Otaci, de astăzi nu mai ai cazaci!

5 august 2010

Această misterioasă organizaţie („Uniunea Cazacilor din or. Otaci”) a apărut la 23 octombrie 2009, prin decizia autorităţilor locale din or. Otaci. „Uniunea Cazacilor din or. Otaci”, şi-a propus ca scop să „restabilească şi să păstreze căzăcimea ca un grup etnic special al populaţiei Moldovei”. În luna martie 2010, primarul de Otaci, Vasili Traghira, a fost numit „ataman” şi „uns” în grad de general-locotenent la Congresul „Academiei internaţionale a cazacilor” din Kiev.
„Uniunea Cazacilor din or. Otaci” instituia o ierarhie internă bine structurată, de tip militar. Membrii urmau să „depună jurământul”, să primească „grade speciale ale cazacului”, să poarte „uniforme de paradă ale trupelor moldoveneşti de cazaci”. Asociaţia avea funcţiile de „ataman”, „judecător”, „grefier”, „preot”, etc.

Organizaţiile de cazaci au devenit cunoscute prin implicarea lor în majoritatea conflictelor militare care au urmat după dizolvarea Uniunii Sovietice – Osetia de Sud, Crimeea, Kosovo, Abhazia şi Transnistria. Nu cred că cineva a uitat care a fost rolul cazacilor în dezmembrarea teritorială a Republicii Moldova. Din aceste considerente, riscurile de generare a tendinţelor separatiste nu par a fi deloc abstracte.





Din motivele invocate mai sus, în calitate de Ministru al Justiţiei am cerut la 23 iunie 2010 Consiliului Orăşenesc din Otaci să-şi revoce hotărârea cu privire la înregistrarea statutului Asociaţiei Obşteşti „Uniunea Cazacilor din or. Otaci”.

Astăzi, am fost informat despre decizia Consiliul orăşenesc din or. Otaci r. Ocniţa din 23 iulie 2010, de a-şi revoca hotărârea cu privire la înregistrarea Asociaţiei Obşteşti „Uniunea Cazacilor din or. Otaci”. Autorităţile locale s-au conformat cerinţelor legale şi, în unanimitate, au decis lichidarea „Uniunii Cazacilor din or. Otaci”. O decizie corectă pentru care am tot respectul.
Aşa că, Otaci, de astăzi nu mai ai cazaci!

Vezi extrasul din procesul-verbal al şedinţei Consiliului orăşenesc Otaci.

sursa: timpul.md

2 comentarii:

Alex spunea...

Sa-si faca la ei pe Don cate asociatii de cazaci vor.

aneta spunea...

Au fost si sunt mai rai ca nogaii de candva - pentru ca se declara cresitini.
Exact ca si nogaii distrugeau satele romanesti, omorau si jefuiau populatia, dar (!) si luau in robie ca sclavi populatia tanara din Basarabia (pana si copii). Au fost detasamente de exterminare timp de sute de ani.

Si ei au dorit sa fie reprezentati ca un "grup etnic special al populatiei" din Basarabia?

Buna decizie a luat Otaciul. Iar daca ai fi absolut interzisi pe teritoriul Basarabiei ca formatiune - ar fi si mai bine.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: