Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti menţionează că raionul Starokazacie, din regiunea Ismail, RSS Ucraineană, învecinat cu RSSM, a încălcat „modul de utilizare a tere¬nurilor agricole” de către satul Palanca din raionul Olăneşti, RSS Moldovenească.
Această încălcare, se menţiona în respectivul document, s-a manifestat prin faptul că Comitetul Executiv al raionului Starokazacie a confiscat în mod ilegal o parte a terenurilor agricole şi a stufăriilor din (hotarul natural) „Limanul Nistrului”, care aparţineau satului Palanca, raionul Olăneşti, RSS Moldovenească, şi le-a transmis Servicilului Silvic al regiunii Ismail a RSS Ucrainene.
În legătură cu aceasta, „Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti DECIDE: a se restabili modul de folosire a terenurilor agricole ale satului Palanca, raionul Olăneşti, RSS Moldovenească, în frontierele conforme schiţei de desen tehnic care se anexează”.
Documentul este semnat de G. Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti, şi de către G. Suhorebrâi, adjunct, al directorului administrativ în Consiliului de Miniştri al RSS Moldoveneşti (ANRM, Fond P – 2848, inv. 6, d. 94, f. 187)
(Va urma)
Ion VARTA, doctor în istorie

3 comentarii:

Anonim spunea...

Tot Bugeacul este pamint romanesc. Afara cu haholii !

Anonim spunea...

Nu mai zic de delegatia de 700 oameni de stat trimisi de Stefan cel Mare la delimitarea hotarului Palanca dupa razboiul cu Poarta. Asta-i exemplu prea maret pentru actualul guvern.

Insa, reiese ca guvernul Filat e mai rau decat comunistii din 1947-48 care aveau curajul sa lupte pentru pamant basarabean.
Ori eu nu inteleg corect?

Anonim spunea...

Sunt pamanturi pierdute. Posibil pt totdeauna. Urmasii Voevodului Stefan nu au fost vrednici sa le pastreze.Nici atunci,nici mai tarziu. Neamul a degenerat,dusmanii au fost si sunt tot mai multi si mai rapace. Nu ne ramane decat sa avem Cetatea Alba in inima si lacrimi pt ea pe obraz. Oare o vom mai stapani vreodata? Cu cine? Uitati in jur. Urmasii razasilor sunt lenesi,talambi si lasi.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: